Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Socul normalitatii

Dan Stanca 21.10.2005 - 00:00

De-a lungul celor 15-16 ani care au trecut din 1989 am avut prilejul sa vorbesc cu fosti detinuti politici, sa-i cunosc, sa vad ce gandesc, sa le admir curajul de care au fost in stare in clipele in care mai toata tara era ca si anihilata de ...

Share

De-a lungul celor 15-16 ani care au trecut din 1989 am avut prilejul sa vorbesc cu fosti detinuti politici, sa-i cunosc, sa vad ce gandesc, sa le admir curajul de care au fost in stare in clipele in care mai toata tara era ca si anihilata de dictatura. Si tot in acelasi interval de timp nu am incetat sa-mi pun si sa le pun intrebari legate tocmai de adaptarea lor in noua lume. Cat de noua e lumea dupa '89 ramane de vazut. In orice caz, ar trebui sa recunoastem ca, dincolo de coruptie si abuzuri, de impertinenta si nesimtire, de sondaje mincinoase si de bocete exagerate, avanseaza, totusi, un curent al normalitatii. Cu alte cuvinte, societatea noastra incearca sa fie cum se cuvine sau cum se cade. Dar nu oare tocmai starea de normalitate ajunge sa contrazica acele cazuri exceptionale? Un disident, un om care dintr-o suta de mii sau dintr-un milion de alti semeni ai sai are o atitudine de impotrivire fata de sistemul politic al tarii sale, este un caz exceptional. Exceptie care tocmai prin deosebire fata de ceilalti multi si tacuti dobandeste proeminenta valorii. La noi, oamenii fara sau cu putina carte prin curajul lor au aratat ca au mai multa cultura decat intelectualii lasi. Ma gandesc, fireste, la minerii din '77, la muncitorii de la Brasov, la alte cazuri mai mult sau mai putin izolate ale unor persoane care au riscat. Intrebare: ce fac ei in conditiile unei societati normale? Aura de luptatori le dispare, mai sunt pomeniti in carti si gazete, dar treptat ajung uitati. Asociatii generoase ii mai invita la tot felul de simpozioane. Dar se raresc si acestea. Ce mai ramane atunci?
Un caz tipic este cel al dlui Iulius Filip, disident neinfricat, care in anii '80 a facut puscarie grea fiindca a indraznit sa-i trimita lui Lech Walesa un mesaj de solidaritate, atunci cand luase fiinta sindicatul liber al muncitorilor polonezi. Expulzat din Romania, s-a trezit in SUA, unde autoritatile de la biroul de asistenta sociala i-au pus in vedere sa-si tina gura si sa nu spuna nimic despre faptul ca a fost detinut politic caci risca sa nu mai primeasca loc de munca. Americanii, ca si altii din lumea libera, nu inteleg ce inseamna acest tip de persecutie si daca afla ca ai fost condamnat cred ca ai facut alte prostii. Anii trecuti, un bun coleg, Alexandru Mihalcea, detinut politic in perioada 1959-1963, deoarece imprudent a amintit acest fapt in momentul in care completa formularul cu date personale pentru a obtine viza in Canada, s-a pomenit ca aceasta ii este refuzata si, deci, nu mai poate pleca. Motivul, acelasi. Rezumand, putem spune ca oameni exceptionali ai Rasaritului ajung palmuiti de lumea normala si civilizata. De partea cui este atunci dreptatea?
Iulius Filip mi-a marturisit ca atunci, in 1988, cand se afla in fata functionarului nord-american, a fost literalmente socat, pe urma si-a revenit, si-a ascuns durerea in suflet si s-a pus sa munceasca fara sa mai priveasca in urma. Nici noi nu mai putem face vreun comentariu.
Intr-o lume libera si normala, asadar, nu exista decat competenta si catusi de putin martiraj. Numai ca nici un martir care are decenta nu-si face capital din propria suferinta. Curajul nu se depune la banca precum o suma de bani pentru a obtine de pe urma lui o anumita dobanda. Rasplata nu e pe pamant, nu se stie daca e in ceruri, dar daca e si pe pamant, atunci consta tocmai in normalitatea dura. Spre o asemenea lume ne indreptam, o lume in care nu vor mai fi eroi, ci doar oameni, sa zicem, cinstiti si competenti. Pentru unii dintre noi e un soc. Un soc pe care nu-l amortizeaza decat propria cultura si demnitate.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...