Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

LISTA candidaţilor pe care UE şi SUA vor să-i VOTĂM pe 9 decembrie

Gabriel Bejan 05.11.2012 - 13:35

Niciodată parcă nu ne-a fost mai greu să mergem la vot. Niciodată opţiunile nu au fost atât de limitate ca acum: o armată imensă de politicieni înfometaţi de bani şi influenţă, dispusă să facă praf şi puţinul BINE ...

Share

Niciodată parcă nu ne-a fost mai greu să mergem la vot. Niciodată opţiunile nu au fost atât de limitate ca acum: o armată imensă de politicieni înfometaţi de bani şi influenţă, dispusă să facă praf şi puţinul BINE construit în România în ultimii 20 de ani, căreia i se opun o ceată de neputincioşi politic resemnaţi deja cu înfrângerea, care şi-au propus doar să limiteze proporţiile dezastrului, şi câţiva oportunişti bogaţi, încolonaţi în spatele unui clovn cinic pentru care soarta unei naţiuni înseamnă totuna cu audienţa propriei televiziuni. Asta este tot ce avem pe tarabă pentru 9 decembrie. Ce avem de făcut în această situaţie?

 

ARD intră în aceste alegeri având un mesaj prost şi contradictoriu. Liderii alianţei de dreapta vorbesc despre necesitatea unei schimbări la vârful politicii, dar îşi păstrează în prim-plan figurile de tristă amintire ale guvernării trecute. Arată cu degetul către baronii şi penalii din USL, în timp ce 23 din 36 de candidaţi proprii care au picat testul de integritate se regăsesc totuşi pe liste pentru că în evaluarea acestora "s-au făcut anumite greşeli", după cum a explicat Vasile Blaga. Liderii ARD strigă în gura mare că USL este RĂUL SUPREM, pentru că pune în pericol statul de drept, dar sugerează cât se poate de clar că după alegeri ar fi dispuşi să încheie o alianţă cu o anumită jumătate a acestui rău, mai exact cu PNL.
De cealaltă parte, USL, deşi nu are nimic de oferit, este foarte sigură de victorie. Atât de sigură încât singura problemă care se pune este dacă nu cumva prada ce li se cuvine învingătorilor este prea mică pentru a-i mulţumi pe toţi războinicii şi şefii de clanuri ai uniunii. Frica unora de a rămâne pe dinafară la marea împărţeală de după 9 decembrie este atât de mare încât, după căderea întunericului, unii dintre generalii USL au început deja să-şi arate mânioşi topoarele unii altora. (vezi declaraţiile furioase ale lui Voiculescu de acum o săptămână despre probabilitatea unei trădări în USL).
Despre partidul lui Dan Diaconescu nici nu are sens să mai vorbim atâta vreme cât din oferta de candidaţi a acestuia nu putem reţine decât câţiva bezmetici de noapte ai OTV şi mulţi oameni de afaceri ce au avut la dispoziţie nişte bani cu care să-şi cumpere un loc în parlament.

În aceste condiţii, pentru o bună parte din electorat întrebarea de Caragiale "Eu cu cine votez?" capătă dimensiuni tragice. Mulţi dintre noi nu avem altă opţiune decât să încercăm să alegem din nou- pentru a câta oară?- răul cel mai mic. Cine va fi, aşadar, răul cel mai mic pe 9 decembrie?

În această alegere dificilă, o mână de ajutor ne este dată însă chiar de evoluţia din ultimele luni a unor lideri de partide. În războiul de joasă speţă care se duce din iulie încoace, oameni politici importanţi, mulţi dintre ei aflaţi acum pe listele de candidaţi pentru alegerile generale, au batjocorit şi au aruncat cu noroi într-o direcţie care ne-a revoltat pe mulţi dintre noi: către instituţiile europene, liderii acestora, reprezentanţii statelor occidentale la Bucureşti. Există cu siguranţă în România o mulţime de oameni care nu mor de dragul lui Băsescu dar nici nu înghit minciunile lui Ponta, nu sunt seduşi de discursurile goale ale lui Crin Antonescu, dar nici de pretenţiile intelectuale ale lui Mihai Răzvan Ungureanu. În schimb, sunt mulţi cei care cred cu tărie în UE, SUA şi, în general, în tot ce ne-a oferit Occidentul. Din păcate însă, la fel de mulţi sunt şi cei care, din cauza greutăţilor vieţii de zi cu zi, a crizei economice sau a prostiei şi ticăloşiei unor politicieni, au uitat cât de mult ne-am dorit să facem parte din lumea occidentală.

Unii, puţini, au vrut în Occident imediat după 1990 (atunci voia şi Occidentul să ne primească) iar pe măsură ce au trecut anii tot mai mulţi români s-au alăturat acestui demers şi şi-au dat seama că nu există decât o singură cale pentru a avea o viaţă mai bună. Pe lungul drum către Apus au fost şi multe dezamăgiri, a fost o perioadă când deşi noi vroiam aproape toţi, nu mai vroiau ei să ne primească. Câţi îşi mai aduc aminte că în 1997, în ciuda unei campanii naţionale purtate de cel mai mare trust de presă de atunci, la Summitul de la Madrid, ni s-a refuzat intrarea în NATO, deşi eram candidaţi de mulţi ani? Au mai trecut ani buni până s-au hotărât americanii să ne facă loc în Alianţa Nord-Atlantică . A fost apoi lungul drum către UE: România şi-a depus candidatura în 1995, în 1999 au început negocierile care au durat până în 2005, pentru ca aderarea efectivă să aibă loc în 2007. Au fost multe generaţii sacrificate până când occidentalii s-au convins că vrem şi chiar putem să trăim după regulile şi valorile lor.

Ne-am trezit însă în 2012 că toată această luptă, pentru care am plătit scump cu ani din viaţa noastră, e ştearsă acum cu buretele. Ne-am trezit brusc, într-un moment în care UE este pusă la încercare mai mult ca oricând, că avem mulţi politicieni care consideră că instituţiile occidentale nu sunt totuşi chiar atât de bune pentru poporul român. Ne-am trezit că lideri de partide şi instituţii ne spun acum că reprezentanţii UE sunt "birocraţi care duc de râpă Europa" că "aceştia tratează România ca pe o colonie" sau că ambasadorul SUA la Bucureşti nu face altceva decât "să-i intoxice şi să-i otrăvească pe americani". De unde au apărut toţi aceşti încrezuţi care cred că ştiu atât de bine cum funcţioneză democraţia încât îşi permit să-i ia peste picior chiar pe cei care au adus-o în România? În cine ar trebui să avem totuşi mai multă încredere? În Antonescu, Ponta sau Nicolăescu ori în Barroso, Merkel sau Gitenstein?

Cei care ştiu că răspunsul la această întrebare este mai mult decât evident au făcut deja un pas înainte în alegerea răului mai mic pe 9 decembrie. Pentru asta vor trebui să-şi urmărească candidaţii din colegiu pentru a vedea care care este mai apropiat de valorile occidentale şi care este mai dispus să le calce în picioare. Indiferent că vin de la USL, ARD sau chiar PPDD, avem nevoie ca în noul Parlament să intre cât mai mulţi oameni ataşaţi cu adevărat Occidentului şi nu doar de ochii lumii. În vremurile tulburi care vin avem nevoie de parlamentari care să creadă mai degrabă în instituţiile occidentale decât în nevoile propriilor partide. Este singura variantă pentru ca pe 9 decembrie să alegem RĂUL cel mai mic.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...