13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrii de doua margarete

Ministrii de doua margarete

Varful piramidei trebuie taiat, considera recent Emil Boc. Daca operatiunea se desfasoara si repede, atunci putem vorbi de un scop atins. Numai in acest mod electoratul poate spune ca restructurarea Guvernului este justificata. Liderul PD pare convins ca masele il vor intelege. Vrea sa se apropie cat mai mult de electorat, printr-un demers din care reiese ca democratii sunt vioara intai, mizand teoretic pe un sprijin popular major. Totodata, are impresia ca PD sta in capul mesei cand discuta cu liberalii pentru reducerea numarului de ministri ai actualului Executiv. Felul cum pune insa problema primarul Clujului, vezi trimiterea la latura sensibila a cetateanului care isi pierde locul de munca, ma determina sa cred ca restructurarea nu mai are cum sa fie intoarsa din drum. Chiar daca democratii nu apasa prea mult pe ranile liberale, ma refer aici la rezultatele proaste obtinute de unii ministri PNL, situatie radiografiata de ziarul “Romania libera” si in numarul de astazi, Guvernul este considerat neputincios, nefiind in stare sa gestioneze problemele societatii, cheltuind de pomana sume uriase din bugetul national. Prin reducerea numarului de portofolii s-ar putea economisi cele 5 procente din PIB destinate bugetului UE, a declarat Boc.
Unde bate insa seful PD? Evident, la usa PNL. Restructurarea, in opinia multor politicieni ai PD, trebuie sa porneasca, in primul rand, cu ministri liberali, daca se doreste ca varful piramidei sa fie taiat. Au liberalii deci motiv de teama? Pot ei contracara ofensiva partenerilor din coalitie? Si da, si nu. NU pentru ca nu este exclus ca premierul sa puna conditii, solicitand ca restructurarea preconizata sa afecteze in mod egal cele doua partide din Alianta, cerere, se pare, acceptata de pedisti la discutiile avute luni seara. Este adevarat, la recenta intalnire s-a vorbit doar de principii, liberalii alegand formula temporizarii, cu scopul obtinerii unei amanari pentru a “studia problema”. PD doreste restructurare si maine, in timp ce PNL nu vrea sa auda de un Guvern suplu in luna iunie. Cu alte cuvinte, mai potrivita ar fi dupa Raportul de tara din octombrie. Exista insa pentru liberali si varianta DA, atata timp cat are cativa ministri si secretari de stat prost cotati in momentul de fata. Nu ma refer neaparat la steguletele rosii puse de comisarii europeni, ci la neputinta unor inalti demnitari de a stapani unele fenomene generatoare de criza. Liberalii pot sa stea si in cap, ca tot nu vor putea sa-l salveze pe agricultorul Flutur din varful piramidei. Este doar un exemplu.
Sigur, la randu-i, premierul ar putea raspunde cu prestatia mediocra a ministrilor pedisti Barbu sau Dobre, care au lasat de dorit in acest mandat. Este posibil. Seful Guvernului ramane insa legat la maini in ceea ce priveste acuzatiile ce i-au fost aduse de Crin Antonescu referitor la modul cum s-a inconjurat de persoane cu un statut moral indoielnic. Ca sa nu mai vorbesc de atentia acordata de liderul PNL dezvoltarii agentiilor guvernamentale, adevarate capuse ale bugetului public, multe conduse de oameni apropiati primului ministru. Nu comentez mai mult. Spun doar ca desfiintarea autoritatilor respective nu este privita cu ochi buni de Tariceanu. Acum stiti si de ce. Daca primul ministru crede ca va fi mai puternic cu veteranul Remes langa el, ma tem ca greseste. Guvernul sau este atins de virusul neputintei, indolenta facandu-si culcus prin multe cabinete. Sunt ministri depasiti de situatie, care nu pot avea mai mult de maximum doua margarete intr-o posibila clasificare. De stele nici nu poate fi vorba. In atari conditii, sustinerea politica a demnitarilor in cauza nu se justifica. Este in defavoarea Aliantei o restructurare de forma, si nu de fond. Acest imperativ trebuie inteles atat de PD, cat si de PNL.

Eliade Balan
Eliade Balanhttp://eliade-balan
Eliade Balan, redactor-sef adjunct coordonator
Cele mai citite

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă