Astazi se implineste un an de la momentul in care Guvernul Tariceanu, reunit in prima sa sedinta de la investitura, a emis celebra ordonanta prin care era introdusa cota unica de impozitare de 16% pe venitul personal si pe venitul companiilor. Odata adoptata, aceasta a reprezentat elementul fundamental al politicii fiscale a Guvernului pentru a-si atinge tinta finala – relaxarea fiscala, un element care a generat totodata si o serie de controverse in mediile politice si economice. Tragand linie dupa un an de cota unica, nu putem vorbi de relaxare fiscala, putem vorbim insa de certitudinea unui plus de venituri la buget. Si pentru ca am inceput sa facem un oarecare bilant dupa primele 12 luni de guvernare a Coalitiei, putem sa mai contabilizam ca bile albe pentru Executiv: dezghetarea reformelor in justitie si administratie, atat de necesare in ochii oficialitatilor de la Bruxelles, schimbarile din sistemul sanitar, retrocedarea proprietatilor imobiliare si funciare, incheierea procesului de recalculare a pensiilor, executarea marilor datornici la bugetul de stat, dar si noile baze americane de pe teritoriul romanesc, un rezultat al politicii externe proamericane a presedintelui Traian Basescu. In privinta nereusitelor, nu trebuie sa uitam de balbaielile din politica fiscala, de majorarea tarifelor la utilitati, de incetinirea cresterii economice si a dezinflatiei, de cresterea consumului bazat pe importuri si de scaderea investitiilor straine. Luate la bani marunti, mai gasim minusuri si in politica industriala, unde competitivitatea ne tine inca departe de obiectivul european, si in cea de sustinere a intreprinderilor mici si mijlocii, unde nu s-a reusit eliminarea totala a birocratiei, a instabilitatii legislative si a subfinantarii.
Suntem in pragul unui An Nou si este momentul sa ne gandim, ciocnind, in liniste, un pahar de sampanie, daca am ales bine cu un an in urma. Daca este prea devreme pentru o retrospectiva obiectiva a primului an de guvernare a Coalitiei, atunci putem pune mai intai in balanta ceea ce nu am mai vrut sa alegem: populismul excesiv al PSD care a subminat credibilitatea Romaniei, pasuirea unui numar mare de societati (nu numai de stat, ci si private) carora li s-a permis sa nu-si plateasca taxele, impozitele si datoriile la utilitati, clintelismul politic care definea mediul de afaceri in locul concurentei, lupta demagogica impotriva coruptiei, structura neosecurista de la varf, trucajele din privatizare. Toate acestea devenisera un lest de care o mare parte dintre noi au vrut sa se desparta, intuind ca altfel Europa nu ne va lua la bordul sau.
Este adevarat, pe parcursul acestui an presa, inclusiv “Romania libera”, a amendat permanent Puterea, dar nu pentru a-si transforma menirea intr-un scop in sine, ci din reala sa pozitie de “caine de paza al democratiei”, care urmareste aflarea adevarului, demontarea abuzurilor si eliminarea unor situatii incorecte. In acest context, au fost criticate si frictiunile politice din cadrul Coalitiei, care de multe ori au dat impresia unor veritabile crize. Insa, tot pentru ca suntem la sfarsit de an, mai putem sa ne intrebam: ce ar fi fost mai bun, un guvern bazat pe o coalitie unde controversele sunt la vedere sau unul format in jurul unui partid-stat care, in ciuda vestimentatiei sincronice europene, s-a dovedit, prin esenta comportamentala, un continuator al celor aproape 50 de ani de comunism?
Suntem in pragul unui An Nou si nu este bine sa folosim aprecieri-limita si nici stigmate. Putem defini doar ceea ce este la vedere. Romania se transforma in fluturele eliberat din gogoasa comunista, fiind mai aproape de democratie si din ce in ce mai departe de totalitarism.
