Sa vezi senatori la lucru sub umbrele, ca in maghernite insalubre, dupa ce noul sediu a inghitit sute de miliarde de lei, iata o imagine emblematica pentru realitatea cu accente de cosmar pe care suntem nevoiti sa o acceptam. Si la ce lucreaza parlamentarii nostri atat de concentrati, ca mai are putin si se prabuseste tavanul aurit pe ei? La analiza pagubelor produse de inundatiile succesive, la modul in care s-au dus pe apa sambetei sute si mii de miliarde de lei, la legi care sa nu mai permita jaful pe rupte din banii publici (sa nu uitam ca inaintea dezastrului de la Senat avem autostrazile jupuite dupa nici un an de folosinta, podurile si digurile prabusite la doar cativa ani de la inaugurare)? Nu. Batalia cea mare din Parlamentul Romaniei se concentreaza pe presedintiile celor doua Camere. Ca asta era acum marea problema a natiei, prioritatea zero a coalitiei de guvernare! In acest timp ce face administratia publica? Dupa o plimbarica de sfarsit de vara insorit, primarul general al Capitalei constata ca trebuie inlocuite bordurile (alta banoasa si neclara afacere, de vreme ce in fiecare an se tot inlocuiesc). De data asta vor fi puse unele din granit. De ce nu din marmura? Iar cand ploaia inunda Bucurestii ce aflam? Ca nu e criza de vreme ce n-a murit nimeni, zice senina domnisoara de la prefectura, ca vinovata ar fi canalizarea veche de un secol, ne informeaza primarul general, sau ca vinovati ar fi bucurestenii care fac dus dimineata inainte de a merge la serviciu, se trezeste vorbind un sef de pe la Apa Nova. In concluzie, aflam ca ar exista de ani de zile un plan de refacere a canalizarii bucurestene si s-ar putea pune in aplicare peste alti doi ani daca se vor gasi fonduri. Putina speranta, cat timp sume uriase se risipesc pe lucrari de mantuiala, fara ca alesii locali sau cei nationali sa aiba vreo tresarire.
Incet-incet, observam ca prioritatile nationale se schimba. Lupta impotriva marii coruptii trece in plan secund, modul de aplicare a noilor legi ce ar trebui sa rezolve o data pentru totdeauna problema proprietatii ramane incetosat, raportul de tara care ar trebui sa bata in cuie data integrarii Romaniei in Uniunea Europeana e tratat cu nonsalanta, doar din perspectiva Bucurestilor 1 ianuarie 2007 fiind o certitudine, iar de peste Ocean nu prea mai vin semnale. Nici macar un ambasador. Si nici presedintele Basescu pe pamant american n-a avut sansa unor contacte la cel mai inalt nivel. In schimb a pus pe jar clasa politica si populatia cu o alta prioritate de grad zero: Parlamentul unicameral. Chiar daca nu fusese inclusa in programul de guvernare al Aliantei, e intr-adevar o tema interesanta. Cum sunt si cele cu presedintii Camerelor, cu anticipatele etc. Ele ar putea aduce o majoritate puternica, in masura sa-si impuna rapid programul de guvernare. Numai ca in situatia actuala nu acestea sunt prioritatile daca ne gandim si ca in ceea ce priveste promovarea rapida a legislatiei si a masurilor absolut necesare integrarii europene sau in celelalte domenii vizand relansarea Romaniei opozitia n-a prea pus bete in roate. Ca n-a putut, ca n-a vrut, asta-i alta discutie. Pericolul cel mare este cel al mutarii bataliei politice din sfera necesitatilor vitale ale natiei in cea a unor scandaluri sterile, menite a gasi vinovati pentru previzibilele neimpliniri ale unei guvernari tot mai tulburi. Or, natia nu de scandaluri are nevoie, ci de solutii. Nu ne ramane decat sa speram ca ele vor fi gasite de alesii nostri inainte de a se prabusi cladirea pe ei.
