Nu sunt dispus sa cred ca politicienii nostri vor fi mai luminati acum, dupa marea sarbatoare a Pastelui. Cand ii auzi cum vorbesc de Invierea Domnului, de calea impacarii, milostivirii si iertarii dumnezeiesti, cel dintai lucru la care te gandesti este buna intelegere la care vor sa ajunga cu totii spre binele tarii. Normal asa ar trebui sa se intample. Mai ales in momentele grele, cand mii de oameni au ramas pe drumuri din cauza inundatiilor catastrofale, nevoia de unitate este prima conditie pentru a servi interesul national. Sunt sau nu sinceri demnitarii cand vorbesc de binele poporului ca deziderat politic? Parafrazand celebra asertiune a Sfantului Pavel “daca dragoste nu e, nimic nu e”, as putea sa spun ca fara sinceritate si adevar nu se poate vorbi de o evadare din mizeria trecutului pentru a ridica un edificiu economic si social in folosul tuturor. Nenorocirea este ca pe politicieni la vorbe nu-i intrece nimeni. Se bat cu pumnul in piept, declarand ca sunt mari patrioti, dar nu misca un deget pentru a veni in ajutorul celor loviti de soarta. In timp ce oamenii traiesc o cumplita drama, patriotii din Dealul Spirii au scurtat saptamana de lucru din Parlament dinaintea Pastelui pentru a merge fiecare la treburile lui.
De o luna sudul tarii se afla sub teroarea puhoaielor, mii de oameni fiind evacuati dupa ce gospodariile lor au fost inecate de Dunare. Suferinta nu mai are limita. Parca ar fi in vremuri de razboi. Alesii neamului in mod normal erau obligati sa vada cu alti ochi drama unei parti din populatie care, ar trebui sa-si aduca aminte stimabilii parlamentari, i-a votat in urma cu un an si ceva. Probabil ca nu au avut timp. Sau nu au vrut sa-si strice zilele de sarbatoare. Au preferat sa petreaca si, eventual, sa se gandeasca la certurile avute cu adversarii din alte partide, care sigur vor fi reluate in zilele urmatoare. Nici in timpul dezastrului de anul trecut din Timis si Vrancea, unde oamenii au vazut moartea cu ochii, nu am simtit interesul senatorilor si deputatilor pentru ajutorarea populatiei. Grija mare a fost doar pentru aprobarea unor privilegii personale, votate in regim de urgenta. Am spus atunci ca a fost vorba de un accident si ca totusi alesii isi vor apleca pana la urma urechea la nemultumirea poporului. Am gresit. Nimeni nu a venit cu o initiativa parlamentara, tinand cont de faptul ca evenimentele respective au adus atingere direct sigurantei nationale. Mai mult, nici pana astazi nu s-a aflat cine sunt autorii deturnarii fondurilor de la bugetul de stat alocate in anii trecuti pentru investitii hidrotehnice. Guvernantii au marait un pic, amenintandu-i pe unii pesedisti, si cu asta basta.
Iata insa ca istoria se repeta. Dramele sunt copiate parca la indigo, la fel si nepasarea. S-a demonstrat cat de mari sunt diferentele dintre realitate si “sa traiti bine!”. Dunarea a spart digurile despre care presedintele si premierul afirmau ca sunt sigure. Vorbe! Parca nici n-ar fi fost. Inevitabil, a urmat dezastrul. Poti sa arunci vina pe viitura in conditiile in care nici un guvern de stanga sau de dreapta nu s-a ocupat de zonele hidrografice periculoase? Ani buni s-a lucrat la Camera Deputatilor, pentru care s-au cheltuit vagoane de bani. La fel si pentru Senat investitiile au inghitit sume imense. Cica au fost absolut necesare! Digurile nu erau? Puteau parlamentarii insa sa refuze un asemenea confort? Puteau, dar nu au vrut. Unde sunt oare patriotismul si interesul national? Daca cheltuiala facuta de autoritati pentru achizitionarea unor saci poate fi pusa pe acelasi plan cu risipa din Parlament, atunci totul este pierdut. Viata nu poate fi carpita precum digurile. Totul este facut fara vointa. Iar cei loviti de ape stiu bine acest lucru. Dar vinovatii tac.
