“Nu ne vindem tara!”, strigau in '90 masele populare scapate de dictatura si increzatoare ca democratia va face dreptate sociala si, cu greutati, cu efort, va aduce in cele din urma un plus consistent de bunastare pentru mai toti romanii. Din pacate n-a fost asa. S-a lucrat intens, meticulos si organizat sa nu fie asa.
In decembrie '89, Securitatea n-a iesit pe strazi sa apere regimul. Capii ei stiau bine ce se va intampla in zilele urmatoare, dar si pe termen lung. Majoritatea celor peste o mie de morti s-a datorat psihozei colective cu “teroristii care trag din toate pozitiile”, lansate de Iliescu si grupul sau restrans. Exemplul “episodului Otopeni” e tragic de graitor. Pe acest carnagiu inutil s-a inaltat noua putere securisto-comunista. A urmat cea de-a doua uriasa psihoza colectiva cu “nu ne vindem tara!”. Masele revolutionare aparau acum patria de capitalistii verosi care o amusinau si voiau s-o ia pe gratis. Emanatul Iliescu a venit salvator cu o noua idee, cea a “capitalismului autohton”. Adica n-avem nevoie de straini, ne putem ridica prin forte proprii. Si, in timp ce romanii stateau cu ochii pe granite sa nu vina verosii peste ei, structurile nomenclaturisto-securiste lucrau de zor la acapararea totala a puterii politice si economice. Au capusat intreprinderile de stat pana le-au stors si le-au falimentat, dupa care le-au luat pe gratis, au devalizat bancile, au infiintat alte banci ca sa atraga si ce-i mai ramasese omului la ciorap, le-au ras si pe acestea, au luat la preturi de nimic proprietatile confiscate de fostul regim, pe care nici macar comunistii n-au indraznit sa le vanda, apoi au trecut la privatizari frauduloase pe banda rulanta. Totul pe fondul unui vid legislativ premeditat si criminal intretinut de catre parlamentul controlat tot de ei prin votul pe liste. Partidele istorice sau personalitatile care au incercat sa se opuna jafului generalizat si sa inceapa cristalizarea unui stat de drept si a unei economii de piata functionale au fost infiltrate la greu si apoi rase de pe scena politica sau izolate la periferia ei.
Istoria insa n-a mai avut rabdare si, cu toate eforturile de a mentine Romania in zona gri a tuturor psihozelor si posibilitatilor, trebuia facut pasul decisiv catre integrarea europeana si euroatlantica. Dar noile familii de state democratice au reguli care, aplicate la sange, ar fi dat lovituri nimicitoare oligarhiei postrevolutionare. S-a mers atunci pe o cale ocolitoare: cumpararea bunavointei. Politica mondiala este si ea guvernata de grupuri de interese, de mari finantatori, care au un cuvant greu de spus. Nu e o noutate. Si alte state foste comuniste au cumparat bunavointa unor jucatori importanti de pe scena politico-economica internationala, dar nu la asemenea preturi stridente ca Romania. Scandalurile au izbucnit pe banda rulanta. De fapt, erau previzibile, de aceea marile privatizari cu cantec au fost acoperite prin votul parlamentului. Un vot la gramada, la turma, fara cunoasterea clara a anexelor, unde e toata lucratura. Pe principiul ca atunci cand, eventual, vor fi desecretizate si se vor descoperi buboaiele ce s-ar mai putea face?
Abia acum, cand presedintele a impus accesul total la arhivele fostei politii politice, chiar si din mica parte cercetata, se vede uriasa increngatura de tip mafiot ros-albastra. Unde te uiti, fie la marile averi, fie la marile privatizari dubioase, mai peste tot vezi implicati fosti securisti sau nomenclaturisti. Scandalurile deconspirarilor si desecretizarilor se tin lant de luni de zile si se amplifica. E normal. Cand tai buboiul, te umpli de puroi. Important este ca din toata nebunia asta sa se forjeze legi clare si institutii solide, independente de jocurile politice. Alta cale de vindecare nu exista.
