Ideea scrutinului uninominal si a Parlamentului unicameral nu este noua. Nu le-a furat-o nimeni “conservatorilor”.
Alianta Civica a pledat consecvent pentru votul uninominal si Parlamentul unicameral, in general pentru reformarea clasei politice. Un document sintetic – Apel catre clasa politica – redactat in 29 noiembrie 1998 de un Parlament Civic propunea inca o data legiferarea votului uninominal, cu argumentul ca scrutinul pe lista, practicat din 1990, a demonstrat ca parlamentarii se simt raspunzatori in primul rand fata de conducerile partidelor respective si prefera umbra listei de partid.
In 2001, Pro Democratia, impreuna cu alte organizatii civice, a elaborat primul cod electoral din Romania (printre altele, scrutin uninominal majoritar cu un singur tur). La scrutinul din 2004 speram sa votam oameni, nu liste, adica pe cei care merita aceasta demnitate civica, pentru ca Uninominalul pune in valoare calitatea persoanelor prin care sunt reprezentate partidele. Votul uninominal mareste responsabilitatea candidatilor, in timp ce votul pe lista marcheaza servilismul si nepasarea.
Acum, din nou, Uninominalul si Unicameralul incing societatea romaneasca. Cu siguranta si alegatorii vor o singura Camera, pentru ca pana acum cele doua i-au enervat destul prin ineficienta si lux.
Problema esentiala: de ce abia acum? De cand societatea civila cere Parlament unicameral! Cei care doresc acum acelasi lucru nu stiau ca alesii au prea multe privilegii, ca sunt niste lenesi ghiftuiti, ca este nociv traseismul politic?
Daca sistemul bicameral ar fi fost “sistematizat”, modernizat si nu aruncat in lux, poate ca nu era nevoie de o asemenea schimbare. Este evident ca nici echilibrul dintre cele doua Camere n-a functionat, ingreunand procesul legislativ (abuzul de ordonante de urgenta este real) si nici n-a fost evitat paralelismul.
Conteaza si ce argumente se aduc. Argumentul operativitatii adoptarii legilor l-au avut si comunistii, care au desfiintat Senatul, in favoarea Adunarii Deputatilor (mai apoi Marea Adunare Nationala). Esential este daca am avea si alti oameni in Parlament. Mai eficienti. Fara veleitari.
Trecerea la Parlamentul unicameral se poate face si fara referendum, care inseamna si el o mare cheltuiala. Asta daca nu se doreste ca pe buletinul de vot la referendum sa fie incluse si alte modificari ale Constitutiei. Greu de crezut ca parlamentarii nostri isi vor da singuri un sut in fund si vor vota procedura de revizuire a Constitutiei (doua treimi din 468 de “bucati”).
Nu stim sa economisim banii. Este un lux sa intretii un parlamentar cu un miliard pe an, cand infrastructura Romaniei este la pamant (afectata si de inundatii). Cat costa intretinerea palatului din Dealul Patriarhiei si cat ne costa Casa Poporului? Numai curent electric consuma cat Ploiestiul. Ultimele cheltuieli cu Senatul: 800 de miliarde si ploua in el (semn ca o Camera trebuie dizolvata). Dumnezeu tine cu unirea celor doua Camere.
Nici un sistem electoral nu este infailibil, dar trebuie sa se schimbe ceva si la noi, pentru ca Parlamentul este perceput ca un organism care-si voteaza salarii exorbitante, iar carierele politice depind de sistemul relational. Doua Camere sunt costisitoare pentru cetatenii tarii. Competentele Senatului – ratificarea de tratate si conventii cu alte state – pot fi preluate de Camera Deputatilor.
Referendumul este si el un risc: prezenta la vot. La recenta modificare a Constitutiei, din 2003, prezenta de 50% la urne a fost trasa de par. Daca tot a fost referendum scos cu forcepsul si tot se modifica Constitutia, trebuiau trecute si unicameralul si uninominalul. Sau puteau fi transate macar ariile de competenta ale celor doua Camere.
Daca impunerea Parlamentului unicameral inseamna si refacerea imaginii dezastruoase pe care o au acum parlamentarii, va fi un lucru bun. Democratie fara Parlament nu se poate.
