Niciodată apele nu au fost prea limpezi în România. Dar rar au fost mai tulburi decât acum. De vină este mâlul gros al mizeriilor de tot felul care fermentează în străfundurile societăţii. Straturi peste straturi de aberaţii, unele istorice, altele recente, depozite de relaţii instituţionale şi umane pervertite reuşesc să contamineze în continuare fluxul evoluţiei care pătrunde prin canalele de legătură cu lumea civilizată. De fapt, parcă nici nu se simte că balta noastră mică a fost conectată la Atlantic. Nicicând nu se vede mai bine cât de înşelătoare este pojghiţa de normalitate de la suprafaţă decât în momente precum acesta, când reacţiile la încercarea de asanare a mâlului în care vieţuim întunecă totul în jurul nostru.
Declararea ca fiind neconstituţionale a celor mai importante modificări propuse prin proiectul de revizuire a Constituţiei, atacurile faţă de intenţia de reorganizare administrativă şi de modificare a Statutului judecătorilor şi procurorilor şi a Legii CSM arată limpede cât de mult s-a adaptat cea mai mare parte a elitei româneşti la atmosfera sulfuroasă a unei societăţi care de zeci de ani funcţionează după legi subterane, după principii şi reguli inversate. Arată însă şi cât de terifiată este de gândul că ar putea fi obligată să respecte şi să se adapteze la alte valori decât cele cu care s-a obişnuit – chiar dacă, în teorie, ştie că sunt cele corecte.
Pentru toţi aceşti virtuoşi ai anormalului, eliminarea ambiguităţilor din legea fundamentală, reducerea cheltuielilor statului şi a numărului de paraziţi bugetari şi responsabilizarea castei magistraţilor reprezintă pericole mortale. De aici şi intensitatea asurzitoare a protestelor şi văicărelilor lor.
De ce să avem doar 300 de parlamentari? Cum să fie percheziţionat sau arestat un deputat sau senator fără încuviinţarea Parlamentului? Confiscarea averilor ilicite ar însemna o reîntoarcere la dictatura lui Ceauşescu! Desfiinţarea judeţelor ar crea haos! Ne trebuie încă opt suprajudeţe, plus cele 41 pe care le avem deja, fiecare cu miniguvernul, miniparlamentul său, plus câte o Curte de Apel şi un Consiliu Economic şi Social la fiecare! De ce să răspundă magistraţii pentru greşelile lor?
Nu este deloc întâmplător că vocile care se opun schimbării reduc totul la intenţiile electorale ale celor ce o susţin. Este mult mai uşor să spui că modificările propuse sunt doar un joc meschin decât să demonstrezi ce este în neregulă cu ele. Prima variantă cere doar plămâni, a doua – creier şi disciplina studiului.
Bun, PDL-iştii sunt panicaţi că nu cresc în sondaje, dar ce este în neregulă cu a avea un stat care să ne coste mai puţin? Ce este greşit în a blinda Constituţia cu articole care să întărească principiul că nimeni, nici măcar parlamentarii, nu este mai presus de lege? Ce este incorect în a obliga magistraţii să plătească pentru sentinţele date cu rea-credinţă? Absolut nimic.
Iar asta o ştiu chiar şi cei ce ţipă ca din gură de şarpe că România se va dezintegra dacă vom renunţa la actualele judeţe sau dacă vom schimba Constituţia. Şi ei ştiu foarte bine că economia privată nu poate susţine dimensiunile actuale ale aparatului birocratic şi că firmele particulare se sufocă sub presiunea ineficienţei şi corupţiei statului, că jefuirea bugetului de către politicieni şi acoliţii lor ne compromite nu doar dezvoltarea, dar ne ameninţă chiar şi supravieţuirea, că imaginea extrem de proastă pe care românii o au faţă de magistraţi este cât se poate de întemeiată.
Dar, dacă ştiu toate aceste lucruri, de ce nu încearcă să contracareze strategiile electorale ale puterii, plusând prin propuneri care să ducă la rezolvarea şi mai rapidă, şi mai radicală a problemelor în discuţie? Atât timp cât ele sunt reale, soluţiile valide vor fi aplaudate. Chiar şi doar încercarea de a le rezolva va cântări în ochii oamenilor mai mult decât acuzele că preşedintele vrea, de fapt, să ajute PDL să câştige alegerile. E vreo noutate? E ceva condamnabil? Toţi politicienii şi toate partidele vor să câştige alegerile. Toţi se folosesc de strategii ca să ia ochii electoratului, toţi au şi interese personale sau de grup atunci când promovează o agendă publică, toţi îşi fac şi calcule cinice despre ce au ei de câştigat când evaluează efectele măsurilor pe care le propun. Şi nu doar în România, ci peste tot în lume, pentru că ţine de natura umană.
Ce contează însă şi aici, şi pe alte meleaguri este cât de mult bine fac comunităţii politicile promovate de ei. Valoarea adevărată a unui politician este dată de abilitatea de a câştiga sprijinul electoratului promovând politici publice în folosul acestora. Iar voturile pe care le primeşte, alegerea sau realegerea sa în funcţie nu sunt decât consecinţe ale capacităţii sale de a împăca interesul personal cu cel al comunităţii.
Dacă USL vrea să demonstreze că reprezintă o alternativă competentă, să nu se mulţumească doar să spună că Traian Băsescu urmăreşte scopuri electorale prin modificările pe care le propune. Pentru că miroase de la o poştă a ipocrizie. Şi ei ţintesc tot câştigarea alegerilor. Trebuie să şi argumenteze de ce contrapropunerile lor la modificările propuse de preşedinte sunt mai bune. Până acum nu am văzut, de exemplu, o analiză de cost care să demonstreze că şi varianta lor de reorganizare – păstrarea judeţelor, opt regiuni de dezvoltare, opt miniguverne, opt miniparlamente, câte o Curte de Apel şi un Consiliu Economic şi Social în fiecare – va reduce sumele de bani pe care le plătim din buzunarul nostru pentru funcţionarea statului. Şi că vor diminua birocraţia. La fel şi în cazul modificării Constituţiei. Să ofere (şi) altă soluţie pentru a scurta timpul în care se ajunge la pronunţarea sentinţelor în cazul politicienilor corupţi în loc de sau pe lângă aceea de a nu mai exista un vot al Parlamentului atunci când se pune problema percheziţionării sau arestării unui deputat sau senator.
Sau să propună o lege a răspunderii penale a membrilor Guvernului atât de drastică încât să se înfioare toată Europa. Da, sigur că PDL o să îi acuze că o fac din răzbunare, pentru a-i băga la puşcărie pe membrii Cabinetului Boc după ce vor lua puterea. Dar nu contează. Exact cum mulţi tratează acum cu dispreţ smiorcăielile lui Adrian Năstase, aşa vor face şi cu cele ale lui Boc. O lege care să-i facă pe demnitari să se gândească de trei ori înainte de a-şi băga labele în borcanul cu miere va fi aplaudată de 90% din români.
Concurenţa dintre putere şi opoziţie poate fi benefică pentru ţară doar dacă ea se duce exclusiv în perimetrul imperativelor a căror validitate este deasupra oricărei îndoieli: reducerea costurilor statului, a corupţiei, a privilegiilor şi creşterea eficienţei justiţiei. Lucru care acum nu se întâmplă. În continuare, chiar şi la nivel declarativ, PSD şi PNL (ca şi o bună parte din PDL, care pune tălpi pe înfundate) nu sunt convinse că statul român cheltuieşte prea mult în raport cu posibilităţile de finanţare ale economiei private şi nici că are prea mulţi baroni locali. Altfel nu ar boicota cu virulenţă programul de concedieri al Guvernului şi nu ar susţine o variantă de reorganizare care, în loc să subţieze schema de personal, o măreşte şi mai tare, iar în plus mai adaugă un nivel ierarhic peste baronii actuali: şefii regiunilor de dezvoltare.
Poziţia lor contradictorie este şi mai vizibilă în problemele justiţiei. Deşi atacul principal este construit pe ideea că liderii actualei puteri fură de rup, PSD şi PNL nu susţin noile prevederi constituţionale care ar putea accelera pedepsirea lor. Practică un discurs justiţiar, dar nu par foarte interesaţi de măsurile practice care ar aduce un plus de justiţie în societate. Ceea ce este destul de straniu dacă ne gândim că Victor Ponta este fost procuror, iar Crin Antonescu îşi revendică imaginea din filonul mitic iliescian „sărac şi cinstit”.
Da, regimul actual nu are scuze pentru că nu foloseşte la maximum nici măcar instrumentele care există deja la îndemâna anchetatorilor. Nu ai nevoie de o nouă Constituţie ca să dai iama, de exemplu, în vămile în care colectarea banilor pentru partid continuă ca şi înainte de asaltul televizat al mascaţilor. Pentru asta atât Traian Băsescu, cât şi PDL plătesc în ochii electoratului. Dar este absurdă invocarea acestui argument pentru a susţine că alte înlesniri legislative şi procedurale care să eficientizeze şi mai mult munca anchetatorilor ar fi, de fapt, inutile. Cu cât există mai multe capcane pentru mafioţi, cu atât scad şansele ca SISTEMUL să-i scoată basma curată. Pentru că DNA nu îi investighează pe toţi politicienii corupţi ar trebui să boicotăm nişte schimbări legislative care i-ar putea ajuta să obţină mai rapid condamnări sau confiscări de averi în cazul celor pe care totuşi i-a prins?!
Ciudată este şi logica potrivit căreia degeaba am avea o Constituţie mai puţin protectoare faţă de infractori pentru că, oricum, Băsescu dirijează procurorii doar împotriva adversarilor, ceea ce nu îi va afecta pe adevăraţii corupţi, ci doar va creşte mijloacele de presiune politică. Chiar şi cei seduşi de imaginea unui Băsescu în rol de despot african, înfăşurat într-o blană de leu, având la picioare craniul celui pe care l-a mâncat la micul dejun şi care fabrică din nimic dosare penale adversarilor politici ar trebui să-şi amintească faptul că schimbările aduse legii fundamentale nu expiră la finalul acestui ciclu electoral. Vor rămâne în vigoare şi după schimbarea puterii.
Iar dacă actuala administraţie este atât de coruptă pe cât spun Ponta şi Antonescu, toate instrumentele justiţiare pentru care presează acum preşedintele le vor fi de folos şi lor. Când vor veni la putere, le va fi mult mai uşor să-i condamne şi să le confişte averile foştilor demnitari portocalii. Să vedem cine o să le plângă de milă actualilor miniştri când PSD şi PNL le vor atârna pe sârmă, în văzul tuturor, contractele cu statul. Să vedem cine o să-i creadă atunci când vor zbiera că investigarea afacerilor pe care le-au făcut cu statul este doar o răzbunare politică.
Cu toate acestea, PSD şi PNL nu trebuie să aştepte să ia puterea ca să ne demonstreze că sunt sincere în avântul lor justiţiar. Ar fi suficient dacă, în loc să organizeze proteste de stradă în apărarea unui baron corupt, precum Niculescu, ar picheta DNA pentru că nu îi anchetează pe toţi corupţii puterii. Din păcate, cazul Păsat ne indică motivul pentru care cele două partide ezită să facă astfel de gesturi – cu toate că ele ar ajuta lupta anticorupţie mult mai mult decât şopârlele plasate prin talk-show-uri. Dacă ar fi protestat împotriva solidarităţii pe care PDL a demonstrat-o atunci când a votat ruşinos împotriva arestării lui Păsat, ar mai putea fi solidari cu Adrian Năstase, de exemplu, când va fi condamnat?
PSD şi PNL sunt convinse că vor câştiga alegerile, deci ziua judecăţii e aproape. De asemenea, şi Ponta, şi Antonescu lasă de înţeles de câte ori au ocazia că singurul motiv pentru care Elena Udrea, de exemplu, nu se află deja în închisoare este acela că Băsescu îi oferă imunitate prin intermediul DNA. Aşadar, pentru că nu există voinţa politică pentru a se înfăptui justiţia. Şi că, implicit, atunci când vor ajunge ei la putere, nu va mai exista nici un obstacol ca şleahta pedelisto-udemeristă să dea socoteală. În contextul unei asemenea certitudini, când viitorul li se aşterne limpede în faţă, de ce refuză schimbările legislative care le vor uşura misiunea de pedepsire a marilor corupţi ai neamului?
Ar trebui, de fapt, să fie extaziaţi de şansa că pedeliştii se înghesuie să-şi ridice eşafodul cu mâna lor. De ce să rişte să se afunde în mlaştina complicităţilor penale ale parlamentarilor, care ar putea bloca prin vot arestările? De ce să rişte ca procurorii (oneşti şi profesionişti la acel moment) să nu le poată confisca averile? De ce să rişte ca tot efortul să le fie dat peste cap de judecători corupţi, care vor lua mită de la foştii miniştri şi împotriva cărora CSM-ul (şi mai onest) se va dovedi neputincios?
De ce să rişte ca în 2016 să piardă alegerile pentru că se vor fi dovedit neputincioşi în a condamna măcar pe unul dintre marii corupţi pe care îi înfierează astăzi? Chiar nu le pasă că au o şansă uriaşă ca, începând cu 2012, să înceapă curăţarea ţării de plaga corupţiei?! Chiar nu îşi doresc să intre în istorie?
Rememorând ce au făcut colegii lor când s-au aflat în fotoliile ocupate acum de PDL şi UDMR, privind atent la cine îi secondează, este evident că ambii lideri ai opoziţiei au motive serioase să evite cu orice preţ o confruntare politică pe cele patru mari direcţii ale reformei statului: reducerea costurilor administraţiei, a corupţiei, a privilegiilor şi creşterea eficienţei justiţiei.
ADN-ul partidelor pe care le conduc nu le permite să supraliciteze măsuri în aceste direcţii nici măcar ca strategie propagandistică. Legătura dintre formaţiunile lor şi oamenii care ar fi afectaţi direct de schimbările dictate de priorităţile amintite este atât de puternică încât ea nu trebuie pusă sub semnul întrebării nici măcar la nivel declarativ. Integritatea şi eficienţa mecanismelor pe care toate partidele le-au folosit şi le folosesc pentru a aspira bani publici reprezintă obiectivul real, nu proiectele care le-ar putea face praf.
Despre ce fel de viitor vorbim când alternativa la cei ce promit mult, dar fac puţin, sunt unii care nici nu îndrăznesc să vorbească despre o schimbare profundă a României?
P.S. Există două motive pentru care preşedintele ar trebui să îşi ceară scuze pentru declaraţiile sale la adresa Regelui: l-a atacat violent şi gratuit şi le-a permis să se refugieze în discuţii despre trecut celor ce nu au nici un plan pentru viitor.
