Exista persoane foarte ingrijorate ca politica externa a Romaniei nu este suficient de eurocentrica si ca nu satisface indeajuns noul statut de membru al Uniunii Europene. Ca parteneriatul privilegiat cu Statele Unite irita unele cancelarii europene si, prin urmare, face rau Romaniei. Ca incapatanarea presedintelui Basescu de a trimite trupele romane pe unde se nimereste in lume nu este decat un gest de slugarnicie fata de “licuriciul cel mare” fara nici un fel de beneficiu pentru Romania. Ca politica la Marea Neagra e o dracie care bantuie imaginatia de marinar a presedintelui, fara sorti de izbanda si care risca, pe deasupra, sa supere Rusia si, vai, Romania nu isi permite sa supere Rusia. Ciudat, nu-i asa, cum aceiasi sustinatori ai nevoii de eurocentrism a politicii externe romanesti ajung, in cele din urma, sa deplanga proastele relatii cu Rusia. E aici o chimie stranie ale carei taine ne scapa.
Basescu insusi este asemuit fie cu Lech Kaczynski, ciudatul presedinte polonez acuzat ca, impreuna cu premierul si fratele sau geaman Jaroslaw, conduce un regim conservator ce ameninta statul democratic, fie cu Vladimir Putin, care a reusit sa reinstituie un regim autocratic la Moscova. Legatura dintre cei doi este ca ambii sunt priviti cu suspiciune in Europa. Plasarea lui Basescu in vecinatatea celor doi nu este decat o incercare de delegitimizare a acestuia “in ochii Europei” pentru ca, pe plan intern, putin le pasa romanilor de Lech Kaczynski.
In privinta parteneriatului cu Washingtonul, pana cand Uniunea Europeana va avea o politica externa comuna, fiecare tara membra isi stabileste in mod suveran politica externa. Nici un stat european, nici macar Franta, nu este ostil unei relatii privilegiate cu SUA. Pe de alta parte, pana la Gerhard Schroder, cel mai puternic aliat al Americii in Europa a fost Germania, iar actualul cancelar, Angela Merkel, a facut eforturi mari pentru a reinnoda relatiile traditionale. Iar Germania va detine presedintia UE in urmatoarele sase luni.
Printre prioritatile enuntate de presedintia germana se numara un nou parteneriat UE-Rusia si persuadarea Moscovei sa semneze Carta Energiei, care prevede transparenta si securitatea investitiilor in relatiile energetice, precum si definirea politicii europene de vecinatate la frontiera de est a UE, din care o parte o reprezinta politica la Marea Neagra. Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Nicholas Taubman, afirma in ziarul nostru de ieri ca “SUA, Departamentul de Stat si administratia apreciaza ca in urmatorii zece-cincisprezece ani energia Europei Occidentale va veni in mare masura din inima Caucazului”. Este vorba, asadar, despre securitatea energetica a Europei. Unii cred ca aceasta securitate se poate obtine cantandu-i in struna Moscovei. Noul razboi al gazului izbucnit de data aceasta intre Rusia si Belarus, in care Europa risca din nou criza energetica, demonstreaza ca pur si simplu nu se poate avea incredere in regimul de la Moscova. Securitatea energetica trebuie obtinuta din alta parte si Caucazul este raspunsul cel mai firesc. Din acest punct de vedere, politica Romaniei la Marea Neagra este o politica europeana chiar daca succesul ei depinde de implicarea americana in regiune.
Aderarea la UE va aduce cu sine eliberarea Romaniei de conditionarile externe. Adio monitorizari, adio recomandari ale Comisiei de la Bruxelles! Vom fi pe deplin responsabili de actiunile noastre politice atat interne, cat si externe. Or, cel putin in politica externa, Romania demonstreaza o autentica responsabilitate europeana.
