Logica unui puci acceptat de toate părţile. De ce rămâne România tăcută?

Sabina Fati 04.07.2012 - 17:38

Transformarea parlamentului într-o întreprindere care îşi foloseşte prerogativele doar pentru a aduna toată puterea în mâinile cuplului Antonescu&Ponta nu îngrijorează celelalte puteri ale statului, ...

Share

Transformarea parlamentului într-o întreprindere care îşi foloseşte prerogativele doar pentru a aduna toată puterea în mâinile cuplului Antonescu&Ponta nu îngrijorează celelalte puteri ale statului, nu alarmează fragila societate civilă şi nu-i deranjează pe români. Puciul este o tradiţie acceptată în linişte, uneori cu frică, alteori pur şi simplu cu nepăsare.

Tăcerea din jurul dictaturii parlamentare, care se instalează în România, este perturbată mai mult pe internet, în vreme ce noul preşedinte al PDL, Vasile Blaga a spus cu tot patriotismul de care este în stare că partidul său nu va cere niciodată aplicarea articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, invocat cu necesitate de Monica Macovei pentru că acest articol prevede suspendarea unui stat membru din Uniunea Europeană atunci când se încalcă valorile democraţiei. Puciul este acceptat în parte şi de PDL, aflat de altfel la originea acestei situaţii: acum două luni democrat-liberalii s-au răzvrătit împotriva propriului premier Mihai Răzvan Ungureanu şi au organizat un puci intern la care au participat, cel puţin printr-o nepăsare resemnată şi actualii lideri ai partidului, cu rezultatul venirii USL la putere şi acum cu suspendarea preşedintelui.

Traian Băsescu forţează la rândul său nota cerându-şi suspendarea, după ce înţelegerea, care părea însăilată între Cotroceni şi liderii Grupului de la Cluj, aflaţi în spatele premierului, a căzut fie din cauza urgenţei liberalilor care l-ar fi vrut demis imediat pe Traian Băsescu, fie din cauza altor fire înodate greşit în spatele broderiei războinice care se face şi se desface permanent. Presiunii făcutae de Crin Antonescu pentru blocarea drumului lui Traian Băsescu la Bruxelles, ca reprezentant constituţional al statului român i s-a răspuns prin devoalarea plagiatului lui Victor Ponta, pe care revista The Economist il prezinta sub titlul "My name is Paste. Copy Paste", preluând celebra replica din James Bond. Cercul se închide acum prin începerea procedurilor de demitere a preşedintelui, fără însă ca majoritatea manevrată de cuplul Antonescu&Ponta să ştie că Traian Băsescu nu a făcut ultima mutare şi fără să anticipeze următorul pas al şefului statului.

USL greşeşte mult cu riscul de a-şi pierde credibilitatea în afară, acolo de unde
se înţelege mai bine cât de gravă este schimbarea echilibrului puterilor statului, prin reducerea puterii judecătoreşti de către puterea legislativă: reducerea atribuţiilor Curţii Constituţionale pentru a uşura demiterea preşedintelui şi apoi implicarea fără resentimente a ministrului Justitţiei, Titus Corlăţean în problemele acestei Curţi prin arătarea cu degetul către doi dintre judecători, pe care i-ar fi vrut schimbaţi, deşi ştie că sunt inamovibili.

Puciul nu a fost acceptat de Curtea Constituţională, care a trimis înştiinţări în lumea civilizată, dar ceilalţi magistraţi din România sunt tăcuţi şi par timoraţi sau domesticiţi de USL şi cuplul Antonescu&Ponta, care vor să aibă acces la toată puterea indiferent de consecinţe şi de preţul pe care s-ar putea să-l plătească. Tăcuţi sunt şi liderii Uniunii Europene, care privesc detaşaţi spectacolul diluării statului de drept, iar dinspre lumea civilizată s-a auzit numai vocea ambsadorului Statelor Unite. România este doar o periferie bolnavă şi exotică a Europei, o ţară unde premierii ajung la puşcărie, iar preşedinţii se suspendă, fără ca amănuntele să fie foarte clare pentru liderii marilor puteri. Dar alunecarea României înapoi în trecutul recent în care poliţiştii îţi opreau maşina doar ca să le dai mită, iar politicienii îşi făceau averi fabuloase fără teama DNA nu-i alarmează nici pe români, pentru care suspendarea lui Băsescu e doar o pedeapsă pentru criza economică şi o răzbunare pentru aruncarea lui Năstase la închisoare. Nicht mitmachen! Nu vă implicaţi! acest slogan al Scolii de la Frankfurt din anii 1960 se reia acum în România tăcută.