Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Noul ministru al Transporturilor: De ce se bâlbâie USL

Laurentiu Mihu 23.08.2013 - 18:10

Noul ministru al Transporturilor nu ar trebui să fie o temă pe care USL să se bâlbâie. Să propui un nume al cărui CV şi al cărui renume să corespundă acestei demnităţi poate fi o treabă chiar uşoară, oameni ...

Share

Noul ministru al Transporturilor nu ar trebui să fie o temă pe care USL să se bâlbâie.

Să propui un nume al cărui CV şi al cărui renume să corespundă acestei demnităţi poate fi o treabă chiar uşoară, oameni pregătiţi, experimentaţi şi oneşti putând fi găsiţi până şi în România zilelor noastre.

Dar dacă şefii USL încearcă să evite tocmai un asemenea profil? Haideţi să vedem despre ce este vorba.   

În exerciţiul bugetar 2007-2013, infrastructura a fost principala beneficiară a fondurilor de coeziune, miliarde de euro, toţi bani europeni, putând fi, teoretic, accesate de către autorităţile de la Bucureşti pentru a reabilita şi dezvolta calea ferată şi reţeaua de drumuri.

În final, ne-am ales cu câteva bucăţi de autostradă în plus, adică suficient de puţini kilometri încât inaugurarea lor să nu se facă simţită la nivelul economiei naţionale; şi am rămas, apoi, cu o infrastructură feroviară la fel de înapoiată, care, pe de o parte, generează costuri semnificative din cauza stării proaste, iar, pe de alta, pune în pericol vieţile milioanelor de români care se încumetă să circule cu trenurile de călători dintr-un capăt în altul al ţării.

Ştim bine că, atunci când în România garnitura trasă de locomotivă atinge viteze ameţitoare de 60 de kilometri pe oră, prima întrebare pe care şi-o pune un om normal este dacă vor rezista şinele şi terasamentul, a doua – dacă nu cumva trenul a rămas fără frâne, iar a treia – dacă macazurile vor funcţiona normal (e clar că furtul de cabluri din reţeaua feroviară a devenit sport naţional, deşi în ţările UE ar fi considerat act terorist).

În tot acest timp, însă, unii au prosperat, doar că ei compun ceea ce astăzi poate fi numit fără rezerve – mafia transporturilor.

Alcătuită din oficiali de rang înalt ai statului român - cu poziţii-cheie cel puţin în Ministerul Transporturilor, CNADNR, CFR şi alte entităţi similare -, dar şi din afacerişti cu vaste conexiuni în mediul politic, această structură spongioasă a absorbit şi a controlat, 24 de ore din 24, fluxurile de bani publici proveniţi din bugetele României şi UE.

Evident, acest cartel mafiot o face şi în prezent, după cum, bineînţeles, a făcut-o şi înainte de 2007.

Vi se pare dubios că, în ciuda realităţii din teren, fiecare dintre cei care au condus Ministerul Transporturilor în anii care s-au scurs de la Revoluţie se prezintă pe sine drept un reformator şi un luptător anti-mafia neobosit?

Vi se pare ciudat că fiecare fost ministru şi-a considerat mandatul un succes, într-o ţară în care melcul face mai multă mişcare într-un an, raportat la numărul de kilometri de autostradă pe care-i inaugurează CNADNR?  

Aţi avut revelaţia că, însumate, întârzierile trenurilor din România, din aceşti ultimi 24 de ani, ar putea echivala cu timpul necesar unei Dacii pentru a parcurge dus-întors distanţa de la Pământ la limita Sistemului solar?

Dacă da, să ştiţi că aveţi dreptate.

V-aş sugera, totuşi, să nu uităm că jaful de la Ministerul Transporturilor s-a făcut la lumina zilei şi chiar sub ochii noştri, astfel că nu doar suportăm efectele nefaste ale corupţiei, ci, în calitate de cetăţeni indiferenţi, i-am oferit o preţioasă libertate de mişcare.

Şi este simptomatic faptul că DNA-ului - singurul parchet care a dovedit că magistraţii români pot avea şi alte raporturi cu oficialii corupţi decât cele subsumabile clasicului sărut al mafioţilor – îi lipseşte încă suportul popular pe care îl merită şi care îi este efectiv necesar pentru a face faţă presiunilor cărora trebuie să le facă faţă.

Haideţi, aşadar, ca, indiferent de activităţile care ne sufocă peste zi, să ne luăm răgazul de a ne întreba ca la şcoală: - Copii, ce este Ministerul Transporturilor?

Doar să ne întrebăm, căci răspunsul corect există. El a fost dat anul trecut, într-o discuţie privată, de către elevul Sâmpetru: - E un minister în care se fac bani, spunea respectivul.

În rolul de copil emininche joacă un procuror cu ştate lungi în zona controversei.

Pe numele său întreg, Marcel Sâmpetru, acesta este un procuror care visa anul trecut că, împreună cu un alt coleg de breaslă, George Bălan, vor deveni şefii Parchetului General şi al DNA.

Au fost, însă, interceptaţi de SRI şi DNA, iar asta în mai multe rânduri şi în discuţii cu mai multe persoane, şi aşa s-a născut „Dosarul procurorilor”. De precizat că Sâmpetru şi Bălan au fost trimişi în judecată anul acesta, pe 1 aprilie.

Pentru împrospătarea memoriei, amintesc aici faptul că Marcel Sâmpetru a dat definiţia exactă a Ministerului Transporturilor, menţionată mai sus, într-o discuţie purtată anul trecut cu preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, de la PNL.

Iată un fragment din interceptarea făcută de procurori:

Marian PetracheDom'ne, semne de întrebare legate de el (n.r. Ovidiu Silaghi) am,  că a acceptat funcţia de ministru la Transporturi, când el nu ştie nimic.

Marcel SâmpetruNu, dar intrăm în detalii, ştii. Dacă te duci cu o problemă la el, ţi-o rezolvă, dar stai cu sabia lui Damocles deasupra capului. Ăsta e Ovidiu.

Marian PetracheDe ce?

Marcel Sâmpetru Păi, dacă aduc banii...

Marian PetracheCum stai cu sabia lui Damocles?

Marcel Sâmpetru: Exact, te poate vinde în minutul unu.

Marian PetrachePăi ce să vândă? Ce, am făcut ceva? Că propun ceva, e o chestie politică să propui.

Marcel SâmpetruNu m-am referit la asta. M-am referit la... E un minister în care se fac bani, teoretic.

Am readus în discuţie acest episod penal pentru că, dincolo de îmbogăţirea culturii generale pe subiectul Ministerul Transporturilor,  la care dialogul Petrache-Sâmpetru a contribuit atât de mult, momentul cu pricina ne paraşutează bine de tot în prezent.

Un prezent dominat nu doar de făcătura mediatică cu decesul şi înmormântarea lui Florin Cioabă, ci şi de discuţiile inepuizabile legate de identitatea noului ministru al Transporturilor.

Un prezent în care întrebarea centrală este dacă USL va da sau nu semnalul unei schimbări de paradigmă, prin numirea unui ministru al cărui profil să furnizeze din start minime garanţii că se doreşte reformarea Ministerului Transporturilor şi transparentizarea modului în care miliarde de euro sunt cheltuite de această instituţie.

Aţi putea spune că este inadecvat şi total naiv să-ţi pui asemenea întrebări, după ce USL a îndrăznit să-l numească pe recentul condamnat la închisoare cu executare, Relu Fenechiu, apoi să-l propună pe Ovidiu Silaghi, un personaj de numele căruia atârnau de ani buni pomelnice de acuzaţii şi care, mai nou, a dobândit într-un dosar penal o calitate care i-ar putea da freza, linsă, peste cap.

Aşa o fi, dar rolul nostru este să ne întrebăm şi să întrebăm, iar rolul lor, al domnilor Ponta şi Antonescu în cazul de faţă, este să infirme suspiciunile generate de experienţă şi pună în operă pasajele bolduite din programul de guvernare şi declaraţiile somptuoase făcute la mitingurile electorale.

Orice ar fi, nu uitaţi că bâlbele USL din ultimele zile, pe tema numirii unui şef la Transporturi, au la bază fix ceea ce zicea şi procurorul Sâmpetru: „E un minister în care se fac bani”.

Şi, tocmai pentru că aduce bani, a fost musai ca în anii post-decembrişti să fie numiţi mai degrabă recuperatori decât oameni cu calităţi autentice de ministru şi perfect dedicaţi interesului naţional. 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...