Fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu a iesit la rampa cu o strategie interesanta pentru relansarea patriei si pentru contracararea oligarhiei securisto-comuniste. Si proiectul tinerei “generatii europene”, care ar trebui s-o inlocuiasca pe cea a desertului rosu la carma tarii, si larga retea de parteneriat si colaborare intre diversele segmente ale societatii romanesti in vederea solutionarii unor probleme spinoase, si reformarea din temelii a institutiilor statului etc. sunt, teoretic, extrem de necesare si ar putea urni Romania catre un standard decent al democratiei si bunastarii. Numai ca, practic, nu stim pe ce se bazeaza domnul Constantinescu atunci cand avanseaza aceste proiecte. Daca ne aducem bine aminte, a mai beneficiat o data de un suport extraordinar al societatii civile, care l-a propulsat pana in functia suprema in stat, pentru ca, dupa trei ani si jumatate de stat la Cotroceni, sa esueze lamentabil. Asta desi in timpul mandatului sau Romania chiar a facut progrese importante in reformarea, dureroasa, dar necesara, a sistemului. Din pacate insuficient constientizata de populatie. Si nu din vina oamenilor, ci din vina unei crase lipse de comunicare intre CDR si populatie. De fapt, nici macar liderii taranisti din acea vreme nu constientizau ca erau singurii care si-au indeplinit promisiunile din “Contractul cu Romania”, asumandu-si cu o teribila nonsalanta neimplinirile colegilor de coalitie liberali si democrati, mai smecheri si mai cunoscatori in sforarii politico-mediatice. Drept urmare, taranistii au fost azvarliti in afara parlamentului. Si cu “sprijinul” domnului Constantinescu, care i-a lasat cu ochii in soare, fara prezidentiabil, chiar inainte de campania electorala, spre bucuria oligarhiei comunisto-securiste.
Acum, dupa cinci ani si mai bine de reflectii, Emil Constantinescu s-a gandit sa iasa din nou la rampa, cu atacuri dure la adresa presedintelui Basescu. N-a invatat nimic nici din campania de la locale, cand candidatul formatiunii sale, Mugur Ciuvica, si-a axat campania pe atacul la Basescu, ceea ce l-a dus la un scor chiar sub marja de eroare a sondajelor. Culmea, acum, in momentul relansarii in politica a fostului presedinte, pana si cei mai apropiati colaboratori ai sai, Ciuvica si Marian, se iau la harta, ducand in derizoriu incercarea de compromitere a lui Basescu. Si atunci cu cine sa consolideze domnul Constantinescu acea “generatie europeana”, cand nici macar oamenii sai de baza nu se inteleg?!
Trist este ca, dupa greseala cu renuntarea inainte de termen la mandatul de presedinte si dupa ani de reflectie, Emil Constantinescu nu-si asuma barbateste greselile, mai ales ca i-a lovit nemeritat pe cei care l-au sustinut neconditionat, a ruinat speranta in schimbare a milioane de oameni, mai apoi a intarziat nepermis de mult coagularea unei forte crestin-democrate pentru revenirea in prima scena a politicii.
Am scris acest editorial cu amaraciune. Oricate as avea sa-i reprosez lui Emil Constantinescu, continuu sa-l consider dintr-un alt aluat decat majoritatea politicienilor damboviteni, reprezentanti pe fata ai unor grupuri oculte de interese, care au pus Romania pe butuci. As fi vrut sa-l vad punand umarul, cu tenacitate si decenta, la reconstructia unei alternative populare puternice, aplanand conflicte, atragand oameni de valoare in juru-i, utilizandu-si experienta politica in coagularea unei echipe de viitor, indiferent ce pozitie si-ar fi rezervat in aceasta echipa. Adevarata valoare n-are nevoie de jilturi. N-a fost sa fie. Emil Constantinescu iese doar din cand in cand la rampa, intr-un razboi personal, a carui finalitate este greu de deslusit. Pacat.
