Paradoxuri mioritice

Toamna a inceput cu un sezon al grevelor, poate cel mai zbuciumat din ultimii ani. Greva profesorilor, pe langa situatia dezastruoasa a sistemului, a repus pe tapet si nivelul umilitor al salarizarii. Faptul ca invatamantului i s-a mai acordat un miliard de euro nu-i de natura sa rezolve problemele cata vreme banii respectivi se vor aloca pe proiecte, iar proiectele cam lipsesc. Ceea ce demonstreaza inca o data ca reforma in domeniu bate pasul pe loc. In sanatate, de asemenea, situatia ramane precara, pentru ca asigurarile, oricat de bine ar fi colectate, nu acopera necesarul unui sistem inca departe de a fi ajuns cu reforma la final. Pot exista supape, se mai fac rectificari, se ia dintr-o parte si se da in alta, dar toate acestea sunt artificii, nu masuri din cadrul unui program coerent si eficient, care sa permita crearea constanta si pe termen lung de bunastare. In economie, nivelul arieratelor ramane in continuare foarte ridicat, desi se spune ca ele au mai scazut. Nici aici lucrurile nu sunt prea clare, unii analisti spunand ca aceasta scadere nu e ca urmare a unei insanatosiri reale a mediului economico-financiar, ci mai degraba ca urmare a stergerii unor mari datorii ale companiilor ce au fost privatizate in ultima vreme. Cert este ca salariul mediu pe economie ramane la cel mai scazut nivel intre tarile candidate la integrarea in Uniunea Europeana. Pe de alta parte, paradoxal, Romania are cei mai multi milionari in valuta forte dintre tarile foste comuniste (cu exceptia Rusiei), in crestere spectaculoasa de averi de la un an la altul. Un alt paradox este pretul terenurilor si al locuintelor, care in unele zone a ajuns superior chiar unor tari din Uniunea Europeana, ca sa nu mai vorbim de Canada sau Statele Unite. Ceea ce inseamna ca Romania este o tara foarte atractiva pentru investitorii straini seriosi, nu doar pentru speculatorii de terenuri sau pentru cei care cumpara mari intreprinderi de stat spre a le vinde la fier vechi. Numai ca tara e in blocaj. Un alt paradox este si intarirea spectaculoasa a monedei nationale fata de dolar si euro. Nci macar analistii de marca nu au explicatii foarte clare pentru ceea ce se intampla cu economia romaneasca. Comisia Nationala de Prognoza vine cu concluzii optimiste, analistii o contrazic, bugetul sufera, presedintele remarca, intr-un interviu acordat ziarului nostru, neconcordanta intre Top 300 si topul celor bun-platnici, indemnand Justitia si autoritatile sa-si faca datoria, autoritatile incearca sa-si faca datoria, dar nu prea reusesc, mai ales acolo unde e vorba de bani multi si tot asa. Poate ca declaratiile de intentie reprezinta preambulul unor actiuni concrete de reasezare a sistemului economico-financiar pe baze sanatoase. Poate nu. Pe langa toate acestea apare si incertitudinea ca se vor putea cheltui miliardele de euro ce urmeaza sa vina de la Uniunea Europeana in urmatorii ani. Din lipsa de proiecte serioase. Si asta nu pentru ca n-ar exista specialisti sau posibilitatea de a-i pregati, ci pentru ca nu a existat o preocupare serioasa in acest sens de-a lungul ultimilor ani. Asa cum nu exista o filozofie bugetara, un program coerent care sa traseze cadrul dezvoltarii durabile a Romaniei pe termen mediu si lung. Cine a avut mai mult aplomb a obtinut mai mult la impartirea fondurilor bugetare sau au existat si alte interese. Spre exemplu, paradoxalul contract cu EADS, care, dupa renegociere, a ajuns sa ne coste cu vreo 400 de milioane de euro mai putin! Paradoxurile (aparente) mai sus amintite arata ca Romania este atractiva, poate avea nenumarate izvoare de bunastare, dar trebuie gestionata cum se cuvine. Este timpul ca tehnocratii sa puna osul la treaba.