In anii '60 a inceput sa se ridice digul pentru impresurarea Insulei Mari a Brailei (IMB). Constructorii se luau la tranta cu natura pentru desecari in scopuri agricole extensive. Cunoscator al Baltii Brailei, cu celebrul sau canal Filipoiu, stiam ca unul dintre cele mai frumoase locuri de pe lume avea sa dispara prin desfigurare. Ma gandeam atunci doar la latura turistica. Nu realizam ce pericol insemna sa i se smulga fluviului 72.000 ha, unde apa se putea revarsa ca intr-un urias rezervor (in total, pe cursul Dunarii s-au scos din arealul fluviului 300.000 ha). Abia in anii '70 am vazut ce insemnau Dunarea dezlantuita si desecarea fortata. Fluviului i se fura ceea ce a creat natural, in frontiere naturale. Acum trebuie sa avem curajul sa-i redam fluviului Balta Brailei.
Toata munca pentru consolidarea taluzurilor exterioare cu folii, saci, pamant s-a dovedit o joaca in fata presiunii apei, care s-a revarsat peste maluri, cum n-a mai facut-o de 111 ani. Dunarea a devenit o mare. Nemiloasa. Asemenea diguri nu pot rezista trei saptamani sub presiunea apelor cu efecte devastatoare. Din 1900 km de diguri, care inchid incinte agricole, daca ar mai trebui sa ramana un sfert.
Mai mult se cheltuieste cu diagnosticarea digurilor pentru care ne-am tot rugat sa reziste si n-am tinut cont de dramatica istorie a fluviului, de impactul inundatiilor.
Poate acum o sa dispara si sintagma “redarea pamanturilor agriculturii” pentru care au curs tone de cerneala. Mai bine lucram intensiv pamanturile neinundabile si sa nu ne mai laudam cu stavilirea naturii. Si sintagma “teren agricol afectat” ar trebui reconsiderata. Apa a ajuns acolo unde-i era locul. Decat agricultura extensiva, mai bine luciu de apa sau zone umede. In ultima suta de ani Dunarea inferioara a pierdut 80% din zonele care preluau revarsarile. Cam 20.000 km patrati de teren inundabil. Tocmai in locurile inundate acum s-au desfiintat lacurile Nedeia, Rast, Potelu, Bistret, Calarasi, Brates. Fundul lacului Greaca nu s-a lasat desecat ani de zile.
Un plan bine gandit ar trebui sa aiba in vedere cateva lucrari hidrotehnice in puncte sensibile (eventual si hidrocentrale) iar unele bazine sa fie pastrate semigoale, pentru viituri. Nimic n-o sa para prea mult, nici stramutarea din zonele joase a unor case sau refacerea locuintelor pe amplasamente mai inalte, fata de importanta redarii terenurilor care i-au apartinut fluviului si au constituit zone-tampon, cai rostuite de milenii.
Politica digurilor a trecut. Sa fie aparate ca lumea localitatile dintre Sulina si Crisan (Delta are nevoie de zone locuibile) cu diguri, cu deversarea permanenta de la Rosu-Puiu. S-a vazut, bresa din digul-cordon litoral Sulina-Sf. Gheorghe a facut sa scada imediat presiunea fluviului dezlantuit. Dar sa fie cu adevarat diguri de protectie, din lut, nu din pamant. Ar mai fi Fetestiul, zona Borcea (unde digurile apara cateva sute de localitati), Chiscani sau Bratesu de Jos. Digurile din aceste zone sa fie diagnosticate si consolidate pentru asemenea debite istorice. Refacerea tuturor digurilor ar insemna sume imense cu beneficii marunte, ba si cu pagube.
Asadar, pe lista de retrocedari de terenuri confiscate abuziv Dunarea trebuie avansata pe locul 1. Sa-i fie restituita LUNCA, terenurile pe care le stapanea inainte de 1970, acele perimetre naturale de revarsare a apelor. Si sa nu mai incercam sa domesticim aiurea apele.
