În loc de motto…
*Premierul Victor Ponta: “O să vorbesc cu ministrul Justiţiei să discute cu procurorul general”.
*Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc: “M-a sunat puţin mai devreme premierul, legat de această situaţie. Am vorbit cu domnul Niţu (Tiberiu Niţu, procurorul general al României – n.a.) şi l-am rugat să discute cu colegii noştri procurori”.
*Rezultatul: poliţiştii şi procurorii au renunţat la acţiune, deşi existau citaţiile; părinţii, care recunoşteau la tv că muncesc pe brânci pentru a achita şpăgile datorate profesorilor, au ieşit la grătar mai liniştiţi; iar elevii care ar fi urmat să îşi finalizeze studiile liceale cu câteva sute de euro în plic s-au simţit mai ocrotiţi ca niciodată de Sistemul în care şi-au pus nădejdea încă din şcoala generală, de la prima lucrare de control la care au putut copia pe rupte şi de la cea dintâi absenţă motivată din pix, cu altă şpagă, dată fie la profesor, fie la medic sau şi la profesor, şi la medic.
Cine nu aflat încă, să-şi facă mea culpa: premierul Victor Ponta este şi el OM! Iar omul ăsta are, bineînţeles, un suflet nobil, apoi mai are simpatii, pasiuni, compasiune, mai un interes meschin şi, evident, nenumărate limite, defecte, tare moştenite genetic, fisuri create de mediul în care s-a format.
În linii mari, privindu-l prin aceste dioptrii, OMUL Victor Ponta nu diferă prea mult de noi toţi, de norodul zilei de azi, popor ales care ar trebui să deschidă săptămânal o şampanie scumpă doar pentru a marca banalul privilegiu de a-l avea cârmuitor.
Ceva mai consistent de atât eu n-am putut pricepe din episodul politico-judiciar al fraudei de la bacalaureatul ţinut la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală.
Mai ales că la conturarea acestui tablou au participat în week-end-ul care s-a scurs chiar Micul El Însuşi (consider că „Micul Titulescu” are deja conotaţii prea modeste, raportat la ambiţia care îl roade pe OMUL Ponta) şi ministrul Radu Stroe, un fel de şef al poliţiştilor pe care fracul de slugă abia de-l mai încape.
Să nu fim, însă, nedrepţi: şi liberalul Stroe este OM, doar paritatea, în interiorul USL, rămâne principiul cel mai drag taberei PNL.
Am înţeles, deci, că tocmai pe motiv că OAMENI sunt şi ei, aceşti demnitari ai statului român, pe care Constituţia şi bunul simţ i-ar obliga, de fapt, să respecte şi să promoveze legea, au decis că justiţia trebuie redusă la NIMIC, iar procurorii transformaţi în duşmani ai poporului atunci când oameni la fel ca ei, demnitarii de care vorbeam mai sus, sunt în pericol.
Cine se-aseamănă, se-adună, iar hoţul numai pentru hoţi are respect, spune înţelepciunea populară. Cazul Ponta-Stroe-Fraudă la Bolintineanu vine să o confirme şi să-i confere dimensiuni noi, asigurând astfel teoriei o mult visată confirmare practică.
Noblesse oblige, dar pare-se că la fel şi smântânirea, în prag de iarnă 2012, a oalei cu voturi, la fel şi presiunile imense ce vin din zona gri a mediului universitar, unde fabricile de diplome înregistrează pierderi financiare masive de când fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a strâns şurubul imposturii academice!
Anulând din două vorbe o putere în stat precum justiţia şi, implicit, girând pe mai departe furtul intelectual, după ce el însuşi s-a înfruptat din acest fruct oprit, Victor Ponta a picat cel mai important examen din viaţa sa de om politic: cel al responsabilităţii. Faţă de generaţiile de azi şi faţă de cele viitoare.
Evident, acest personaj, care a ajuns premier doar pentru că a performat ca procuror mai bine decât mulţi avocaţi ai apărării, ar trebui să demisioneze. Dar, pe plan intern, cine să i-o ceară şi cum ar putea fi el, marele Victor Ponta, forţat să facă gesturi de curaj?
În lipsa generalizată a bunului simţ şi a respectului autentic pentru munca bine făcută, două linii care caracterizează în cel mai înalt grad România în care trăim, oameni ca Victor Ponta au întotdeauna prima şansă la aşa-zisa reuşită, devin modelele unei societăţi în derivă şi ajung să facă şi să desfacă pentru că o populaţie orbită de mediocritate îi consideră sultanii Adevărului, Puterii şi, paradoxal, ai Omeniei.
Zilele trecute, Traian Băsescu spunea despre turneul asiatic al premierului că a fost unul catastrofal.
În primul rând şi dincolo de viciile de protocol, preşedintele îl suspectează pe Victor Ponta de o anume tentaţie: aceea de a da un alt curs orientării strategice a României – probabil de la nord-atlantism, la eurasiatism.
În lipsa unor informaţii oficiale, nu putem cunoaşte ce a urmărit Victor Ponta din deplasările făcute săptămâna trecută în partea cealaltă a lumii.
Cu siguranţă, însă, că din punct de vedere personal (am în vedere cel puţin doctoratul făcut ca la apelul bocancilor) are o problemă serioasă cu standardele etice din spaţiul euro-american; iar din punct de vedere politic, cine ştie, poate că nasul de supravieţuitor i-a dat de înţeles că e rost de un profit mai mare dintr-o schimbare de direcţie decât din chinul cotidian de a o menţine pe actuala.
Este, în schimb, mai mult decât evident că Ponta a revenit acasă cu apucături care în multe din statele pe care le-a vizitat sunt literă de lege: împrăştierea în dreapta şi-n stânga de indicaţii preţioase şi convertirea în ciocan a calităţilor de prim-ministru şi şef de partid.
Când mai şi începi cu Justiţia şi Educaţia, devine tot mai clar cât poţi fi de periculos!
Până acum, singura lesă care-l ţinea eficient în frâu pe Victor Ponta era acordul de coabitare.
Se pare, însă, că documentul îşi atinge limitele, iar gestul de a îngenunchia atât de brutal justiţia, pe fondul anchetei judiciare de la Liceul Dimitrie Bolintineanu, îmi spune că Ponta a găsit recent o aşa-numită fereastră de oportunitate.
P.S.: CSM-ul oare ce păzeşte?
