19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialNu subestimați dorința alegătorilor de a vota politicieni corupți și stupizi |...

Nu subestimați dorința alegătorilor de a vota politicieni corupți și stupizi | OPINIE

Din 2012 mă uit atent la guvernările PSD și mă întreb periodic: oare vor găsi miniștrii mai proști ca aceștia? Iar partidul continuă să mă surprindă: da, mereu se găsesc demnitari mai incompetenți, mai obraznici și mai corupți decât predecesorii. În 2012, plagiatul lui Ponta părea complet inacceptabil,  era o rușine internațională.

Acum, Mihai Tudose a recunoscut senin că și-a plagiat doctoratul, dar mai toată lumea pare împăcată cu acest fapt. Poate îl ajută și faptul că doctorii produși de Gabriel Oprea și amicii săi de la academia SRI sunt intangibili, CNATDCU neîndrăznind să ia vreo decizie și păstrând la sertar sesizări depuse acum peste un an.

Să facem câteva comparații: Ecaterina Andronescu, pe vremuri un respectat profesor din cadrul Politehnicii bucureștene, versus Liviu Pop, agramat, doctorand și bursier al academiei de poliție. Sau Alexandru Atanasiu, profesor universitar, față în față cu peremista Lia Olguța Vasilescu. În guvernarea Năstase, nici un ministru al Sănătății n-ar fi reușit să supraviețuiască politic unei epidemii de rujeolă care a ucis, în câteva luni, 31 de copii. Bodog este de neclintit.

Totuși, nu cred că Dragnea și PSD-ul nu au un nici plan, că acționează complet haotic. Primul lor obiectiv a fost să pună mâna pe Justiție și cred că acesta a fost deja atins. Nici măcar nu mai este nevoie de încă o ordonanță 13. Curtea Constituțională și-a asumat misiunea de a masacra legislația anti-justiție. Agenția Națională de Integritate a murit. Ultimele decizii ale CSM sunt 100% favorabile PSD. Tot mai mulți judecători s-au întors la practicile de la începutul anilor 2000: iau decizii care îi încurajează pe hoți. Mai există câteva puncte de rezistență, precum procurorul-general Augustin Lazăr, dar acestea sunt izolate și tot mai ineficiente.

Al doilea obiectiv a fost să-și asigure fidelitatea propriului electorat și a aparatului de securitate. Au crescut salariile tuturor bugetarilor, dar primii beneficiari au fost cei din administrația locală, oamenii baronilor. Probabil că au dat-o în bară, puțin, atunci când au anunțat că vor îngheța pensiile speciale, dar s-au redresat imediat majorând, prin OUG, cu 10-15% salariile din sistemul de siguranță națională.

Ce face acum PSD este logic: crește accizele și jumulește băncile pentru a putea plăti salariile. Politic, este perfect rațional. PSD nu pare că are ca obiectiv să câștige Cotroceniul în 2019 – de altfel, cred că există o înțelegere tacită, din ochi, între Dragnea și Iohannis – ci să obțină un scor bun în 2020 și să își asigure clientela că poate fura fără teama că ajunge la pușcărie. Acest ultim obiectiv pare că a fost atins și, cu ajutorul substanțial al opoziției de azi, cred că PSD are șanse să facă un scor bun și-n 2020.

 

Cele mai citite

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă