7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialIlie Năstase și România care ar trebui să dispară |EDITORIAL

Ilie Năstase și România care ar trebui să dispară |EDITORIAL

Scandalul declanșat de Ilie Năstase la confruntarea de Fed Cup dintre România și Marea Britanie nu este doar o ieșire nervoasă a unei personalități capricioase, și nu este, în ultimă instanță, nici măcar despre rasism. Comportamentul continuu agresiv al fostului mare campion de tenis vine, de fapt, dintr-o Românie pe care am dori-o dispărută, sau cel puțin consistent diminuată, aceea a unor personalități publice agresive și vulgare, a liderilor impostori, a unor oameni priviți ca modele, deși trăiesc cu credința că o victorie le poate justifica orice mitocănie sau încălcare a legii.

Căci nu doar Ilie Năstase acționează și reacționează așa cum am văzut în acest weekend. După declarațiile nefericite la adresa copilului Serenei Williams („Să vedem ce culoare are. Ciocolată cu lapte?“), în loc să-și ceară scuze și să oprească inflamarea care a urmat, fostul tenisman s-a mulțumit să facă ceea ce fac majoritatea celor care apar de vreo 20 de ani pe televizoarele patriei, fie că sunt politicieni sau „formatori de opinie“ de top: a sugerat că noi suntem cei proști deoarece nu înțelegem o glumă și a ținut să ne amintească faptul că a fost, la un moment dat, numărul 1 mondial în tenis. Dar nu a afișat nici o urmă de regret, nici o intenție cât de mică de a prezenta scuze.

Unde ați mai văzut o abordare similară? „PSD este un partid care a câştigat alegeri în mod corect, printr-un vot masiv“ sau „Am văzut milioane de oameni care ne sprijină pe noi şi avem acelaşi sprijin public. Vrem să ne punem în practică programul nostru“, acestea au fost justificările folosite de Liviu Dragnea în timpul manifestațiilor împotriva Ordonanței 13. Același sistem de gândire, o victorie justifică orice derapaj, același mesaj că noi suntem cei proști deoarece nu înțelegem binele care ni se face, aceeași lipsă de regret.

Iar legătura dintre Ilie Năstase și politică nu e făcută întâmplător aici, căci legătura vine din acea Românie a imposturii despre care vorbeam la început. Nu discutăm despre incontestabilele performanțe sportive ale fostului tenisman, ci despre faptul că a candidat în 1996, deși avea zero experiență în domeniu, pentru funcția de primar general al Capitalei, din partea partidului lui Ion Iliescu (PDSR). Atunci nu a fost ales, dar în 2014 a ajuns senator din partea formațiunii conduse de Dan Voiculescu, cu ajutorul unei alianțe formate cu PSD și UNPR. Numai aceste legături cu Ion Iliescu și Dan Voiculescu spun multe despre caracterul „marelui nostru campion“. Mai mult, din poziția sa de politician, Ilie Năstase s-a remarcat prin votul împotriva urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, în 2016, și a lui Dan Șova, în 2015.

Chiar și țările mult mai civilizate decât a noastră au vedete care provoacă scandaluri și incidente. Dar aici e vorba de cu totul altceva: fostul mare sportiv român a ajuns acum un simbol al politicii românești făcute de neaveniți și oameni fără scrupule, un simbol al politicii românești agresive față de lege și față de conaționali, un simbol al unor oameni care pun piedică Justiției și care își apără teritoriul infracțional de după ușile Parlamentului.

E regretabil ce a făcut Ilie Năstase în acest weekend, dar gesturile și vorbele sale nu sunt un accident, ci constituie un mod de gândire reprezentativ pentru o parte consistentă a liderilor României de azi – fie că sunt ei politici, din mass-media sau, iată, din sport. Iar asta e cu atât mai trist.


Urmăreşte-l pe jurnalistul Răzvan Chiruţă şi pe reţelele sociale

Facebook

Twitter

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă