Toata lumea este unanim de acord ca Romaniei ii va fi greu sa intre in Uniunea Europeana noua la vedere si veche pe dedesubt. Din pacate, tara noastra, in ciuda aprecierilor privind stabilitatea macroeconomica, ramane intr-un punct critic. Adica riscurile in situatii de catastrofa sunt enorme. Fie ca ne-am confruntat cu inundatiile ori cu seceta, fie ca ne-am confruntat cu ninsori puternice ori cu pericolul cutremurelor, de fiecare data nota de plata a fost foarte mare. Toate acestea sunt cauzate de lipsa cronica a investitiilor in infrastructura, inca precara si, mai ales, inca imbatranita. Constructiile se degradeaza continuu, sistemele de irigatii si cele de desecari au fost lasate in paragina, podurile rutiere si cele de cale ferata impun reparatii capitale urgente, drumurile se rup sub noi, iar infrastructura subterana nu a fost inlocuita niciodata.
In aceste zile premierul Tariceanu a anuntat un plan de investitii pe care l-a caracterizat drept strategic, un plan de investitii ce nu este atat de ambitios pe cat este de necesar. Pentru ca el inseamna dezvoltarea infrastructurii de transporturi, constructia de locuinte, modernizarea cladirilor, dezvoltarea rurala, a educatiei, a serviciilor din sanatate, precum si modernizarea agriculturii pornind de la comasarea terenurilor. In ceea ce priveste finantarea acestor proiecte, se pare ca banii nu sunt chiar o problema. Pentru o mare parte din aceste investitii, in special pentru continuarea lucrarilor la autostrada Bucuresti-Constanta, exista deja fonduri bugetare ori credite externe. In plus, autoritatile conteaza si pe sumele provenite din privatizare (fosta si viitoare) ori pe alte acorduri internationale de finantare care sunt pregatite in acest moment.
Problemele cu acest megaplan de investitii sunt insa de alta natura. Sunt probleme care tin de risipa din bani publici si slaba prestatie in ceea ce priveste controlul cheltuirii fondurilor statului. Iar la aceste capitole experienta noastra este deosebit de bogata. Sa ne amintim, de exemplu, de contractul pentru securizarea frontierelor incheiat cu EADS. Dupa ce PSD a batut palma pentru aproximativ un miliard de euro, un control al noii puteri realizat la inceputul acestui an a demonstrat ca nota de plata a fost umflata cu aproape 400 milioane de euro. La fel s-a intamplat si in cazul contractelor Vinci si Bechtel. In general, risipa de bani publici s-a facut in toate contractele incheiate fara licitatie, de fapt niste plati directe facute de administratia centrala. Nici la nivel local lucrurile nu au stat altfel, singura mass-media a aratat fie ca un drum a fost reabilitat peste noapte pentru ca servea interesele unui baron local (de Hunedoara), fie ca un complex turistic a fost cumparat din banii unui consiliu judetean in scopul recrearii altui baron local (de Vrancea). Sa nu uitam nici sumele risipite in programele “Cornul si laptele” si “Sali de sport”. Sa nu uitam nici de avalansa de ajutoare sociale din perioadele electorale, inadecvate pentru posibilitatile unei tari sarace cum este a noastra. Iar exemplele pot continua, inclusiv cu cazul Parlamentului, care nu oboseste niciodata in a cheltui fonduri publice cu nemiluita doar pentru bunastarea personala a locatarilor sai.
Aceasta risipa permanenta din banii publici a transformat, practic, Romania intr-un El Dorado financiar. Adica intr-o tara unde nu se mai asigura nici o transparenta si egalitate in sanse la selectarea firmelor care incheiau contracte cu statul. Romania devenise o tara in care banii publici erau deturnati, in care banii erau furati. Acesta este pericolul care exista in acest moment, un moment in care statul este pregatit sa investeasca multe miliarde de euro.
