Stim ce inseamna o durere atroce de dinti sau de spate. Ce-si putea dori pacientul roman cu junghiuri insuportabile decat sa fie operat cat mai repede? Chiar imediat. Si-ar mai fi dorit sa se stie ca a fost operat in tara, dar era impins de la spate si de faptul ca nu-si mai simtea picioarele, si de durerile mari, si de riscul unei paralizii ireversibile, si de nervii tasati, si de vanzoleala cu mutatul microscopului de la un spital la altul. Mai bine Viena decat paralizia picioarelor. In asemenea clipe nu-ti mai arde nici de preferintele pentru spitalele romanesti, nici de conotatiile electorale, preferi bisturiul accesibil in acel moment si cat de repede urmeaza sa fii recuperat. Boala poate stinge si curajul, si frica.
Unii au fost enervati de faptul ca pacientul roman s-a razgandit si s-a operat la spitalul-etalon (AKH) din Viena. Nu era neobisnuita operatia de noapte de vreme ce era o urgenta chirurgicala (evenimentul a demonstrat si ce inseamna libertatea presei; n-am fi aflat niciodata ce se intampla cu hernia de disc a lui Ceausescu, asa cum despre boala de care a murit Dej nu stim nici acum). La noi cazul pacientului roman de la AKH a luat amploare pentru ca presa e libera. Iata, si sanatatea, si libertatea se dovedesc bunuri de nepretuit.
Mai intai de toate comportarea exemplara a expertului roman in herniile de disc: nu-si putea asuma responsabilitatea sa intre imediat in operatie dupa o zi de interventii chirurgicale. Acest doctor poate sa-si adauge pe placuta cu numele, de la piept, si cuvintele: “Si eu pot obosi”. Asa ca n-a fost nici o palma data medicinii romanesti si nu e nici neputinta. Avem doctori excelenti, dar conditii proaste.
Si alti pacienti romani si-au pus dintii, extirpat negii sau operat glanda in strainatate. De ce pe pacientul Sorin, profesor de chirurgie si politician, nu l-a operat de inima colegul sau de partid, Serban, alt profesor celebru? Atunci ce poate fi considerata “nefericita” decizia de a te opera in strainatate?
Despre sistemul sanitar o sa mai discutam multa vreme pentru ca boala cea mai primejdioasa nu o reprezinta lipsa invataturii medicale, ci dotarea, lipsa banilor, neglijenta, vanitatile. Deci sistemul este bolnav, fiind construit dintr-un material slab. Nu avem cele mai bune conditii tehnice. Prea am vrut sa le rezolvam pe toate. Macar sa fi investit ca lumea in sanatate, sa recuperam banii devalizati de la Bancorexuri si sa-i dirijam la spitale. Macar stiam ca am rezolvat o problema care-i preocupa cel mai mult pe romani – sanatatea (cum reiese din sondaje). Pentru o administratie saraca, cum este cea a Romaniei, in asemenea cazuri ar trebui sa se renunte la programe neprioritare, cu concentrare asupra sanatatii. Oameni buni – sa li se spuna romanilor -, n-avem bani pentru toate programele, dar Sanatatea va functiona brici! Trebuie sa recunoastem ca reforma in sanatate a tot fost amanata. Si de aceea provoaca focare de nemultumire. In fond este vorba de cati doctori, asistenti, laboranti, de cate spitale si ce aparatura are nevoie comunitatea pentru a-si pastra sanatatea. Nivelul sumelor alocate pentru sanatate este unul dintre cele mai scazute din Europa. Romanii cheltuiesc cam o zecime din cat cheltuiesc europenii pe sanatate.
Ce poate insa sa gandeasca pacientul roman cand a vazut ca intr-o perioada in care ravasitul nostru sistem sanitar ducea o lipsa cronica de bani se construiau, ostentativ, sedii luxoase pentru casele de asigurari de sanatate, demne de hoteluri de cinci stele? Si atunci de unde bani pentru aparatura care sa depisteze chiar si herniile diseminate? Politicienii n-ar trebui sa se mai omoare pentru nimicuri, ci pentru sanatate.
Pe 1 ianuarie 2007 bolile ne vor face mai drepti si vom reauzi parabola “Ce bine e sa traiesti! Dar sa traiesti bine si sanatos e si mai grozav”. Boala de care sufera pacientul roman va face mai placuta sanatatea. Limanul.
