8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialRemaniere mută

Remaniere mută

„Premierul nu mi-a reproşat nimic. Nici nu avea ce. Remanierea mea a fost o decizie politică.” Aceasta a fost declaraţia-laitmotiv a tuturor miniştrilor schimbaţi la sfârşitul săptămânii trecute. Surprinzător este că premierul nu a simţit nevoia să-i contrazică şi să îşi prezinte propria viziune asupra performanţelor lor, de parcă o remaniere guvernamentală fără motiv ar fi cel mai firesc lucru din lume. Aşa cum nu a ţinut să-i dea o replică nici Ralucăi Turcan, care a declarat că Emil Boc nu a prezentat colegilor de partid evaluarea membrilor Cabinetului şi, implicit, nici argumentele care au stat la baza înlocuirii unor miniştri, şi nu a altora.

Ca de multe ori până acum, scăparea primului-ministru a fost corectată, din mers, de către preşedinte. Cu ocazia depunerii jurământului, Băsescu i-a avertizat pe noii miniştri să nu repete greşelile predecesorilor lor. De-abia atunci am aflat câteva dintre erorile comise de foştii miniştri, care i-au costat funcţia: stimulentele sfidătoare acordate funcţionarilor din ministerele Muncii şi Finanţelor, cozile umilitoare la plata dărilor către stat, la care au stat cei afectaţi de noile reglementări fiscale, intervenţiile publice pe teme asupra cărora încă nu se ajunsese la un consens în Guvern. Declaraţia lui Traian Băsescu nu a reparat nimic din modul jenant în care Emil Boc a operat remanierea. Din contră, a scos încă o dată în evidenţă amatorismul celui căruia vreme îndelungată i-a acordat sprijin total.

Marile gafe ale remaniaţilor trebuiau să se regăsească în evaluarea premierului, şi nu să fie menţionate, în trecere, la învestirea noilor membri ai Cabinetului. Aşa cum există un timp al ceremoniei de începere a unui mandat, există şi un timp al evaluării performanţelor din acel mandat, un timp al laudelor şi al criticilor şi un timp al consecinţelor faptelor: rămânerea în sau demiterea din Guvern. În mod obligatoriu, toate aceste momente trebuie să aibă şi o componentă publică, în care cetăţenilor să li se explice în linii mari raţiunea validării sau a sancţionării. De ce? Pentru că, şi într-un caz, şi în celălalt, de modul în care un prim-ministru evaluează activitatea colegilor săi depind în mod fundamental încrederea noastră în el, încrederea în măsurile pe care ni le propune. Iar acest lucru este cu atât mai important cu cât ne aflăm într-un moment în care tot ce propune autoritatea doare: mai puţini bani, mai puţine proiecte publice, mai puţine speranţe.

De ce nu a vorbit deschis Emil Boc despre greşelile miniştrilor pe care i-a schimbat? De ce nu le-a dat peste nas atunci când au spus că a fost doar o remaniere politică şi că nimeni nu le-a reproşat ceva?

Dacă logica a fost aceea de a nu confirma erorile comise sub comanda sa, a fost una cât se poate de greşită. Greşelile despre care a vorbit Băsescu nu erau nicidecum o noutate. Le-am simţit pe pielea noastră. Recunoaşterea publică a faptului că ele au stat la baza deciziei de schimbare a unor miniştri ne-ar fi oferit o minimă consolare că există totuşi un mecanism de sancţionare a aberaţiilor administrative în interiorul Guvernului şi că el funcţionează. Chiar şi cu întârziere.

România Liberă a dezvăluit încă de la începutul lunii iunie că, în timp ce marii majorităţi a bugetarilor li se taie veniturile cu 25%, angajaţii de la Finanţe şi de la Muncă îşi acordă stimulente sfidătoare. La vremea aceea, nimeni din Guvern nu a reacţionat, în ciuda insistenţelor noastre de a primi o explicaţie. Faptul că Vlădescu şi Şeitan au plătit inclusiv pentru această porcărie nu ar fi trebuit ascuns sub preş. Din contră, Emil Boc trebuia să facă din sancţionarea acestui caz de agresiune a statului împotriva propriilor cetăţeni un exemplu. Dacă nu atunci, măcar acum. Alegând să tacă, Emil Boc nu a făcut altceva decât să confirme că a operat o „remaniere politică” şi că este doar un pion într-un joc care se desfăşoară deasupra capului său. Mai grav, a compromis ideea că un demnitar trebuie să răspundă cu funcţia pentru greşelile sale.

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturicahttp://dan-cristian-turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Analiza măsurilor Guvernului PSD: Dovada că acestea au dus la creșterea cifrei de afaceri din industrie

În ultimele luni, cifra de afaceri din industrie a României a cunoscut o creștere semnificativă, iar acest lucru nu poate fi neglijat. Datele furnizate...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă