9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialNu dați țara pe mâna lui Dragnea!

Nu dați țara pe mâna lui Dragnea!

Cu un non-candidat PNL la primăria Bucureștiului în persoana lui Ludovic Orban și scrutin într-un singur tur, alegerile locale de anul acesta sunt ca și adjudecate de PSD, ceea ce plasează partidul condus de Liviu Dragnea în poziția de favorit și la alegerile parlamentare din toamnă. Ne vom afla în situația în care după falimentul politic și moral al USL și al lui Ponta, România să fie condusă din nou de un PSD croit după chipul corupt al liderului său dar relegitimat la urne.

Lui Traian Băsescu i s-o fi părut o idee bună în ianuarie-februarie 2012 să-i propună lui Victor Ponta să preia funcția de prim-ministru. Din rațiuni meschine care țineau de interese personale și de grup,  PDL și Băsescu au abandonat guvernul Ungureanu și au deschis calea ascensiunii unuia dintre cele mai nocive personaje politice de după 1989 – Victor Ponta – și uneia dintre cele mai păguboase alianțe politice – USL – care a adus România în pragul crizei constituționale și al marginalizării europene. Ulterior, Băsescu a revenit în stilul consacrat și și-a exprimat regretul, dar era deja prea târziu.

Acum, Klaus Iohannis și PNL sunt pe cale să repete aceeași greșeală. Din rațiuni meschine care țin de interese personale și de grup, PNL și Iohannis sunt pe cale să facă din nou țara cadou acestui partid antieuropean și antidemocratic și liderului său, Liviu Dragnea, a cărui viziune politică include înscrierea în piatra Constituțională a regimului baronilor de partid, și torpilarea libertăților individuale fundamentale prin recunoașterea legală a drepturilor  „grupurilor sociale”. Pentru că asta face legea lui Dragnea în ultimă instanță: pune drepturile individuale negative în conflict cu „drepturile sociale” colective și le dă, din principiu, câștig de cauză celor din urmă. Dacă mai punem la socoteală fundamentul moral șubred pe care stă acest lider de culise de vreme ce este o persoană condamnată de către Înalta Curte pentru fraudarea referendumului din 2012, ne îndreptăm din nou spre o guvernare PSD ale cărei coordonate au fost întotdeauna corupția, abuzul de putere și autoritarismul.

Pentru că nu trebuie să ne facem nici o iluzie. Dacă lucrurile merg în direcția actuală,  PSD va câștiga mai întâi alegerile locale și apoi și pe cele generale. Din 1989, opoziția anti-PSD (FSN, FDSN, PDSR) nu a câștigat niciodată alegerile generale atunci când a pierdut Bucureștiul și nu a obținut un scor bun în restul țării. PSD a reușit, de exemplu în 2000, când a pierdut Bucureștiul, dar a câștigat alegerile. Invers, niciodată. Altfel spus, dacă PNL vrea să aibă o șansă bună să câștige alegerile generale, este obligat să câștige Bucureștiul. Or, prin bâlbâielile repetate privind alegerea unui candidat și prin candidatul ales, PNL demonstrează că NU dorește să câștige alegerile la București. Cristian Bușoi era o non-opțiune pentru orice observator cât de cât obiectiv. Lăsând la o parte lipsa de anvergură politică și mediocritatea infinită a personajului, omul avea probleme serioase de integritate cu un doctorat plagiat și asocieri îndoielnice cu personaje legate de posibile fraude cu retrocedări. Pe Bușoi scria nu „noneligibil” ci „eșec” cu litere roșii, dar cu toate acestea cercurile din jurul palatului Cotroceni l-au susținut până în ultima clipă, cel mai probabil pentru că Bușoi este un apropiat al actualului director SRI și ca, non-entitate politică nu putea prezenta un pericol pentru Klaus Iohannis. Altfel spus, propulsarea forțată a acestui personaj, despre care în mod normal nici nu ar trebui să discutăm, s-a realizat din interesele politice meschine ale lui Iohannis și ale apropiaților săi.

Înlocuirea lui Bușoi cu Ludovic Orban nu schimbă în esență, nimic. Orban nu este chiar un nimeni, precum Bușoi, dar este loser-ul de serviciu al PNL și de aceea îi va fi imposibil să spargă bariera neîncrederii și să câștige Bucureștiul, indiferent câte interviuri dă și câte sondaje inventează. Problema cea mai mare a lui Orban nu este că, în calitate de viceprimar și ministru, a fost implicat în afaceri îndoielnice, ci că nu se bucură de nici un fel de încredere. Imaginea lui Orban este aceea a unui bătrân activist hârșit în relele compromisurilor politice de tot felul și această imagine este exact opusul a ceea ce își dorește alegătorul bucureștean dornic de schimbare. După dezastrul administrativ și moral pe care l-a reprezentat Oprescu și, mai ales, după nenorocirea de la Colectiv, există în București o dorință puternică de schimbare, de început nou, de alternativă reală, nemânjită de corupție.

Prin nominalizarea lui Orban, PNL a arătat că nu este interesat de această schimbare de profunzime pe care o cer bucureștenii. De aceea, cei mai mulți dintre ei vor sta acasă și vor lăsa Bucureștiul PSD-ului. Apoi, în toamnă, vor da țara pe mâna lui Dragnea într-un moment în care ultimul lucru de care are nevoie România este un guvern slab, măcinat de corupție și lipsit de credibilitate în Europa și în lume. 

Cele mai citite

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

Anunțul făcut de Roxana Nemeș. “Nu există altă soluție!”

Roxana Nemeș, artistă și fostă concurentă Survivor All Stars, a vorbit despre operație de endometrioză, boala care poate duce la infertilitate, despre durerile pe...

România și-a aflat ultima adversară din Liga Națiunilor

Lituania a învins cu 1-0 Gibraltarul în returul barajului pentru Liga C a Ligii Națiunilor și va face parte din grupa României, alături de...
Ultima oră
Pe aceeași temă