13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialStrategia disperării: Antonescu, candidatul antisistem

Strategia disperării: Antonescu, candidatul antisistem

Tot ce se întâmplă în prezent în politica românească are legătură cu un singur lucru: cine va fi următorul preşedinte. Dacă mai exista vreo incertitudine că lupta de anul viitor pentru Cotroceni se află la rădăcina tuturor conflictelor politice la care asistăm de o vreme încoace, începând cu spargerea PDL şi terminând cu ruperea USL, dar şi a anumitor componente manipulatoare ale protestelor de stradă, începând cu Oltchim şi continuând cu Roşia Montană, ea a fost spulberată vineri.

Preşedintele a sesizat Curtea Constituţională privind modificările aduse legii referendumului, prin care pragul de prezenţă necesar validării a fost coborât la 30%. Ceea ce înseamnă, după cum a recunoscut-o chiar Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, că proiectul de modificare a Constituţiei moşit de Crin Antonescu nu mai are nici o şansă de a deveni realitate înainte de alegerile prezidenţiale.

Consecinţa: viitorul preşedinte va moşteni toate pârghiile de putere pregătite pentru Ion Iliescu şi perfecţionate de Traian Băsescu. De aici şi duritatea încleştării pentru cucerirea a ceea ce va continua să fie cea mai importantă funcţie în stat. Încleştare care se simte deja în toate mişcările tectonice la care asistăm şi care contrapune, în principal, două centre de putere a căror rivalitate durează de multă vreme, fiind născută din modul original în care Ceauşescu a aplicat strategia divide et impera pentru a-şi subjuga total aparatul de stat.

Cine va reuşi să-şi impună alesul în fotoliul de la Cotroceni va controla nu doar direcţia strategică a ţării (punct asupra căruia cele două tabere au dezacorduri, totuşi, minore), cât mai ales cine va domina scena politică şi economică pentru mulţi ani de-acum încolo.

Centrul de putere cel mai bine plasat în acest moment îl susţine ca principal favorit pe Victor Ponta. Cu o probabilitate destul de mare, acesta va fi candidatul PSD la prezidenţiale, şi nu Sorin Oprescu, cu toate că, pentru siguranţă, protestele de stradă îi vizează pe amândoi. Împotriva primului demonstrează opozanţii proiectului Roşia Montană, în timp ce împotriva lui Oprescu s-au mobilizat bicicliştii nemulţumiţi, pe bună dreptate, că nu li se creează condiţii civilizate de trafic.

Al doilea centru de putere, care stă bine la capitolul financiar, dar prost la controlul instituţional după căderea Guvernului Ungureanu, joacă la mai multe capete. Mizează atât pe unii candidaţi ai dreptei, cât şi pe Crin Antonescu.

Aşa se explică nonşalanţa cu care acesta a ieşit la atac împotriva lui Ponta, dar mai ales a „familiei PSD“, după cum a numit-o el, cu referire directă la Ilie Sârbu şi Ioan Rus. Liderul PNL are promisiuni că spatele îi este asigurat şi că va fi susţinut chiar şi după ruperea USL. În acest context, „împăcarea“ subită cu Ponta, după câteva zile de atacuri dure, nu reprezintă altceva decât o temporizare.

Ea a fost iniţiată de liderul PSD şi acceptată de Antonescu din motive tactice. Ambii au decis, de fapt, să amâne inevitabilul deoarece au realizat că riscurile unei rupturi totale acum sunt mai mari decât beneficiile.

Social-democraţii cred că un cocktail de proteste masive de stradă, instabilitate politică accentuată şi frământări interne, ca urmare a preconizatei trimiteri în judecată a lui Liviu Dragnea, le-ar da mai multe dureri de cap decât pot duce în acest moment. Cuplate, tensiunile din stradă, cele din Parlament, determinate de negocierile pentru formarea unei noi majorităţi, şi cele din partid ar putea crea un context în care situaţia să le scape din mâini.

Antonescu, pe de altă parte, freamătă de nerăbdare să redevină opozant. Din perspectiva singurului lucru care îl interesează cu adevărat, candidatura sa la preşedinţie, ruperea USL şi ieşirea PNL de la guvernare îi vin mănuşă.

În primul rând pentru că nu va mai trebui să răspundă la toate acuzaţiile de incompetenţă şi corupţie care i se aduc, ca părtaş la guvernare. În al doilea rând, pentru că destrămarea Uniunii Social Liberale îi va da libertatea să-l atace fără oprelişti pe Ponta şi PSD-ul, principalii săi adversari.

Antonescu a înflorit în perioada în care putea să vorbească doar despre cât de proşti şi ticăloşi sunt alţii şi s-a ofilit atunci când, ajuns la putere, s-a văzut că nu este cu nimic mai bun decât cei pe care îi desfiinţa când era în opoziţie. Ajuns la 18% cotă de încredere, liderul PNL ştie că nu are altă şansă de a reveni pe un trend ascendent decât dacă pozează din nou în lupul moralist, oripilat de data aceasta de grozăviile pe care le comit Ponta şi PSD-ul.

Motivul pentru care îşi ţine nerăbdarea în frâu este însă unul foarte puternic. Ştie că, în clipa în care PNL va fi scos de la guvernare, pentru el începe războiul cu propriul partid. O dată decuplaţi de la rezervoarele cu bani murdari ale guvernării, chiar şi prietenii săi din PNL vor încerca să îl vândă pentru a se asigura că prind un loc la următoarea împărţeală.

Vizibil iritat că unii foşti lăudători şi sponsori au mirosit deja vântul schimbării şi au trecut de partea „duşmanului“, Antonescu ştie că este în avantajul său să împingă cât mai târziu momentul răfuielii cu propriul partid.

Dacă PNL este scos acum de la guvernare, nu va mai avea nimic să ofere partidului şi va lăsa celor ce îl vor debarcat suficient timp pentru a propune un alt candidat liberal la prezidenţiale. Dacă amână confruntarea, liberalii s-ar putea să constate că este prea târziu pentru a găsi o alternativă realistă la Antonescu şi să se resemneze cu acesta.

Liderul PNL este între ciocan şi nicovală. Pe de o parte, prudenţa îl obligă să ia în considerare calculul de mai sus. Pe de alta, ştie şi că fiecare zi în plus pe care o petrece alături de Ponta îi retează din şansele de a mai poza vreodată, cât de cât convingător, în adversarul acestuia. Soluţia lui este una care frizează disperarea.

Deşi la putere – şi ce mai putere, 70% din Parlament! –, Antonescu încearcă încă de pe acum să se poziţioneze drept candidatul antisistem. Aşa se explică graba lui de a câştiga capital de pe urma protestelor anti-Roşia Montană.

Matematica pe care se bazează ar suna cam aşa. La ultimele trei runde de alegeri prezidenţiale s-au prezentat la vot între 10 şi 11 milioane de cetăţeni. Ceea ce înseamnă că şi în 2014 este de aşteptat să voteze în jur de trei milioane de cetăţeni în plus faţă de parlamentarele din 2012, când s-au înregistrat 7,7 milioane de alegători.

Având în vedere că Ponta va lua, potrivit sondajelor, grosul celor 4,4 milioane de voturi pe care USL-iştii le-au primit anul trecut la parlamentare, singura şansă pe care o are Antonescu este să îşi atragă sprijinul a cât mai mulţi dintre aceşti trei milioane de români care nu şi-au spus cuvântul la ultimele alegeri, dar o vor face anul viitor. În final, ei ar putea decide cine va fi succesorul lui Traian Băsescu.

Cei trei milioane de cetăţeni care cred că doar alegerea şefului statului merită efortul de a ieşi din casă pentru a merge la urne nu sunt doar ţinta lui Antonescu, ci şi cea a potenţialului candidat al dreptei, indiferent cine va fi acesta sau aceasta. Oricât de bine va reuşi să îşi securizeze sprijinul votanţilor tradiţionali de dreapta, nu va putea să-i înfrângă pe Ponta şi Antonescu fără sprijinul unui număr consistent de români care nu au considerat anul trecut, în decembrie, că PDL, Forţa Civică, PNŢ-CD sau Noua Republică merită votul lor.

Din păcate pentru cei ce aspiră să câştige lupta de anul viitor cu sprijinul partidelor şi al mişcărilor grupate în jurul lui Traian Băsescu, strategia lui Antonescu în privinţa proiectului Roşia Montană îi oferă un avantaj important în cursa pentru voturile celor trei milioane de „indecişi“. Iată de ce.

România a avut la ultimele alegeri parlamentare 11 milioane de absenţi de la vot. Dintre ei, după cum spuneam, potrivit statisticilor, aproximativ trei milioane îşi vor abandona comoditatea anul viitor şi vor veni să-şi exprime opţiunea pentru viitorul preşedinte. Determinant pentru rezultatul alegerilor va fi profilul dominant al celor trei milioane de români, mai precis ce anume, concret, îi va face să-şi abandoneze pasivitatea.

În 1996 a fost nevoia disperată de a pune capăt dinastiei prezidenţiale comuniste. În 2000 a fost obligaţia de a împiedica un extremist descreierat să ajungă preşedinte. În 2004 a fost revolta faţă de un sistem mafiot care ameninţa să ne blocheze intrarea în Uniunea Europeană. În 2009 a fost dorinţa de a lăsa un preşedinte care începuse unele lucruri bune să le ducă până la capăt. Ce se va dovedi determinant în 2014?

Dorinţa electoratului PSD-ist de a-i da şi mai multă putere lui Victor Ponta, pe care îl creditează cu o inexplicabil de ridicată cotă de popularitate, deşi performanţa sa în fruntea Guvernului este mediocră? Dorinţa cetăţenilor care l-au ales de două ori pe Traian Băsescu preşedinte şi l-au salvat de două ori de la demitere ca în locul său să vină cel recomandat de el? Revolta faţă de „sistem“? Ura împotriva străinilor care ne colonizează pentru a ne prădui ţara? Iubirea faţă de natură?

Totul depinde de cum îşi vor mobiliza simpatizanţii Victor Ponta, candidatul dreptei, şi Crin Antonescu. Avantajul ultimului, în special faţă de candidatul dreptei, este că strada e deja mobilizată pe ultimele trei teme enumerate mai sus şi pe care el este dispus să le îmbrăţişeze cu patimă demagogică. Ceea ce înseamnă că sigur cel puţin o parte din cei trei milioane de români „indecişi“ vor fi cei sensibilizaţi deja în urma protestelor anti-Roşia Montană.

Singura întrebare care mai rămâne este cât de mare va fi procentul celor ce vor vota la preşedinţie ca protest faţă de controversatul proiect minier şi faţă de „colonizarea“ ţării de către vestici. Iar răspunsul depinde de durata şi de amploarea protestelor. Cu cât ele cresc şi ţin mai mult, cu atât Antonescu va câştiga mai multe puncte, nu în defavoarea lui Ponta, care va merge pe retorica proletară a locurilor de muncă, ci a candidatului dreptei.

Pentru că blocarea arenei publice cu propagandă politică pseudo-ecologistă, anticapitalistă, antioccidentală nu înseamnă altceva decât blocarea dezbaterilor autentice despre influenţa nefastă a SISTEMULUI în ansamblul său. Roşia Montană este o picătură în oceanul corupţiei de stat şi un pretext perfect de diversiune pentru toţi cei ce nu vor să dea explicaţii despre propria implicare în marile reţele mafiote care amanetează viitorul ţării.

Crin Antonescu are toate motivele să vrea ca la televizor să se vorbească nonstop despre mineritul pe bază de cianuri, şi nu despre forajele în banii publici întreprinse de armata de penali pe care a plasat-o cu mâinile lui în Parlament şi în Guvern. Are toate motivele să se vorbească nonstop despre colonizarea României de către occidentali, dar nu despre cum a transformat el PNL în colonia lui Voiculescu şi a altor moguli. Are toate motivele să se vorbească nonstop despre protejarea naturii, dar nu despre ce îl determină pe el să demoleze la fiecare ieşire publică credibilitatea singurelor instituţii care protejează cetăţenii de cei ce l-au cumpărat la kilogram.

Din nefericire, după cum se poartă până acum, candidatul/candidaţii dreptei vor fi carne de tun în bătălia de anul viitor. Absenţi total din dezbaterea despre Roşia Montană, incapabili să articuleze un discurs credibil în favoarea unei soluţii constructive, fără replică atunci când Antonescu îi acuză chiar şi de lucrurile de care se face el vinovat, aşteptând parcă în continuare de la Traian Băsescu să facă totul, să candideze şi în locul lor dacă s-ar putea, nu realizează că riscă să rămână pentru totdeauna în afara jocului.

Da, oamenii de bună-credinţă nu îi vor ierta lui Antonescu încercările repetate de demolare a statului de drept şi de distrugere a parteneriatelor noastre strategice, însă cei ce bagă bani într-un contracandidat cu şanse reale de a-l învinge pe Ponta – al doilea centru de putere – nu vor ţine cont de asta. Dacă va sta mai bine în sondaje, în el se vor investi majoritatea resurselor, iar lor nu le vor rămâne decât firimiturile.

Instinctul de supravieţuire al celor ce încearcă să împiedice alegerea lui Ponta ca preşedinte, frica de ce îi aşteaptă dacă susţinătorii acestuia vor deţine toate pârghiile puterii, aşa cum nu a mai avut nimeni din 1996 încoace, îi va face să încerce imposibilul. Adică să vopsească un antioccidental convins ca Antonescu în prieten al Americii şi Europei, în democrat şi reformist, mai degrabă decât să parieze pe un cal mort.

Ceea ce ar echivala cu o catastrofă. În cea mai importantă bătălie politică a ultimilor zece ani, milioane de români care aşteaptă de ani buni ca succesorul lui Traian Băsescu să facă tot ceea ce acesta nu a reuşit, să marcheze ruperea definitivă de trecutul neocomunist, ar rămâne fără reprezentant.

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturicahttp://dan-cristian-turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață fostul mare jucător și antrenor Horațiu Giurgiu

În această dimineață, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 86 de ani, s-a stins din viață una dintre legendele baschetului românesc,...
Ultima oră
Pe aceeași temă