14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialÎn Schengen se intră pe sens unic

În Schengen se intră pe sens unic

Atât Victor Ponta, cât şi Traian Băsescu amestecă adevăruri şi minciuni în încercarea de a plasa celuilalt răspunderea pentru eşecul noii amânări a intrării României în spaţiul Schengen. Cu toate acestea, cel ce are dreptatea de partea sa este, indubitabil, preşedintele. Poziţia sa din ultimii ani în această chestiune este cea corectă, adecvată interesului naţional, iar Victor Ponta nu are de ales. Trebuie să o urmeze. Poate să-şi aleagă alte metode, dar efectul trebuie să fie acelaşi. Europenii şi americanii trebuie să fie convinşi că are capacitatea de a moderniza ţara, câtuşi de puţin, şi că în nici un caz nu o va împinge înapoi.

Adevărul lui Ponta: noul refuz al europenilor – şi în special al Germaniei – este motivat îndeosebi de disputele politice interne din aceste ţări, de campaniile electorale în pregătire, de presiunea opiniei publice care se teme că intrarea celor mai noi membri UE în spaţiul Schengen va atrage după sine un val masiv de imigranţi, care le vor lua locurile de muncă.

Prima minciună a lui Ponta: declaraţia făcută după căderea guvernului bulgar şi în care susţinea că situaţia din ţara vecină ar putea afecta luarea unei decizii favorabile la Consiliul JAI din 7 martie. Premierul ştia încă de atunci ce ne-a spus în weekend şi a confirmat şi ministrul de Externe german că unele ţări, cu Germania în frunte, ne pregătesc o nouă amânare. Faptul că s-a folosit de argumentul complet necredibil cu Bulgaria arată că era încă de atunci în căutarea unui ţap ispăşitor. Pe care azi ni-l prezintă drept Traian Băsescu.

A doua minciună, livrată via Titus Corlăţean, dar lansată iniţial chiar de el, cu multe luni în urmă, se referă exact la rolul lui Traian Băsescu în acest eşec: preşedintele nu s-a folosit de relaţia bună pe care o are cu Angela Merkel pentru a debloca opoziţia Germaniei. Ba, mai mult, lasă să se înţeleagă Corlăţean, preşedintelui chiar i-a convenit această amânare pentru a putea da o lovitură de imagine Uniunii Social Liberale.

Adevărul şi minciuna lui Traian Băsescu se leagă de una şi aceeaşi chestiune: ultimul raport din Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Minciuna este că, dacă România ar fi corectat deficienţele semnalate de raportori, am fi avut o şansă reală ca la Consiliul JAI de joi să fim primiţi în Schengen. Nu am fi avut! Cu sau fără Fenechiu în guvern, cu sau fără noi procurori-şefi oneşti şi competenţi, jocurile erau deja făcute. Şi da, Ponta are dreptate. Decizia are legătură cu „modul în care miniştrii de Interne şi anumite guverne văd faţă de propria lor opinie publică această idee răspândită de mass-media europeană, că se ridică Schengen şi o să vină toţi românii şi bulgarii“.

 

Marele adevăr este însă că dacă România şi-ar fi continuat şi după venirea USL la putere evoluţia pozitivă în zona justiţiei şi a consolidării statului de drept, care a fost evidenţiată constant în ultimele rapoarte MCV de până astă-vară, nici Germania, nici alte ţări nu ar fi putut pune presiunile politice interne deasupra obligaţiei de a recunoaşte progresele României. Ar fi fost constrânşi de recunoaşterea fără echivoc a paşilor înainte pe care i-am făcut să accepte intrarea noastră, chiar dacă ea s-ar fi făcut în doi paşi.

Faptul că decizia de joi va reprezenta o înfrângere, şi nu doar o amânare, reiese limpede chiar din ultima declaraţie a ministrului german de Interne, Hans-Peter Friedrich. În interviul dat revistei Spiegel, acesta a spus tranşant că „nici posibilitatea de aderare parţială cu frontierele aeriene şi maritime nu mai este de actualitate“. Abandonarea chiar şi a soluţiei de compromis la care se ajunsese anul trecut este cel mai dur mesaj pe care Germania ni-l transmite după foarte multă vreme, semn că interpretează ce s-a întâmplat în România din vara anului trecut încoace ca pe un regres major.

Confruntarea pe subiectul aderării României la spaţiul Schengen reprezintă cea mai dură încleştare dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu după cea din iunie anul trecut, când şi-au disputat dreptul de reprezentare a României la Consiliul European. După cum se poate observa, pe temele majore de agendă internă cei doi par mult mai puţin înverşunaţi decât pe cele de politică externă. Paradoxal, nu?

Explicaţia este destul de simplă. În plan intern, Ponta şi cei din apropierea sa au câştigat deja partida. Singurul lucru care le lipseşte este legitimitatea în faţa partenerilor strategici. Ceea ce nu este deloc puţin, date fiind starea economiei româneşti, dar şi poziţionarea geografică. Nu este o lipsă de legitimitate formală – toată lumea le-a recunoscut victoria în alegeri, ci a uneia întemeiată pe dovezi constante şi consistente de bună-credinţă în atingerea scopurilor comune. Această carenţă i-a adus în situaţia de a fi obligaţi să-i cedeze în continuare lui Traian Băsescu întâietatea în chestiunile de politică externă şi din domeniul cel mai sensibil al unui stat de drept încă fragil, justiţia. Faptul că Victor Ponta a fost obligat să accepte această realitate şi că a semnat celebrul pact de coabitare – doar nu vă imaginaţi că a făcut-o din plăcere sau dintr-un mare respect pentru Traian Băsescu?! – nu înseamnă şi că este împăcat cu ea şi că nu şi-ar dori să devină el principalul înlocuitor în dialogul cu Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Ce refuză însă să accepte Victor Ponta este că pentru a-i lua locul preşedintelui trebuie să facă exact ce a făcut acesta de-a lungul timpului. Adică să ofere fapte palpabile care să susţină bunele intenţii, după cum a făcut şi Traian Băsescu, în materializarea obiectivului comun pe care îl avem cu Vestul: reformarea şi modernizarea României.

Sigur că adepţii teoriei conspiraţiei, care privesc Bruxelles-ul şi Washingtonul ca pe noile Înalte Porţi, vor spune că astea-s basme şi că toţi străinii ne vor răul, bla-bla-bla. Dar adevărul este că pentru ca integrarea să se producă în realitate şi ca apartenenţa noastră la spaţiul Schengen să nu devină o nouă formă fără fond este nevoie mai întâi de o sincronizare de valori şi principii demonstrabilă prin decizii ale statului care să ne facă previzibili pentru toţi cei cu care avem proiecte comune.

Doar după ce graniţa între România şi Vest va deveni invizibilă la nivelul guvernării, al justiţiei, al practicilor privind concurenţa, ea are sens să fie eliminată şi fizic. Şi doar când aceste graniţe vor dispărea cu totul va fi România o sursă de profit consistentă pentru Europa. Tot atunci, însă, România va fi o sursă de profit consistentă şi pentru cetăţenii ei.

Puţine şi insuficiente cum sunt lucrurile bune pe care le-a făcut Traian Băsescu – sau mai degrabă le-a încurajat –, ele au dat speranţe celor ce continuă să creadă într-o Românie fără graniţe cu Europa. Faptul că a acordat justiţiei cea mai mare libertate de acţiune întâlnită pe aceste meleaguri în ultimii 60 de ani, că a renunţat la populism în ultimii ani şi nu a ezitat să promoveze măsurile de austeritate atunci când ele mai rămăseseră singura noastră şansă de salvare economică, că a fost şi este consecvent în opţiunea geostrategică – acestea şi nimic altceva l-au făcut pe Traian Băsescu principalul interlocutor român în chestiunile de importanţă vitală.

Victor Ponta a fost acceptat şi el ca interlocutor şi posibil înlocuitor al preşedintelui tot pentru că a fost prezentat ca fiind capabil să aibă aceleaşi opţiuni ca Traian Băsescu, ba poate chiar mai eficiente, mai profunde, având în vedere forţa partidului pe care îl conduce şi a instituţiilor care îl susţin.

Capacitatea trebuie însă şi demonstrată. Aici, preşedintele are perfectă dreptate. MCV-ul nu este legat direct de intrarea în Schengen. Dar disponibilitatea şi puterea lui Victor Ponta de a pune pe masa negocierilor dovezi concrete de onestitate în chestiunile care ţin de integritate şi justiţie sunt legate direct. Şi de Schengen, şi de relaţia cu Germania, şi de tot ce ţine de parteneriatele cu UE şi SUA.

Dacă vrea să câştige bătălii sau măcar să tranşeze disputa cu Traian Băsescu – şi nu doar pe frontul intern, unde disperarea oamenilor necăjiţi şi slaba lor rezistenţă la manipulare lucrează în favoarea sa, dar şi pe cel extern, unde contează în primul rând viziunea şi faptele –, Victor Ponta trebuie să facă exact ce refuză să facă acum. Să îşi sacrifice frica şi comoditatea şi să se bată pentru locul său la masa liderilor care contează. Să renunţe în a mai crede, aşa cum au făcut mulţi dintre predecesorii săi ajunşi azi note de subsol sau simboluri vii ale nimicniciei, că poate mima dorinţa de a schimba ceva în această ţară.

Înlăturarea miniştrilor corupţi, retezarea privilegiilor parlamentarilor, numirea unor procurori-şefi care să poată face măcar cât a făcut Daniel Morar nu reprezintă nici concesii făcute lui Traian Băsescu, nici Europei, nici Americii, ci gesturi minimale prin care garantează că România va merge înainte. Iar asta este în primul şi în primul rând în avantajul românilor. Ei câştigă din schimbarea raporturilor dintre cei ce guvernează şi cei ce sunt guvernaţi, nu germanii sau americanii.

În plină controversă privind amânarea intrării în Schengen, numirea în funcţia de secretar de stat în Ministerul Mediului a asistentei lui Adrian Severin, europarlamentarul PSD care ne-a făcut de râs pe tot continentul nu doar prin lăcomia, ci şi prin prostia lui, la rândul ei urmărită penal pentru fraudă cu fonduri ale Parlamentului European, este năucitoare. Dacă s-a vrut un gest de sfidare a Europei, ne-a reuşit. Dacă au vrut să sfideze Europa, să le arate că nu dau doi bani pe Schengen-ul lor, le-a reuşit. Doar că, în final, palma nu o încasează cei ce au sprijinit intrarea României în UE, ci tot noi, românii. Pentru că demonstrăm încă o dată că nu ştim ce vrem şi că nici nu suntem în stare să ne respectăm angajamentele.

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturicahttp://dan-cristian-turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă