21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialVine tornada!

Vine tornada!

Cei ce au luat de bune declaraţiile lui Dan Voiculescu şi Victor Ponta, prin care ne anunţau că s-au liniştit, că au ales păstrarea unităţii USL şi că luni toate problemele din interiorul alianţei se vor rezolva, nu înţeleg anvergura războiului ce a început în politica românească.

În ieşirile publice de la sfârşitul săptămânii trecute, nici Ponta, nici Voiculescu nu au spus vreo clipă că vor accepta condiţiile PNL şi că vor renunţa la planul de numire ca vicepremier a lui Daniel Constantin. Acest detaliu era suficient pentru a pune sub semnul întrebării scenariul potrivit căruia Ponta şi Voiculescu vor ceda presiunii lui Antonescu şi vor da înapoi.

Dar motivul adevărat pentru care nu o vor face, iar USL se va destrăma foarte curând şi oficial este acelaşi pe care îl repet de mai bine de un an. PSD nu va accepta niciodată să nu aibă propriul candidat la prezidenţiale, iar Crin Antonescu nu va renunţa niciodată de bunăvoie la visul de a deveni preşedinte.

Coabitarea contra naturii dintre socialişti şi liberali a fost posibilă până acum de dragul banilor murdari ai guvernării, în primul rând, dar şi pentru că mai era suficient timp până la momentul în care prioritar urma să devină, pentru ambele partide, proiectul prezidenţial.

Acum timpul s-a scurs, iar ambele tabere ştiu că degeaba vânează banii dacă vor pierde lupta pentru cea mai importantă funcţie în stat. Atât averile pe care le-au strâns până acum, cât mai ales cele viitoare, potenţiale, vor fi puse în pericol dacă nu înhaţă şi pârghiile de putere asociate funcţiei prezidenţiale.

În mâinile unui lider de tip Ion Iliescu, care nu va avea nici un interes să le folosească pentru a asigura independenţa justiţiei şi a serviciilor de informaţii, sau ale unuia de tip Emil Constantinescu, incapabil să reziste forţei celor pe care ar trebui să-i strunească, prerogativele prezidenţiale oferă şanse fabuloase pentru a transforma toate instituţiile statului în ceea ce au fost până de curând: instrumente de furat şi de garantat imunităţi.

Exact miza enormă a alegerilor prezidenţiale face ca şansele de reconciliere între PSD şi PNL (aripa Antonescu) să fie aproape de zero. Pe de altă parte, ce îi împiedică să se despartă imediat şi să se arunce unul la beregata celuilalt sunt temerile pe care le are fiecare dintre cele două tabere. De bunăvoie şi nesiliţi decât de orgoliu şi lăcomie părăsesc confortul unei alianţe şi majorităţi parlamentare de 70% pentru a începe o aventură din care nu se ştie cum vor ieşi în final.

Care sunt temerile? Pe Victor Ponta îl aşteaptă o guvernare susţinută de o majoritate foarte fragilă în Parlament. A văzut cu ochii lui în anii trecuţi cât au trebuit să cedeze PNL până în 2008 şi PDL până în 2012, politic, dar şi financiar, pentru a-şi trece iniţiativele, dar chiar şi pentru a supravieţui.

Ponta nu poate uita nici cum Mihai Răzvan Ungureanu a fost trădat, la o moţiune care nu anunţa nimic, de oameni de care era convins că nu îl vor vinde niciodată. Căderea guvernului său înaintea alegerilor prezidenţiale ar fi o lovitură care l-ar putea costa întreaga carieră politică.

Crin Antonescu nu ar fi abandonat niciodată proiectul USL dacă ar fi fost sigur că PSD îl va susţine la preşedinţie. Chiar dacă multă vreme a fost naiv şi a crezut că partenerii îşi vor ţine cuvântul, sunt deja câteva luni bune de când nu mai are vreun dubiu că nu va fi candidatul USL la preşedinţie.

Liderul liberal are o dublă temere: că va pierde şi preşedinţia, şi partidul. Apropierea lui Stroe, Chiţoiu şi Ruşanu de Victor Ponta reprezintă doar vârful aisbergului. Pe lângă ei, foarte mulţi alţii sunt dispuşi să saboteze visul preşedintelui lor de a ajunge la Cotroceni în schimbul avantajelor guvernării. Asumându-şi chiar şi riscul ca PSD să se debaraseze de ei de-ndată ce vor deţine puterea totală.

Cu un partid speriat de gândul că dacă pleacă acum de la putere l-ar putea costa alţi patru ani de aşteptare şi cu un adversar la prezidenţiale susţinut de un partid-mamut, Antonescu îşi joacă în aceste zile destinul politic. Dacă ar da înapoi, ar putea negocia cu PSD orice funcţie îşi doreşte, în schimbul renunţării la candidatură şi al păstrării USL.

Dacă nu o va face, după cum pare, pleacă pe un drum fără întoarcere, la capătul căruia s-ar putea să-l aştepte un eşec definitiv. Opţiunea sa este cu atât mai riscantă cu cât pentru a reuşi depinde de sprijinul unui electorat de dreapta care îl detestă pentru alianţele cu Voiculescu şi Ponta, pentru loviturile date statului de drept şi pentru poziţia sa antioccidentală.

Ceea ce complică şi mai tare lucrurile este că nu doar Ponta şi Antonescu acceptă să se vulnerabilizeze, jucând la „totul sau nimic“, ci şi alţi doi protagonişti importanţi: Traian Băsescu şi instituţiile „de forţă“.

Primul ştie că, dacă nu va avea o contribuţie la succesul celui ce îi va urma la Cotroceni, planurile sale de a rămâne în politica mare vor fi puse sub un mare semn de întrebare pentru multă vreme, dacă nu chiar pentru totdeauna. În acelaşi timp însă, cel puţin până acum, nu are un candidat propriu la prezidenţiale cu şanse de a-l învinge măcar pe Crin Antonescu.

Ceea ce îl împiedică să profite la maximum de beneficiile atacurilor încă foarte eficiente la adresa adversarilor săi. Chiar dacă, de câteva zile încoace, preşedintele a realizat că protejându-l pe Crin Antonescu nu face decât să-şi saboteze propria agendă, nimic nu va putea compensa absenţa acelui cineva spre care să meargă voturile susţinătorilor săi.

Instituţiile „de forţă“, cu competenţe în zona justiţiei, a serviciilor de informaţii, a siguranţei naţionale, îşi joacă, de asemenea, supravieţuirea. O victorie a unui candidat PSD scos preşedinte prin manevrele lui Dragnea, Mazăre, Oprişan şi ale celorlalţi baroni sau a unui candidat incapabil să le garanteze independenţa oferită, în premieră, de Traian Băsescu ar însemna, fără nici un dubiu, reîntoarcerea la subjugarea instituţiilor de către mafia politică şi chiar un risc major pentru libertatea celor ce le conduc acum. Un astfel de risc este inacceptabil, atât pentru ei, cât şi pentru partenerii vestici care au investit în ele ca vehicul de reformare a României.

Ceea ce vedem este doar începutul. Avem patru actori politici sau cu miză politică pentru care anul acesta înseamnă „acum sau niciodată“. Urmează un război pe viaţă şi pe moarte cum nu am văzut din decembrie 1989 încoace. Vine o tornadă care, odată trecută, s-ar putea să nu lase în picioare nici unul dintre stabilimentele politice ale României.

Dacă va continua decapitarea baronilor în ritmul pe care îl simţim de câteva săptămâni încoace, s-ar putea ca până la începerea alegerilor prezidenţiale PSD-ul să nu mai fie ceea ce este astăzi. Şi, implicit, nici forţa pe care o arată acum să nu îi mai garanteze dominaţia absolută asupra scenei politice.

În funcţie de opţiunile sale finale, Victor Ponta ar putea să plătească scump pentru alianţa cu baronii penali sau, din contră, să îi lase să îşi vadă liniştiţi de drumul lor spre puşcărie şi să se salveze, preluând în acelaşi timp din mâinile lor şi controlul de facto asupra partidului.

În funcţie de jocul preşedintelui său, PNL va rămâne întreg şi se va întări prin eliminarea nucleului finanţiştilor mafioţi sau se va sparge din nou în mai multe aripi, numai bune de înfulecat de forţele dominante pe stânga şi dreapta. Chiar şi fără să ajungă la Cotroceni, Antonescu are o şansă să-şi spele din păcate unindu-şi forţele cu cei pe care i-a demonizat în trecut în efortul de a asana clasa politică şi de a securiza drumul ţării spre Vest.

Traian Băsescu va pune cu mult sârg umărul la amplificarea războiului ce de-abia a început, astfel încât la terminarea sa să nu mai existe nuclee politico-mafiote care să aibă drept de veto asupra deciziilor strategice şi a binelui comun. Întrebarea, însă, este aceeaşi. Are pe cine lăsa după el? Singura speranţă care se întrevede acum este că răspunsul ar putea fi unul neconvenţional, dictat chiar de condiţiile aparte ce vor fi create în tumultul resetării jocului politic.

Instituţiile îşi dau testul de maturitate. Dacă în loc să se gudure pe lângă politicienii cu cele mai mari şanse în alegeri, traficând informaţii şi influenţă, vor înţelege că a sosit momentul să se ridice deasupra disputelor meschine şi să îşi ia în serios rolul de gardieni ai interesului naţional, acesta ar putea fi anul lor.

Un astfel de moment, în care partidele şi politicienii se vulnerabilizează cu bună ştiinţă, împinşi de ambiţii nebune şi lăcomie, este perfect pentru a le extirpa excrescenţele maligne, pentru a distruge circuite financiare, imunităţi şi complicităţi.

Este ideal pentru a impune, în sfârşit, domnia legii în zona care constituie însuşi fundamentul unui stat de drept: organizarea alegerilor. Momentul în care selecţia politică, selecţia elitelor, la urma urmei, se va face cu adevărat democratic, transparent şi onest va marca începutul unei noi revoluţii.

Avem o şansă reală ca, la finalul acestui an, scena politică românească să fie complet alta. Un câmp de bătălie plin de cadavre, un nou moment de început care să permită apariţia unui alt tip de lideri şi de reguli ale jocului.

 

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturicahttp://dan-cristian-turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă