Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ratăm din nou trenul Istoriei?

Cristian Campeanu 13.03.2013 - 18:29

  Lumea se schimbă sub ochii noştri, dar aici, la porţile Orientului, nici că băgăm de seamă. Riscăm să rămânem decuplaţi de la evoluţiile globale şi europene, ceea ce ne va arunca, din nou, ...

Share

 

Lumea se schimbă sub ochii noştri, dar aici, la porţile Orientului, nici că băgăm de seamă. Riscăm să rămânem decuplaţi de la evoluţiile globale şi europene, ceea ce ne va arunca, din nou, într-un no man’s land în care nu există decât sărăcie cronică şi corupţie. Mai grav este că românii par să se îndrepte cu voioşie şi entuziasm spre propriul faliment.

 Premierul Victor Ponta i-a acuzat de „prostie sau ticăloşie“ pe analiştii care susţin că „România se duce spre Rusia sau Kazahstan“ şi a susţinut că obiectivele enunţate de preşedintele Băsescu în discursul din parlament – stat de drept, adoptarea monedei euro şi aderarea la spaţiul Schengen –, precum şi menţinerea axelor de politică externă – integrarea în UE, menţinerea în NATO şi parteneriatul strategic cu Statele Unite – reprezintă obiective fundamentale pe care Guvernul le susţine „în totalitate“. Nu este prima oară când domnul Ponta spune una şi face cu totul altceva sau când face declaraţii de-a dreptul scandaloase gen „dacă ştiam că aderarea la UE vine cu DNA şi ANI şi cu mai puţini bani poate ne mai gândeam“, dar suntem dispuşi să îi acordăm prezumţia de bună-credinţă, dar nu pentru că Ponta ar fi avut o prestaţie guvernamentală care să îndemne la optimism ci pentru motivul simplu că rezultatele se vor vedea foarte repede, în răstimp de numai câţiva ani, când se va putea observa cu ochiul liber dacă angajamentele au fost respectate şi obiectivele au fost urmărite sau nu de guvern.

Criza financiară şi economică mondială a izbucnit în 2008 şi, de atunci, lumea s-a schimbat într-un ritm rapid şi nu neapărat în bine. Sub administraţia lui Barack Obama, politica americană a cunoscut o răsturnare a priorităţilor şi o întoarcere spre sine care a lăsat planeta un loc mult mai impredictibil şi mai periculos. Tentativa iniţială de abordare „multipolară“ a problemelor globale prin intermediul aşa numitului G-20 a eşuat lamentabil în haos geopolitic, caracterizat de Ian Bremmer drept „Lumea G-Zero“ în care centrele de putere au dispărut şi statele joacă „fiecare pentru el“. Această retragere parţială din lume a Americii s-a văzut în Primăvara Arabă, în care Statele Unite au reacţionat târziu, slab şi aproape de fiecare dată greşit, se vede în conflictul din Marea Chinei de Est unde China crede că a sosit momentul să-şi creeze o breşă care să-i deschidă calea spre Pacific sau în Orientul Mijlociu, unde Siria este victima lipsei de determinare a Occidentului iar Iranul mărşăluieşte de neoprit spre obţinerea armei nucleare în pofida sancţiunilor şi ameninţărilor. În Europa de Est, ea se manifestă printr-o politică tot mai agresivă a Rusiei lui Putin în scopul refacerii zonei de influenţă a Uniunii Sovietice.

Răspunsul Uniunii Europene la această modificare geostrategică a fost integrarea politică şi economică sub bagheta Germaniei, ţară care a preluat rolul de prim-solist de la americani. Integrarea politică şi economică nu înseamnă că Europa va fi condusă de la Berlin de noul hegemon teutonic, ci că va fi condusă de la Bruxelles după reguli noi. În pofida discuţiilor despre „mai multă democraţie“ pe care Comisia le readuce în prim plan din când în când, Europa se îndreaptă spre mai multă tehnocraţie şi mai puţină democraţie. Asta înseamnă că din ce în ce mai multe dintre responsabilităţile politicilor la nivel national vor trece în sarcina unor experţi europeni, care vor putea controla, cenzura şi sancţiona politicile guvernelor naţionale.

România şi Bulgaria au intrat în UE sub principiul că „e mai bine înăutru decât afară“, că reformele vor putea fi încurajate şi impulsionate mai bine cu fonduri europene din calitatea de state membre decât din aceea de state candidate. Acest principiu a fost greşit şi astăzi este mort. Politica europeană va deveni din ce în ce mai constrângătoare pe măsură ce interdependenţa şi gradul de integrare va creşte şi, dacă tot e „fiecare pentru el“, mai devreme sau mai târziu se va ajunge la „cui nu-i convine, poate să plece!“. Uşa UE rămâne deschisă, dar va fi deschisă în ambele direcţii. În acest fel trebuie privite şi discursul despre starea Uniunii al lui Barroso şi scrisoarea celor patru miniştri de externe care cer sancţiuni cu tăierea fondurilor pentru statele membre care nu respecte principiile fundamentale în materie de stat de drept şi libertăţi fundamentale. În deficitul de democraţie care va urma, menţinerea unor standarde europene înalte în materie de libertăţi individuale şi domnia legii şi sancţiunile, inclusiv financiare, vor fi un instrument puternic pentru a opri derapajele. Ceea ce înseamnă că integrarea aprofundată în Uniunea Europeană, va veni la schimb cu măsurile anticorupţie, independenţa Justiţiei şi reformele administrative. Din nou, celor care nu le va conveni că li se iau banii şi li se dă la schimb „DNA şi ANI“, vor fi liberi să plece. Iar o ţară ca România nu are unde să plece din clubul European decât spre Răsărit, poate nu neapărat „în Rusia sau Kazahstan“, dar în zona gri ocupată de Ucraina, Belarus sau Moldova, cu siguranta. Iar în zona gri nu există decât oligarhie, sărăcie şi corupţie.

În ultimul an, liderii USL au condus o campanie internă iresponsabilă de demonizare a Uniunii Europene drept „Înalta Poartă colonizatoare“ care a generat un sentiment anti-european extrem de periculos în rândurile populaţiei pentru o miză mică: demiterea lui Traian Băsescu. Or, cocoşismele acestea provinciale gen „Să-şi vadă de trebile ei Europa!“ nu mai sunt acceptabile în lumea în care fiecare joacă pentru el. Trenul Istoriei s-a pus deja în mişcare şi riscăm să rămânem din nou pe peron. Desigur nimic nu ne-ar face mai fericiţi decât să ne înşelăm şi să intrăm în Schengen şi euro, iar Ponta şi Antonescu să se dovedească cei mai benefici lideri ai României din ultimii 70 de ani. Dar, deocamdată, nu vedem decât că au apucat pe drumul greşit: spre Est.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...