Scandalul fregatelor a ajuns la un nivel exploziv. Actualul ministru al Apararii avanseaza ipoteza ca uriasa mita ar fi fost luata de catre cineva aflat mai sus decat fostul ministrul al Apararii Mircea Pascu. Trimiterea este destul de stravezie, urmeaza ca investigatorii romani si englezi sa se pronunte. Dincolo de persoanele sus-puse, ancheta scoate la iveala (si ea) un urias mecanism gaunos, care a functionat ani de zile, producand pagube imense Romaniei. Chestiunea cu fregatele este doar unul dintre varfurile aisbergului. Nici macar prea important.
In aceasta saptamana s-au implinit saisprezece ani de la mineriada soldata cu cel putin sase morti si sute de raniti, care ne-a aruncat pentru o lunga perioada la periferia Europei. Nimeni nu a fost tras la raspundere pentru moartea acelor oameni, ba, mai mult, in unele manuale de istorie venirea minerilor este prezentata astazi ca o actiune impotriva celor care au atentat la democratie! In cel mai pur stil al diversiunilor lui Iliescu, cel care le multumea minerilor pentru “spiritul civic”. Abia in ultimul an generalul Dan Voinea a reusit sa desteleneasca o ancheta prea mult torpilata de puterea criptocomunista.
Nu se stie nimic oficial nici despre autorii celor peste o mie de omucideri din revolutia romana. De ce au murit 168 de oameni pana la capturarea cuplului Ceausescu si peste noua sute dupa aceea? Cine i-a ucis? Unde sunt “teroristii care trag din toate pozitiile”? Iata doar cateva din intrebarile la care ar fi trebuit sa raspunda, in primul rand, acelasi Ion Iliescu. Sa spuna clar ce facea el, ce hotarari lua impreuna cu Brucan, Militaru si ceilalti in camaruta de la sediul MApN din Drumul Taberei, unde se tot refugiau – dupa cum marturisea la un interviu televizat generalul Athanasie Stanculescu. Dar Ion Iliescu n-are nici o remuscare. Se enerveaza de-i sunt necesare cinci stenturi ca sa-si revina atunci cand nu mai este ales presedinte al PSD, dar n-are vreo jena nici macar atunci cand se duce sa depuna coroane de flori la mormintele martirilor. Nici in patria de origine a comunismului, Rusia, sistemul nu s-a prabusit intr-o asemenea baie de sange. Suntem unici. Atat pentru dimensiunile tragice ale carnagiului, cat si pentru lipsa de reactie ulterioara, atat din partea noilor autoritati “democratice”, care n-aveau interes sa se afle adevarul, cat si din partea societatii civile, care ar fi trebuit sa aiba interes. A urmat apoi perioada marilor jafuri executate pe seama avutului public si privat de catre fostii nomenclaturisti si securisti. Intr-un interviu dat ziarului nostru, Razvan Temesan spunea ca, din sutele de milioane de dolari rulati de Securitate in exterior, au mai intrat unele transe doar pana pe 18 ianuarie 1990. Apoi n-a mai venit nimic. Au venit in schimb tot felul de mari “oameni de afaceri romani”, care s-au alaturat securistilor din tara (de parca nu s-ar fi despartit niciodata) si s-au imbogatit peste noapte. Au urmat apoi patru ani cu niste fraieri la guvernare, dupa care s-au intors “baietii”. De data asta cu ganduri mari. Sa intre in Uniunea Europeana cu averi cu tot. Si cum sistemul pe care il creasera era total putred, au inceput sa cumpere bunavointa marilor companii si a unor politicieni-cheie din Occident cum stiau ei mai bine. Cu spagi. De multe ori nici nu era vorba de integrare, ci doar de comisioane uriase. Acum, pe ici-pe colo, diverse afaceri necurate incep sa iasa la iveala. Chestiunea cu fregatele e doar una dintre ele. Important e sa inceapa sa se faca lumina. Si in multele cazuri dubioase de spagi halucinante, si in cazul nenumaratelor asasinate, ramase, deocamdata, cu autor necunoscut.
