De 16 ani consumatorul roman primeste numai lectii amare de economie de piata. De exemplu, de 16 ani i se tot spune ca supradependenta de gazele Rusiei este principala cauza a scumpirilor si a sincopelor in livrare. In cateva zile insa a fost nevoit sa invete rapid ca nu trebuie sa se teama numai de Gazprom, ci si de Petrom. Cu alte cuvinte, nu ne ajuta cu nimic faptul ca noi am avea o dependenta de Rusia de numai 40% din necesarul de consum, fata de Europa, care primeste din Siberia 70%. Iata ca putem fi “jucati” si din interior, de Petrom, care ne va vinde, sub amenintarea sistarii livrarilor, gazele din productia interna la preturi mai mari cu 8%. Motivul, dorinta proprietarului OMV de a-si alinia tarifele din Romania la nivelul celor din import. Acesta este principiul pietei libere, guvernat totusi de regulile concurentiale din Uniunea Europeana. Ca atare, atat timp cat Petrom nu are preturi mai mari decat in UE, el poate sa speculeze oricand orice diferenta de pret pentru a-si creste profiturile. Problema este daca aceste castiguri si, implicit, scumpirile pot fi limitate.
Asa cum s-a intamplat si in cazul benzinei, presiunile de limitare sunt la randul lor… limitate. Pot aparea grupuri de lobby, pot fi interventii ale politicienilor, dar ele nu pot influenta pe termen lung decizia companiilor in stabilirea preturilor si nici nu pot incalca acordurile cu UE de aliniere a tarifelor. In aceste conditii, cu un contract de privatizare incheiat in defavoarea consumatorului roman prin care au fost vandute si resursele naturale, autoritatile au mainile legate. Nu pot impune plafonarea tarifelor, pentru ca Petrom poate sa-si gaseasca in alta parte clienti la preturile pe care le doreste, dat fiind faptul ca nu-l obliga nimeni sa vanda Distrigazurilor. Iar in aceste conditii nu avem de unde sa acoperim un eventual gol lasat. Nici solutia cu ridicarea licentei nu era eficienta, pentru ca unei asemenea sanctiuni i se putea raspunde imediat tot cu sistarea livrarilor si atunci iar ne-am fi confruntat cu o criza fara precedent.
In aceste conditii, ar putea fi folosite niste parghii de natura fiscala pentru a mai usura putin povara consumatorului. De exemplu, o scadere a TVA sau introducerea unor impozite pentru taxarea profiturilor suplimentare, pentru ca in acest caz nu este vorba decat de castiguri. Acordurile cu UE sau calculele referitoare la inflatie sunt povesti. Problema este daca sunt pregatite autoritatile sa ia aceste masuri. Din pacate, nu prea. Structura actionariatului OMV-Petrom ne arata ca austriecii detin 51% din capital, statul roman – 40,7%, iar BERD si actionarii minoritari – restul de 8,3% din titluri. De aici rezulta ca un mare beneficiar al profitului pe care il obtine compania petroliera in Romania revine si statului roman. Este exact aceeasi discutie ca in cazul benzinei. N-am auzit nici un reprezentant al statului sa recunoasca faptul ca bugetul castiga la randul lui foarte mult tot de pe spatele consumatorului. Ca atare, o impozitare a profiturilor suplimentare este greu de crezut ca le va conveni autoritatilor. Pe de alta parte, o reducere a accizelor sau a TVA nici nu poate fi luata in calcul, pentru ca presupune o diminuare a unor incasari sigure pe care acelasi stat nu-si permite sa le piarda. In aceste conditii, o frana fiscala nu poate fi folosita, iar Consiliul Concurentei si Autoritatea de Reglementare in domeniu nu au ce face in corectarea formulei de stabilire a preturilor.
In concluzie, OMV-Petrom a jucat o carte si a jucat-o foarte bine din punctul lui de vedere. De cealalta parte, consumatorul roman, care nu poate participa la astfel de “jocuri”, incaseaza doar socurile, a invatat o noua lectie. Aceea ca in fata scumpirilor autoritatile l-au lasat sa se descurce din nou singur.
