De ani si ani, simbolul sarbatorii pascale este iepurasul. Fara a fi excesiv de puritani, nu putem sa nu sanctionam aberatia unei asemenea simbolizari. Ce legatura poate fi intre animalul, de regula asociat fricii, si trecerea de la moarte la viata? Daca ne mai amintim ca din cauza neintreruptului sau tremur sau palpit iepurasul nostru are si o conotatie sexuala, iar o insemnata revista pentru barbati si l-a luat ca emblema, atunci intr-adevar intelegem abisul deriziunii in care cu sau fara voie am plonjat.
Pe masura ce inaintam in timp sarbatorile isi pierd dimensiunea mistica si ajung simple piese de decor in uriasa potemkiniada pe care o organizeaza cu tot mai mult fast si minutie civilizatia contemporana a spectacolului. Nu mai traim ca sa fim noi insine cu problemele, obsesiile si idealurile noastre, ci doar ca sa fim spectaculosi, spectaculari, adica sa fim la randul nostru macar o fibra a uneia din nenumaratele palete ce invart teribila elice a lumii actuale.
Catastrofele care-i lovesc pe unii dintre semenii nostri sunt tot un pretext pentru a pune in miscare aceeasi indecenta elice. Am vazut ce s-a intamplat in Lunca Dunarii de la vest la est. Dar in egala masura am observat si modul perfid in care suferinta oamenilor ajunge sa fie exploatata mediatic. Aceasta nu este valabil doar la noi, ci in toata lumea. 11 septembrie newyorkez, 11 martie madrilen, 7 iulie londonez, cate si mai cate… A luat foc acel bloc din Vladivostok, nu ne-am putut abtine sa nu-i filmam pe acei nenorociti care se agatau de marginea ferestrelor si pana la urma, nemairezistand, s-au prabusit.
Pentru vedete din diverse domenii, pentru politicieni, pentru oricine are ceva de castigat de pe urma promovarii propriei imagini, asemenea nenorociri sunt o adevarata mana cereasca.
La noi, zana surprizelor a devenit peste noapte zana inundatiilor. A planat gratioasa precum un ibis si a adus sinistratilor toate cele necesare pentru un Paste cat de cat fericit. A coborat de pe sticla televizoarelor si de pe coperta lucioasa a revistelor pentru a calca alaturi de oameni in noroiul unei incredibile suferinte. De fapt, se afla tot pe un platou de filmare si stia aceasta.
Adevarul e ca putini mai pot face bine reusind sa-si pastreze anonimatul. Poate doar saracul care din saracia lui daruieste altui sarac este singurul care se poate sustrage regulilor acestui mecanism. Dar, evident, ce pondere materiala are un asemenea act caritabil?
Pana atunci nu putem sa nu fim actori si martori intr-un asemenea spectacol fara masura. Ai un necaz, nimic mai simplu. Inveti, bunaoara, sa dansezi si sa oferi astfel hrana pentru stomacul vesnic nesatul al milioanelor si milioanelor de telespectatori care vor sa vada picioare lungi si ochi inlacrimati, vor sa auda glumite picante si povesti sentimentale, ce mai vor? Vor sa li se para lor viata usoara afland ca altul e mai nefericit decat ei. Dar cum e nefericit daca apare pe ecran si e vedeta? In felul acesta se strecoara in suflet si indoiala fata de autenticitatea celor prezentate. Civilizatia spectacolului nu a fost facuta doar pentru a fascina, ci si pentru a ne cultiva un sambure de neincredere…
Cand stramosii l-au rastignit pe Domn, ei nu stiau ca din acel moment incolo este pusa in miscare elicea fatala. Mediatizat acum, supliciul din urma cu doua mii de ani e la randul lui stors pana la ultima picatura. Si fiindca tot ce-i mult strica, adica o asemenea evocare cumplita taie pofta de mancare, iar Invierea totusi e prea abstracta, vine iepurasul care da din coada.
Pe drept cuvant, nu putea fi inventata o relatie mai diabolica: Paste si Playboy.
