7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialGuvernul PDL din umbră: ce gunoi găsim sub preş

Guvernul PDL din umbră: ce gunoi găsim sub preş

După un an şi jumătate de frământări interne şi după o lungă şi inexplicabilă absenţă din opoziţie, democrat-liberalii au din nou guvern. Evident, unul din umbră.

Este foarte posibil ca după constituirea acestei structuri să curgă cu ironii la adresa PDL.

Nu ar fi nici surprinzător şi nici sută la sută nedrept, devreme ce echipa condusă de Vasile Blaga nu a făcut ceva special, de când a intrat în băncile opoziţiei, pentru a nu expune partidul la glume, bancuri, zgomote.

Dar, în fine, administrarea PDL, cu costurile şi beneficiile care decurg din ea, le revine lui Blaga&Co.; la fel şi-n ceea ce priveşte propagarea de bancuri pe seama guvernului lor din umbră – să rămână asta preocuparea de bază a duşmanilor politici ai PDL.

Noi, în schimb, ar trebui să privim lucrurile într-o perspectivă ceva mai nuanţată.

Se vede, se simte, se ştie faptul că stânga aflată la guvernare nu îşi găseşte la ora actuală un opozant serios într-o dreaptă atât de fărâmiţată.

Grijile USL sunt numai două: disputele din interior şi Traian Băsescu.

În aceste condiţii, merită salutat orice demers care va face atmosfera din opoziţie ceva mai respirabilă, iar guvernul din umbră al PDL şi-ar putea aduce contribuţia sa.

Dar până departe mai este mult.

În teorie, Cabinetul paralel condus de Cătălin Predoiu va acţiona ca un factor suplimentar de presiune asupra Cabinetului condus de Victor Ponta şi, în acelaşi timp, va face cunoscute opiniei publice soluţiile pe care PDL le-ar avea în diferite situaţii.

Sună bine, sună frumos, e de aplaudat.

În practică, însă, avem deja o problemă: o propunere a recentă a unui ministru din Guvernul Predoiu a fost respinsă în forţă la vârful partidului.

Cum mizele au tangenţă cu respectarea unor principii, cu însănătoşirea PDL şi a partidelor politice, în general, şi chiar cu bunul mers al justiţiei, te întrebi automat cât de oneste şi de substanţă sunt, de fapt, intenţiile democrat-liberalilor.

Te mai întrebi, totodată, şi cât de consistentă va fi prestaţia Guvernului Predoiu, cât de solid este sprijinul de care acest cabinet din umbră beneficiază în partid sau cât de departe este dispus PDL să continue pe drumul anticorupţiei.

În fine, chiar te întrebi cum vede lucrurile însuşi premierul din umbră, în condiţiile în care punctele de vedere ale ministrului său de Justiţie, pe de o parte, şi preşedintelui partidului, pe de alta, sunt diametral opuse.

Indiferent ce s-ar spune, asta e realitatea: dosarul penal al lui Ioan Oltean i-a plasat din nou în poziţii antagonice pe Monica Macovei şi Vasile Blaga, demonstrând ceea ce fusese de la bun început evident: sub Blaga, PDL nu poate să progreseze.

Iar faptele spun totul. DNA îl pune sub urmărire penală pe Oltean, iar Macovei cere demisia acestuia din funcţia de vicepreşedinte al PDL, reamintind că procurorii anticorupţie susţin că liderul democrat-liberal şi-ar fi folosit “influenţa sau autoritatea funcţiei de vicepreşedinte/secretar general al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuatăşi infracţiunea de favorizarea infractorului”.

Nu contează, pentru că intervine salvator preşedintele Vasile Blaga, iar dojana sa, în loc să se îndrepte contra lui Ioan Oltean, o vizează fix pe Monica Macovei.

Din nou, aceeaşi poveste dragă lui Blaga: “Monica ar fi trebuit să aibă aceste discuţii în interiorul partidului”, respectiv Statutul şi Codul nostru Deontologic “arată clar că în momentul trimiterii în judecată cineva este suspendat din partid şi în momentul în care este condamnat definitiv este exclus”.

Bineînţeles, nici pâs, dinspre Vasile Blaga, despre demisia de onoare sau alte gesturi asociate bunului simţ.

În loc de concluzie, aş încheia cu o întrebare: de cât sprijin se bucură cu adevărat guvernul din umbră al lui Cătălin Predoiu, în interiorul PDL?

E drept, prezenţa Monicăi Macovei, ca ministru al Justiţiei, este o veste bună, de fapt cea mai bună.

Dar, având în vedere atitudinea lui Blaga în cazul Ioan Oltean, e greu să te laşi convins de faptul că, la vârful PDL, lista lui Predoiu este considerată a fi mai mult decât o vitrină dichisită, menită să ia ochii. 

 

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă