Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Pregătiți-vă! Sunteți ultimul bastion

Laurentiu Mihu Actualizat: 19.06.2015 - 08:13

Voința populară și implicarea cetățenilor în viața cetății sunt, simplu spus, esențiale. Ele fixează, oriunde pe Glob, reperele între care o societate se va defini. Ușor, ușor, în România ne apropiem de punctul critic. Dacă indiferența oamenilor în fața abuzurilor hidoase ale unor politruci va prevala, atunci nu doar că ne merităm soarta, dar cu soarta asta va fi aproape imposibil de trăit.

Share

Voința populară și implicarea cetățenilor în viața cetății sunt, simplu spus, esențiale. Ele fixează, oriunde pe Glob, reperele între care o societate se va defini. Ușor, ușor, în România ne apropiem de punctul critic. Dacă indiferența oamenilor în fața abuzurilor hidoase ale unor politruci va prevala, atunci nu doar că ne merităm soarta, dar cu soarta asta va fi aproape imposibil de trăit.

În fața unui PSD și a unui premier fugăriți de propriile biografii să finalizeze ceea ce au început prin puciul din vara lui 2012, PNL, dar și președintele Klaus Iohannis au livrat prea puțin unei societăți față de care respectivii sunt mai datori ca oricând.

Au livrat prea puțin raportat nu doar la orizontul uriaș de așteptare (orizont el însuși supra-alimentat de prezidențialele din noiembrie), ci și în relație cu ceea ce s-ar fi impus în mod obiectiv, la rece, având în vedere perioada care s-a scurs de la victoria anti-Ponta și anti-PSD (vorbim, totuși, de circa șapte luni), respectiv având în vedere volumul și amplitudinea tentativelor de subminare a statului de drept, de relativizare constantă a orientării strategice a țării (fie implicit, fie explicit) și de cangrenare a perspectivelor de dezvoltare economică (de pildă, nu scăpați din vedere amputările masive, clar programatice, dar născătoare de așa-zis excedent, în sfera investițiilor de la bugetul național și cel european).

Pe fondul unei activități publice încă subțiri a președintelui Iohannis, pe fondul unor stângăcii greu de scuzat ale acestuia, pe fondul oportunismului unora dintre liderii minorității parlamentare, pe fondul suspiciunilor de corupție care planează în jurul unor VIP-uri din zona opoziției, ori luând în considerare pura lor incompetență, PSD a reușit să impună în sfera activității legislative hălci și hălci din agenda sa obișnuită.

Iar premierul, dublat tactic de infamul și prea rezistentul aparat de propagandă din vremea USL, a ajuns, pas cu pas (ce ironie!), să fixeze reperele „dezbaterilor” publice.

În ciuda faptului că opoziția nu pare a se grăbi cu debarcarea acestei guvernări (mai important, cu retezarea acestui MOD DE A GUVERNA) și în pofida faptului că acest nucleu nu dă semne că ar înțelege cu precizie chirurgicală cât de vulnerabilă a devenit deja România - cu toată grăsimea acumulată din câștigurile puse la dispoziție de reformele ultimilor zece ani pe linia justiției și a principalelor două servicii de informații – asta nu înseamnă că publicul larg trebuie să le și accepte pasivitatea.

Lecția dură a scenarii în care soecietatea nu trage după ea politicienii este aceea că, peste tot în lume, prețul cel mai mare îl va plăti tot publicul larg, cetățenii, cei de pe umerii cărora statul recoltează taxe și impozite, dar cărora un stat corupt nu le va întoarce decât tone de sărăcie, munți de neliniști, kilometri de necazuri.

Priviți puțin la ceea ce se întâmplă din februarie încoace și (greu mi-e să cred că va fi altfel) veți conchide că timpul nu mai are multă răbdare cu noi.

Că orizontul 2016, cel pentru predarea la termen a ștafetei parlamentare, este nerealist. Că actul de guvernare, dacă va continua în ritmul deja consacrat va rămâne pururi unul de subminare, iar activitatea Legislativului – de perpetuare periculoasă a rupturii dintre clasa politică și societate.

De ce?

Pentru că, dacă la nivelul președintelui țării, la nivelul opoziției politice și până la cel al societății civile atitudinea va rămâne aceeași ca în ultima jumătate de an, e foarte probabil ca la scrutinul legislativ din 2016 statul de drept autentic să răsune ca o palidă amintire. Iar aspirația însăși spre așa ceva să se disipeze.

Ritmul amețitor în care se succed operațiunile de minare a justiției (prin tentative în serie de modificări legislative, respectiv atacuri tip dronă la adresa unor magistrați), cantitatea colosală de oportuniști care o scaldă pe băncile Parlamentului, inclusiv pe cele ale opoziției, dar și injecțiile cu vitamine făcute de PSD dinozaurilor care au supraviețuit cumva în sistemul judiciar nu ne vor da nicio șansă.

Nu vom prinde întregi sfârșitul lui 2016.

Moțiunea de cenzură a PNL a venit târziu (și, în ciuda dificultății principiale în care a pus PSD-ul prin tema ei, diaspora, pare a fi fost încropită, iar nu pregătită); animozitățile din interiorul acestui partid „nou”, născut din cenușa PDL și umbra PNL, se întețesc; lupta irațională pentru ciolanul virtual a căpătat deja rangul de ocupație principală în ambele tabere; s-au consumat chiar unele dezertări; iar petele de dalmațian de pe stofa șifonată a co-președintelui buldog, Vasile Blaga, ies cu grămada după arestarea ginerelui și stiva potențială de denunțuri împotriva sa, a lui Blaga însuși, ce ar putea fi arhivate la DNA.

Priviți fotografia de mai sus, așa schematică cum este ea, și încercați în sinea voastră să vă convingeți că nu puteți, fiecare dintre voi, juca un rol vital în apărarea a ceea ce cu greu fusese câștigat până acum.

Cu mâna pe inimă vă previn: nu veți reuși!

Pentru libertate, pentru democrație și pentru statul de drept lupta se dă zilnic.

Și trebuie să o dea în primul societatea.

La un moment dat, până și procurorii DNA, cei pe care azi îi vedem pescuind cu curaj și inteligență rechini ai tranziției ce păreau de nepescuit, vor avea nevoie de ajutorul omului simplu.

La un moment dat, chiar și un serviciu precum SRI va trebui protejat de cetățeanul de rând, al cărui interes, până una-alta, îl servește deschis prin contribuția avută în lupta anticorupție. Trebuie protejat de pericolul de a se reîntoarce la ceea ce a fost odată, în vremurile tulburi de tipul Măgureanu sau Timofte. Pentru că protejându-l de fantoma unei asemenea întoarceri, ne vom proteja practic pe noi înșine, vom apăra de fapt interesul întregii societăți și pe al fiecăruia dintre noi, anume interesul de a avea un serviciu de informații aflat în slujba unui bine comun și nu al unor interese de grup.

La un moment dat, unul tot care se apropie cu repeziciune, Curtea Constituțională va trebui să se bucure de privilegiul de a fi pusă sub protecția cetățenilor ei, căci puterea politică și un Parchet General controlat tot politic au lansat deja primele salve de rachetă împotriva ei.

Cei care, la umbra unor discursuri demne de pieptul înfoiat al unui curcan, vorbesc despre democrația prin eliberarea de cătușe, care trudesc la înființarea unor comisii de evaluare a statului de drept de către un grup de infractori ori prieteni ai infractorilor sau care împing prin Parlament zeci de modificări legislative menite, zice-se, a elibera cetățeanul de procuror și a face Codul Penal dulce ca zahărul cubic sunt astăzi inamicul numărul unu al României.

Împotriva lor, brațele justiției funcționează până la un punct: respectiv, până la punctul în care împricinații vor reuși, cum-necum, să le amputeze prin vot în Camera Deputaților și în Senat.

Împotriva lor, sprijinul ambasadelor prietene are și el o autonomie de zbor limitată.

Dacă partenerii strategici nu vor identifica și ăîn societate o tresărire consistentă de nerv, bătăușii tinerei democrații românești îi vor întoarce destul de ușor din drum, fluturându-le „democratica” legitimitate a acțiunilor lor.

Căci, nu-i așa?, ceea ce poporul nu le va interzice, ei vor putea argumenta că, de fapt, le fusese permis!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...