Într-un stop-cadru cu piticii care-și fac treaba pe lângă Alba-ca-Zăpada siluită care este politica românească, minionii partidelor care nu-s la putere par vii. Când cadrele o iau la goană, însă, observăm că ei nu-și schimbă locurile decât atunci când o mână nevăzută îi mută de colo-colo, în funcție de nevoile operative. Altfel, sunt casanți, dar ceramica lor e frumos colorată.
Două partide se bat împreună și separat să facă opoziție în țara lui Dragnea: PNL și USR. Ultimul tocmai și-a ales un nou șef, întâmplător același de dinaintea proaspătului votat: Nicușor. Nu am înțeles niciodată cine e Nicușor și ce vrea de la viață. Aflat constant la întâlnirea dintre autism, timiditate și carisma lui Piticot, Nicușor se ridică tot timpul la scundimea propriului prenume: parcă ar vrea să ne spună ceva, dar n-are cuvintele la el; parcă e bine intenționat, dar habar n-are cum să-și pună în practică planurile; parcă ar fi politician, dar nu prea are chef de ce presupune slujba asta. Totuși, bine camuflat sub aerul de prostuț cu breton ciufulit, stă și un Nicușor cum nu se poate mai neașteptat: businessman-ul care, acum o vreme, învârtea sute de mii de euro în parteneriat cu niște unii din fostul comerț exterior. Dar asta se întâmpla înainte, desigur, ca Nicușor să salveze Bucureștiul pe persoană nonguvernamentală. Și, totuși, iată-l deputat și șef de partid la al doilea mandat.
Ceilalți, ăia de la PNL, ne propun alt salvator: pe Bușoi. Spre deosebire de diminutivatul Nicușor, numele penelistului ne trimite direct la broasca lui La Fontaine. Al cărei destin îl va împărtăși, mai devreme sau mai târziu: augmentată până la iminența pocnetului, cariera politică a bușoiului se va finaliza cu un fâs scurt. Lipsit total de orice fel de conținut logic și ideologic, bușoiul gonflat a făcut bani la vedere (din tot soiul de speculații imobiliare și notariale cu instituții ciuruite de corupție). Câteva milioane, nu doar sute de mii, ca nicușorul. Cu care a plătit în stânga și în dreapta ca să fie lăudat, scos la televizor, periat, pupat pe cap și lăsat fără scame. Dar prezențele lui aproape exclusiv la Antena 3, frazarea de șoarece fugărit de o armată de cotoi și discursul complet steril îl deconspiră și pe ăsta ca pe un prieten prea apropiat al lui Edi din Băneasa.
Din fericire, bușoiul n-a preluat deocamdată PNL, încă se bate cu Orban pentru șefia partidului. Nu că victoria lui Ludovic ar fi vreo fericire: omul are talent politic cât umor deține Iohannis. Iar grăitoare pentru inadecvarea lui Orban este scena antologică în care, în campania pentru prezidențiale, îl promova pe Iohannis, prin răcnete, ca fiind “generalul“ care aduce victoria; o premoniție foarte corectă, de altfel, dar urmată de o concediere seacă a lui Orban de către “general“ în favoarea montării Alinei Gorghiu la șefia PNL.
În altă ordine de idei: știți care e riscul când ești pitic de grădină, deci mic de statură și imobil? Să se pișe toate javrele pe tine.
