12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialIarna vrajbei noastre. Împotriva cui fac front comun PDL, USL şi UDMR

Iarna vrajbei noastre. Împotriva cui fac front comun PDL, USL şi UDMR

De ce este dezgustător abuzul televiziunilor de imagini cu bătrâni împietriţi în faţa caselor coşcovite de zăpadă, învăluite de muzica aceea tânguitoare, menită să îngroaşe şi mai tare patetismul hidos cu care este exploatată o lacrimă pe obrazul unei femei care a crezut că va muri de foame şi uitată de toţi în coşmelia ei înghiţită de nămeţi, filmată în slow-motion şi cu zoom-ul forţat la maxim, ca un ochi ce stă să iasă din orbită? Pentru că sub pojghiţa de empatie teatrală şi kitschoasă, dincolo de stratul gros de indiferenţă rutinată care acompaniază zilnic, mecanic şi profesionist, goana după audienţă, zace un ocean de profundă şi cinică nepăsare. A celor ce observă realitatea, a celor ce o manipulează pentru a ne distrage atenţia de la ce se ascunde dincolo de ea, dar şi a acelora în mâinile cărora stă puterea de a o schimba.

Toată suferinţa zecilor de mii de oameni din sudul ţării nu vine de la Dumnezeu, după cum se tânguiau năpăstuiţii viscolului, ci, în cea mai mare parte, de la semenii lor. Aşa cum se întâmplă cu cele mai multe dintre suferinţele românilor. Ce este cel mai important, aceşti semeni dezumanizaţi nu reprezintă o masă amorfă şi anonimă, ci una care ar putea fi uşor identificată şi trasă la răspundere. Singura condiţie este să nu ne mai pierdem vremea cu tele-bocitul, să ne uităm în acte şi în legi şi să-i presăm pe cei ce ne conduc sau se pregătesc să o facă să le aplice sau să le schimbe dacă nu sunt suficient de bune. Şi, mai ales, să renunţe la complicităţile ticăloase cu cei ce ar fi în stare să ne lase troieniţi până la vară dacă asta le-ar aduce un milion de euro în plus.

Problema este, evident, la cei ce au încheiat contractele de deszăpezire în bătaie de joc. Consilierii judeţeni şi locali, ocoliţi în mod suspect în şedinţele de înfierare a guvernării, au încredinţat aceste contracte unora dintre ei sau tovarăşilor lor. Ce a rezultat s-a văzut.

Dacă un oraş din Finlanda, situat în apropierea Cercului Polar, cu 250 km de străzi, în care atunci când zăpada depusă nu depăşeşte 80 de centimetri consideră că a scăpat uşor, reuşeşte să fie perfect funcţional cu doar 950.000 de euro (detalii aici), în judeţele Vrancea şi Buzău, pentru sume apropiate de cele plătite de finlandezi, nu a funcţionat mai nimic. Motivele sunt foarte clare. Firmele care au primit contractele de la consiliile judeţene controlate de Marian Oprişan şi Victor Mocanu nu au suficiente utilaje, au ieşit târziu şi, chiar atunci când au făcut-o, s-au ocupat doar de drumurile principale.

Este doar o coincidenţă că în Vrancea contractul de deszăpezire a fost câştigat de compania Sotirex, care a aparţinut până în 2005 actualului consilier judeţean PSD Victor Roman? Iar că la Buzău contractul i-a revenit companiei Petro Consind, care i-a aparţinut, până în 2009, soţiei actualului consilier judeţean PSD Dumitru Dobrică? În mod cert, nu. Iar problemele nu se limitează la cele două judeţe şi nici la PSD. Contractele pentru deszăpezirea autostrăzilor şi a drumurilor naţionale, acordate unor firme de casă ale PDL, ca şi cele semnate de Primăria Capitalei, pe care le anchetează acum Consiliul Concurenţei, sunt la fel de suspecte.

Mai puţin evident este că pentru a-i sancţiona şi mai ales pentru a-i împiedica să facă la fel şi anul viitor pe cei a căror cârdăşie a pus în pericol zeci de mii de vieţi este nevoie de o schimbare de substanţă măcar în modul în care funcţionează justiţia. Iar pentru ca lucrurile să se schimbe radical este obligatoriu ca parlamentarii din toate partidele să nu-şi mai protejeze colegii, aleşii locali care fac averi furându-i şi batjocorindu-i pe cei ce i-au votat.

Totul pleacă de la chestiunea incompatibilităţii. Într-un interviu acordat “României libere” de Horia Georgescu (detalii aici), secretarul general al Agenţiei Naţionale de Integritate, acesta a dezvăluit că nu mai puţin de un sfert din aleşii locali se află în cea mai flagrantă situaţie de incompatibilitate – firmele lor sau ale familiilor lor au încheiate contracte cu consiliile judeţene sau locale din care aceştia fac parte. Ce ascunde asta? Costuri umflate şi servicii proaste pentru comunitate, deoarece atâta vreme cât consilierii sunt şi arbitri, şi jucători în acelaşi timp nu există nici cea mai mică şansă de a exercita un control autentic asupra modului în care sunt cheltuiţi banii publici.

Revoltător este şi că acest procent imens descoperit de ANI, 25%, reprezintă proporţia celor care nu au fost dispuşi nici măcar să facă minimul efort de a se ascunde, de a trece firmele prin care sifonează fondurile comunităţii pe numele unor complici. Îi sfidează în faţă pe cei ce i-au votat. Dacă 25% sunt cei ce nu se chinuiesc nici măcar să-şi asigure un camuflaj, care este dimensiunea întregului fenomen? Procentul consilierilor oneşti este mai mare de 5%?

Cei 25% îşi permit luxul de a nu se mai complica, de a nu-şi asuma riscul ca persoanele pe care le împing în faţă ca paravan să-i trădeze, pentru că legea care i-ar putea băga după gratii şi lăsa fără avere pur şi simplu nu funcţionează.

Când ANI descoperă că un consilier deţine o companie, iar această companie a încheiat un contract cu consiliul judeţean sau local din care patronul ei face parte, porneşte pe două căi de atac: una administrativă, una penală. Cea administrativă urmăreşte retragerea mandatului de consilier şi anularea contractelor sau deciziilor prin care persoana în cauză s-a plasat în conflict de interese. Cealaltă sesizare urmăreşte condamnarea penală a consilierului.

Ambele acţiuni au la bază nevoia de a sancţiona faptul că acel consilier a participat la luarea unei decizii care i-a creat un avantaj material lui sau familiei. Şi anume faptul că în consiliu a votat alocarea unei sume de bani din bugetul localităţii sau judeţului activităţii x, sumă pe care în final a ajuns să o încaseze tot el, prin intermediul contractului dintre firma sa şi consiliu.

Până acum, inspectorii de integritate au avut un oarecare succes doar cu sesizările administrative. Adică, au obţinut decizii în instanţă prin care anumiţi consilieri au fost declaraţi incompatibili, decizii care au atras după ele pierderea mandatelor acestora. Însă, pe lângă faptul că astfel de decizii au fost rare, aceste poveşti de succes din lupta anticorupţie nu au nici un final glorios. Din două motive: nu atrag nici eliminarea din SISTEM a celui prins şi condamnat şi nici pierderea banilor câştigaţi necinstit.

Prima consecinţă derivă din realităţile justiţiei româneşti – procesele durează atât de mult, doi-trei ani cel mai adesea, încât până la pronunţarea hotărârii definitive consilierul şi-a încheiat deja mandatul. În cel mai bun caz, stă pe bară câteva luni. Însă, chiar dacă a fost condamnat pentru incompatibilitate, el poate candida din nou. Şi poate reîncepe de la zero, curat, un nou ciclu de conflicte de interese şi hoţie. Cum este posibil? Constituţia îi dă voie, deoarece garantează dreptul oricărui cetăţean de a alege şi de a fi ales. Indiferent cât de imoral este.

A doua consecinţă ţine de dorinţa politicienilor şi magistraţilor de a-şi pune singuri mâinile la ochi – nu pentru imparţialitate, ci pentru a respecta dictonul “cine nu vede, nu aude, nu vorbeşte şi tace trăieşte o mie de ani în pace”. Sentinţa prin care un consilier a fost declarat incompatibil atrage doar pierderea mandatului, nu şi anularea contractelor sau deciziilor prin care acesta s-a poziţionat în conflict de interese. Singura cale prin care contractele sau deciziile ar putea fi anulate şi care ar putea da o şansă comunităţilor să-şi recupereze banii pierduţi implică deschiderea unui nou proces care să anuleze actele emise de către şi în favoarea consilierului corupt. Care se va lovi însă de aceleaşi probleme de timp şi jurisprudenţă ca şi cazurile de incompatibilitate.

Sesizările penale în cazurile de conflict de interese au o soartă şi mai tristă. Ele nici măcar nu trec de procurori. Aceştia invocă faptul că undeva pe parcursul hoţiei instituţionalizate intervine şi o licitaţie. Adică, nu are importanţă faptul că acel consilier, în complicitate cu colegii săi, votează alocarea unei sume de bani care în final va ajunge la el. Şi nici că licitaţia care se organizează ulterior este măsluită, “competitorii” consilierului fiind tot nişte firme apropiate acestuia. Formal, legea este respectată, contractul nu i-a fost atribuit direct consilierului, ci l-a “câştigat” în competiţie economică “dreaptă”, iar magistraţii au o scuză perfectă pentru a nu începe urmărirea penală.

Complicat, vor spune unii. Just, vor spune alţii – magistraţii trebuie să respecte legea, indiferent dacă e bună sau proastă. Nu e nevoie să fie nici complicat şi nici să facem dreptate încălcând legea. Soluţia este tocmai ca legea să fie schimbată, iar justiţia să stabilească o rutină banală pentru ca aceste procese să se desfăşoare rapid, iar sentinţele să îşi atingă scopul. Să îndrepte lucrurile, nu să mimeze că fac dreptate. Iar soluţiile sunt cât se poate de simple.

O primă variantă ar fi ca pentru dosarele de incompatibilitate să se aplice un singur grad de jurisdicţie. Ce înseamnă asta? Să fie judecate doar de Curţile de Apel, de exemplu, iar sentinţele pronunţate să fie definitive. Această practică, ce asigură viteză maximă pentru finalizarea cauzelor, se aplică acelor speţe care presupun o “materie simplă”. Mai pe scurt, care sunt simplu de rezolvat.

Şi ce este mai banal de judecat decât un caz de incompatibilitate?! Tot procesul presupune analiza a două hârtii. Cea prin care se atestă calitatea de funcţionar public a persoanei judecate şi cea care dovedeşte fie că este acţionar sau administrator la o firmă care are un contract cu instituţia în care acesta lucrează, fie că a emis o decizie prin care el sau familia sa a avut de câştigat.

Aplicarea unui singur grad de jurisdicţie a devenit realitate de curând şi într-un alt tip de cauze care dădea bătăi de cap magistraţilor – contestarea amenzilor de circulaţie. Dacă până anul trecut dura enorm ca aceste procese să fie soluţionate, oferind o portiţă tuturor celor ce nu aveau chef să plătească pentru greşelile pe care le făceau în trafic, astăzi dosarele se rezolvă mult mai rapid. Schimbarea s-a produs o dată cu legiferarea micii reforme în justiţie. Din păcate, a fost posibilă doar pentru că prin “portiţă” se strecurau micii, nu marii tupeişti. Lucrurile nu se rezolvă aşa uşor, de fapt nu prea se rezolvă deloc, când cei ce fentează legea sunt “aleşii”.

Şi mai simplu ar fi dacă politicienii ar lua cu totul de pe umerii magistraţilor povara asanării castei din care fac parte. Câteva schimbări de lege ar clarifica definitiv problema. Prima ar fi introducerea prevederii ca aleşii locali să nu mai poată încheia contracte între firmele lor sau ale rudelor (până la gradul doi) şi localităţile sau judeţele în care au fost aleşi. O a doua ar fi ca, în cazul în care un ales este dovedit că se află în conflict de interese, să i se anuleze automat şi contractele care l-au pus în această situaţie. O a treia prevedere ar fi ca o persoană condamnată pentru incompatibilitate să nu mai poată candida la următoarele alegeri. Să i se impună să stea pe bară măcar un ciclu electoral – fanaticii Constituţiei să consulte precedentul admis de CEDO în această privinţă.

Astfel de propuneri nu sunt noi. Separat sau împreună, de-a lungul timpului, ele au mai ajuns pe masa politicienilor. Şi de fiecare dată au fost respinse, din motive puerile sau cu argumente sofisticate, care puneau mai presus drepturile tâlharilor de a nu fi abuzaţi decât cele ale cetăţenilor de a nu fi furaţi. Nici PDL, nici PSD, nici UDMR nu au avut până acum nici dorinţa, nici forţa de a băga o rangă în angrenajul de extracţie a banilor publici care le ţine în viaţă şi le îmbogăţeşte.

Mai rău, din ce în ce mai multe voci, mai zgomotoase cele din UDMR şi PSD, mai şoptite cele din PDL, încearcă să scape chiar şi de interdicţiile existente. Tenacitatea cu care doi parlamentari UDMR, Andras Levente Mate şi Arpad Marton, primul investigat de ANI pentru că şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar, se încăpăţânează să readucă privilegiile politicienilor la nivelul anterior legii conflictului de interese este uluitoare, în condiţiile în care atât partidul, cât şi coaliţia guvernamentală din care fac parte clamează că fac din lupta anticorupţie o prioritate naţională.

Cei ce au simţit cu adevărat compasiune la vederea necăjiţilor României abandonaţi în mijlocul zăpezii, cei ce simt cu adevărat că li se strânge inima ori de câte ori privesc în jurul lor şi îşi dau seama cât de diferite ar fi lucrurile pe aici dacă ţara asta ar fi mai bine administrată ar trebui să îşi amintească permanent că trăim cum trăim deoarece nu reuşim să impunem măcar o limită pentru cât fură cei pe care nu îi putem împiedica să fure. Iar dacă există vreun moment în care avem o minimă şansă de a influenţa modul în care politicienii se poartă faţă de noi, dacă ne respectă sau dacă ne sfidează, este o dată la patru ani, atunci când votăm.

Dacă nici în anii electorali nu punem presiune pe politicieni pentru a renunţa la îndârjirea arogantă cu care se agaţă de dreptul lor de a intoxica serviciile publice cu nesimţire şi incompetenţă, ne merităm nu doar prezentul, ci şi viitorul.

Ciupercăria de “antreprenori de carton”, după cum îi numea Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, nu va dispărea de la sine. Cât timp o tratăm cu resemnare, va continua să paraziteze ţesătura economico-politică, nu va permite companiilor sănătoase să se dezvolte pe măsura potenţialului, ne va fi imposibil să avem un capitalism autentic şi, implicit, să evoluăm. Urmarea: pseudo-capitalismul inventat de foştii comunişti va continua să-i îmbogăţească pe urmaşii acestora şi să le asigure şi gloria postumă, alimentată de nostalgia după comunism a tinerilor care nu au trăit o zi în Epoca de Aur, dar care urăsc din adâncul sufletului ce trăiesc astăzi. Acesta este viitorul pe care ni-l dorim?

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturicahttp://dan-cristian-turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă