Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Parlamentarii care trebuie să cadă odată cu Ponta

Laurentiu Mihu Actualizat: 11.06.2015 - 23:49

Tema moțiunii de cenzură a PNL s-a dovedit a fi una extraordinară. De ce? Pentru că fundamentele ei nu țin de întâmplări curente în viața unei țări democratice. Tocmai de aceea, parlamentarii dispuși să ignore acest caracter aparte merită intriduși într-o bază de date specială, a cetățenilor care și-au sfidat concetățenii. Moțiunea asta a vizat amputarea unui drept fundamental. A ignora acest detaliu, fie și din rațiuni de partid, echivalează cu o culpă imposibil de ocolit sau justificat.

Share

Tema moțiunii de cenzură a PNL s-a dovedit a fi una extraordinară. De ce? Pentru că fundamentele ei nu țin de întâmplări curente în viața unei țări democratice. Tocmai de aceea, parlamentarii dispuși să ignore acest caracter aparte merită intriduși într-o bază de date specială, a cetățenilor care și-au sfidat concetățenii. Moțiunea asta a vizat amputarea unui drept fundamental. A ignora acest detaliu, fie și din rațiuni de partid, echivalează cu o culpă imposibil de ocolit sau justificat.

 

În ultima clipă și după amânări succesive de mai mare jena pentru un partid care cu jumătate de an în urmă a dat un președinte de țară la scor de negândit, PNL a lansat la apă moțiunea de cenzură intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!". Aritmetica parlamentară pură s-a dovedit de neclintit până în ultima clipă, făcând limpede faptul că demersul opoziției nu are nici o șansă în fața mașinăriei PSD-UNPR.

Pentru a fi sigură că nu există sincope, decizia puterii a fost aceea ca parlamentarii să rămână în sala de plen, dar să nu voteze.

Ceea ce sugerează că paranoia înnăscută a lui Victor Ponta și a echipei sale nu cunoaște limite - asta pe de o parte, iar trepidațiile penale prin care trece premierul, date fiind anchetele-gigant în care DNA l-au antrenat pe însuși Ponta, ar fi lăsat urme în mintea unora dintre aleșii PSD - asta pe de altă parte.

Prin urmare, pentru o siguranță lină ca somnul de bebeluș proaspăt hrănit, liderul PSD a sigilat tecile luptătorilor săi colegi de partid și de coaliție.

Și totuși, chiar dacă demersul în sine al PNL se integrează în rutina parlamentară a oricărei democrații, moțiunea propriu-zisă nu a putut fi considerată drept una obișnuită.

Iar asta, tocmai pe motiv că fundamentele sale au avut de la bun început un pronunțat caracter extraordinar; cel puțin pentru o democrație, dacă e să ne menținem în contextul general, mai sus evocat.

"Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!" este titlul unei moțiuni de cenzură care evocă probleme de fond ce-ar trebui să-i facă părul-măciucă oricărui cetățean care, privind în jur, spre copii, prietenii și aspirațiile lui, se declară fan al statului de drept; ca atare, al domniei legii, al funcționării instituțiilor, al liberei exprimări sau șanselor egale între indivizi egali.

Moțiunea PNL nu a fost nici despre eșecul guvernamental în materie de politici de educație sau sănătate, nici despre incapacitatea Executivului de a așeza economia pe baze sustenabile.

A fost, pur și simplu, despre respectarea de către Guvern a unui drept fundamental al cetățenilor unei țări libere – dreptul la vot.

A zugrăvit o realitate care, temporal, ne întoarce cu decenii în urmă, o realitate care, mai recent, de amintește de România lui Ion Iliescu și a mineriadelor, o realitate care pune sub lupă inadecvarea istorică a Cabinetului Ponta, dar și pericolul tangibil pe care îl reprezintă faptul de a continua pe o asemenea cale.

Având în vedere performanțele guvernamentale execrabile în materie de economie, justiție sau politici sociale cu bătaie lungă, moțiunea de cenzură a PNL ar fi putut viza oricând teme din aceste sfere.

Însă guvernarea Ponta a reușit să coboare ștacheta infinit mai jos, spre un eșec cu care se confruntă țările bananiere, nu state membre UE și NATO.

A refuza unui cetățean dreptul de a-și exprima liber votul pentru un candidat sau altul la prezidențiale este, în lumea în care trăim, mai mult decât expresia maximei josnicii. E încarnarea pericolului însuși că drumul spre autoritarism nu a fost evitat total, odată cu împăierea politică a bolșevicului Ion Iliescu și a pușcăriașului Adrian Năstase.

Or, în acest context, unde ar fi trebuit să se plaseze Parlamentul, indiferent de culoarea politică pe care o au senatorii și deputații care compun Legislativul?

În raport cu cine ar fi trebuit să se decanteze atașamentul lor?

În raport cu partidul și atât sau în raport cu cetățenii cărora un guvern iresponsabil le-a refuzat dreptul incredibil de banal, dar atât de fundamental, precum cel de a vota?

Ce ar fi trebuit să bâzâie zilele astea în mintea unui pesedist mediu - senator sau deputat - după ce respectivii rataseră o dată ocazia de a-și trage de mânecă șeful de partid, adică în noiembrie 2014?

Să bâzâie glasul tabagic al partidului sau vocea tot mai stridentă a cetățeanului?

Ce ar fi trebuit să grăiască în urechea lui Gabriel Oprea, atlet universal al „interesului național”, situația în care moțiunea de cenzură a PNL ne plasează? „Este o procedură, prezent, nu votez”, așa cum liderul UNPR spunea în ajunul moțiunii, sau ceva diametral opus? Asta apropo de sintagma „interesul național”, cu care Oprea se culcă, se trezește, ia micul dejun și prânzul, apoi cinează și cu care, iarăși, adoarme.

Poate veți zice că e infantil să pui problema în asemenea termeni, că e nerezonabil să ceri unui senator sau unui deputat PSD să pună osul la dărâmarea propriului guvern și la destrămarea propriilor visuri de parvenire pe bani publici.

Însă, țineți minte: în noiembrie 2014, câteva milioane de români aflați peste hotare au fost împiedicați, în baza unui plan prostesco-diabolic, să voteze pentru un candidat sau altul la alegerile prezidențiale. Nici nu contează câți români din diaspora ar fi dorit efectiv să voteze.

Important este că, din start, li s-a retezat acest drept, iar încă și mai important este numărul celor care, deși au dorit, nu au mai putut vota!

Cu gândul la toți acești oameni și mereu procupați de respectarea drepturilor fundamentale într-o democrație, va fi de datoria noastră, a tuturor, să alcătuim, după acest vot pe moțiunea de cenzură, un album cu parlamentarii care au obstrucționat tragerea la răspundere a Guvernului Ponta pentru fapta gravă de a le fi refuzat dreptul de a alege milioanelor de români plecați afară.

Un album cu nume, prenume și fotografii.

Aici nu mai este vorba de politică și de jocuri politice considerate normale. Ar fi fost, dacă tema și temeiurile temei moțiunii de cenzură nu ar fi trimis la chestiuni atât de elementare precum amputarea unui drept fundamental în România secolului XXI, în România ca țară membră UE și NATO.

Senatorii și deputații puterii ar fi avut la îndemână numeroase precedente la care să se raporteze pentru a servi, cu ocazia acestei moțiuni, interesele românilor, iar nu pe ale șefilor din PSD, nu pe ale unui premier plagiator și penal, nu pe ale lor personale - de demnitari care, în majoritatea lor, se lăcomesc la statutul social de circumstanță pe care îl au, la banii negri pe care probabil mulți îi învârt grație funcției de senator sau deputat, în fine, la pensiile nesimțite pe care și le pregătesc și la impunitatea pe care o amenajează pentru o multitudine de infracțiuni de corupție sau asimilate corupției.

Ca să închei apoteotic, am pregătit mai jos câteva exemple clare că parlamentarii se pot exprima nu numai după cum le dictează partidul, ci și după cum le dictează conștiința. Vorba aia, așa au zis, în unele circumstanțe, chiar liderii lor de partid. Că or fi fost au ba sinceri, treaba lor, eu vă zic aici ce au zis ei atunci.

Pot opta să voteze sau să nu voteze.

Pot vota „pentru” sau „împotrivă”.

Pot ține sau nu cont de linia strâmbă trasată de niște nimeni care, vremelnic, le sunt șefi de grup parlamentar sau de partid.

Chiar dacă Ponta și păpușarii lui, disperați că arătarea de cârpă ar putea fi aruncată la pubelă, decid că la moțiune se stă în bancă și nu se votează, merită totuși pusă sub reflectoare diversitatea de decizii pe care un partid o poate lua într-o situație, dar și multitudinea de idei din care un parlamentar se poate inspira, individual, chiar și în ciuda partidului.

 

Decembrie 2009. PSD decide să voteze cu bilele la vedere împotriva învestirii lui Lucian Croitoru în funcția de prim-ministru, propunere avansată de președintele de atunci, Traian Băsescu.

August 2013. Premierul Victor Ponta le cere parlamentarilor PSD să voteze proiectul privind exploatarea de la Roșia Montană după cum le dictează liberul arbitru: “Realmente fiecare va vota după propria conştiinţă, cum crede că e mai bine pentru alegătorii săi“, grăit-a plagiatorul la vremea respectivă.

Februarie 2015. Decizia PSD este de a vota propunerea pre;edintelui Iohannis pentru numirea lui Eduard Hellvig în funcția de director al SRI: "Nu ne vom opune, votam pentru dl Hellvig in special pentru ca am lucrat foarte bine in perioada USL".

Februarie 2015. Votul pentru încuviințarea solicitărilor DNA de arestare preventivă, respectiv începerea urmăririi penale în cazul Elena Udrea: "Este o decizie pe care am luat-o în grupurile parlamentare și care arată o anumită poziție pe care o vom avea în toate cazurile. (...) Așa am discutat la grupurile parlamentare, așa am decis și da, așa vom face și nu că acum întamplator e vorba de doamna Udrea - în decembrie, după cum știți, am votat fiind vorba de colegi ai noștri, despre care sincer nici nu pot să spun că sunt vinovați, va stabili justiția dacă au făcut ceva, dar aceasta este decizia pe care am luat-o și este nevoie de consecvență". Lunile care au urmat aveau să fixeze în memoria colectivă, cine știe, poate și în cărțile de istorie, înclinația patologică spre minciună a acestui om tânăr, devenit premier parcă pentru a face în ciudă unei țări căreia contextul geopolitic îi permite în sfârșit să se reinventeze.

Martie 2015. "În cazul domnului Vosganian, și noi și PNL-ul am făcut recomandări și, până la urmă, senatorii au votat ce au crezut ei că e mai bine", a declarat Victor Ponta. Vorbele sale cădeau cu nouă zile înainte de votul din 25 martie, când alt penal de calibru, Dan Șova, urma să treacă prin furcile caudine ale votului colegilor săi pe cererea DNA de încuviințare a arestării preventive. Întrebat fiind dacă în ședința Biroului Permanent Național s-a discutat și atitudinea la vot pe cazul Șova, Ponta a expediat rapid subiectul: "Nu, nu am discutat. Știu ei (parlamentarii) să asculte și să decidă".

Iunie 2015. Victor Ponta fiind prea ocupat cu explicațiile cerute de procurorii DNA pentru banii publici câștigați împreună cu Dan Șova din contractele de la Turceni, pentru falsurile găsite de anchetatori, pentru spălarea de bani și pentru alte „mărunțișuri” precum posibile conflicte de interese, a căzut în sarcina Rovanei Plumb să anunțe sec modul în care se vor comporta aleșii PSD la moțiunea de cenzură de vineri: "Din respect pentru Parlament, PSD va fi prezent in sala, dar nu va vota. Este treaba opozitiei sa stranga numarul necesar de voturi". Respectul doamnei Plumb pentru Parlament și alegători nu cred că mai trebuie chestionat, cu siguranță e dincolo de orice dubiu. Faptul că, în totală lipsă de respect față de contribuabil, a fentat o taxă pe care Guvernul din care face parte o impune celorlalte milioane de români – în speță taxa de timbru -, asta se poate să fi fost o biată scăpare.  

Citește totul despre:

Comentarii

loading...