Pareau lucruri cunoscute, adevaruri rasuflate: educatia si sanatatea nu aduc profituri pe termen scurt, ci pe unul foarte lung in primul caz si lung in al doilea. Dar nu e asa. Cel putin nu pare a fi foarte cunoscut acest adevar, din moment ce un ministru liberal, in persoana dlui Eugen Nicolaescu, altminteri un brav reformator demn de aplauzele noastre, ale galeriei, isi justifica decizia de a inchide un spital de psihiatrie prin faptul ca nu e profitabil sau, in orice caz, ca se cheltuieste prea mult cu el. Daca am extinde aceasta judecata pripita, atunci ar trebui sa cam inchidem spitalele, pentru ca nici unul nu aduce cine stie ce profituri.
Pe de alta parte, greva profesorilor din invatamantul de toate gradele aduce in prim-plan o problema eterna in Romania, daca n-o fi si in lumea civilizata: aceea a cheltuielilor pentru educatie. Guvernele care privesc pana la varful propriului nas gasesc intotdeauna solutii pentru lipsurile la buget: se reduce bugetul sanatatii, al invatamantului, al culturii. Cu sanatatea e putin mai dificil, pentru ca aici masura poate avea si urmari tragice si imediate: moartea unor suferinzi de boli cronice din lipsa medicamentelor, si asta se vede, iar urmarile ar putea fi neplacute chiar pentru cel mai insensibil politician – respingerea la vot cand vine clipa.
Cu educatia e mult mai simplu. Aici, urmarile, atat cele pozitive, cat si cele de semn contrar, se contabilizeaza abia peste zeci si zeci de ani. Pentru cele negative, priviti, chiar in aceste zile, ce se intampla la Paris. Orasul-lumina a luat foc si arde de aproape doua saptamani, nu atat din cauze etnice, cat din cauza (sau, cum s-ar spune azi, datorita) lipsei de educatie a unor mari mase de tineri imigranti.
A trata profesorii cu batjocura de salarii pe care le puteti afla din ziarul nostru de ieri, daca nu le stiti inca, nu inseamna decat ca acesta e cuantumul de stima pe care guvernantii, de dreapta sau de stanga, il acorda unui important instrument social si oamenilor care-l manevreaza. M-am scandalizat candva de faptul ca elevii nu mai aflau mare lucru in clase si parintii erau nevoiti sa-si dea copiii la aceiasi profesori, dar in particular, platindu-i ca sa-i invete ceea ce nu-i invatau la scoala. O atare situatie nu putea tine. O atare situatie era creata de organismele statului, mai precis de salarizarea insuficienta. Daca s-a cazut de acord ca nu poate exista o justitie corecta fara ca aceia care o aplica sa fie stimulati financiar, atunci trebuie sa se accepte acelasi lucru si in cazul educatiei. Numai ca, adaptand o vorba a lui Ion Creanga, educatia inconjoara, pe cand justitia da de-a dreptul. Cu alte cuvinte, justitia are de lucru cu aceia care-ti dau azi in cap (sau in buzunare), pe cand educatia… O astfel de judecata e simptomul grav al unei acute lipse de viziune, pentru ca, finalmente, insii fara educatie ajung subiectii justitiei, care, oricat de bine ar fi stimulata material, nu va putea sa le faca fata. In timp ce educatia e un fel de profilaxie. Fara profilaxie, medicina, ca sa revenim putin si la sanatate, nu poate face mare lucru, caci minuni in vremea noastra nu vedem a se mai face. Sa ma ierte contabilii, care se ocupa, in general, de sumele imediate, aici, la guvernare trebuie viziune, adica un proiect care sa depaseasca prezentul imediat, ba chiar si viitorul imediat. Din pacate, insa, guvernantii romani nu s-au dovedit a fi, in practica, altceva decat niste contabili care numara banii stransi pentru buget si-i impart dupa un calcul sumar al nevoilor de maine, uitand ca generatiile viitoare ar putea sa-i judece mai aspru decat le-ar conveni.
