16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialGrecia norocoasa

Grecia norocoasa

Ce inseamna acum pentru tineri Grecia? Un loc unde, daca au bani, isi pot face o vacanta de vis, unde marea e scanteietor de albastra, unde mai vad si un templu de acum doua milenii si jumatate si mai mult rad de balbaiala ghizilor decat sunt uimiti de miracolul dainuirii, cam asta e Grecia… Nu stiu sau, daca stiu, ridica din umeri ca Grecia a fost la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial marea norocoasa, fata de Romania, marea ghinionista. Fara vointa de fier a lui Churchill, urmasii lui Achile ne-ar fi intrecut pe noi in demagogie si sadism de sorginte bolsevica si, probabil, nu s-ar mai fi gasit in tot mirificul arhipelag miez de maslina, atat de mult i-ar fi saracit ocupantul rosu. De buna-voie sau silit, Kazantzakis l-ar fi slavit pe Stalin, iar Zorba nu si-ar mai fi facut de cap prin carciumioare, ci ar fi fost alt Mitrea Cocor.

Prin ’88, daca nu ma insel, participand la un simpozion international organizat de UTC sau UASCR, avand ca tema eterna dezarmare si subdezvoltarea lumii a treia, am fost socat de stangismul agresiv al delegatiei elene, de felul stupid convins dogmatic in care oamenii vorbeau cum nici cei mai tembeli activisti de-ai nostri nu ar fi facut. Ca sa nu-i mai amintesc pe spanioli, care nu-l mai scoteau pe Franco din calificativul de sinistru dictator fascist, care a tinut tara sub obroc etc., etc. Asadar, nici un pic de intelegere fata de faptul ca au fost niste mari norocosi si ca intr-adevar au avut o sansa istorica, spre deosebire de altii care au avut un ghinion tot istoric!

 

Acum suntem toti membri UE si nu ne mai facem asemenea ganduri. Totusi, fiindca intr-o televiziune din ce in ce mai aplatizata mai sunt si emisiuni care rascolesc trecutul, ne putem aduce aminte ce a insemnat bunaoara operatiunea "Grecia". Aceasta manevra diabolica a stat la baza arestarii grupului Gavrila din Muntii Fagarasului. A fost suficient ca in grup sa fie strecurat un om al Securitatii, care prin vorbe abile a furat mintile acelor vajnici luptatori. Li s-a promis ca vor trece granita spre Grecia si acolo se vor intalni cu fortele americane, aceasta prin anii ’50, plan cumva asemanator celui din urma cu zece ani, cand la Tamadau au fost arestati fruntasii taranisti.

 

Planurile au izbandit de fiecare data. Operatiunea "Grecia" a dus nu numai la prinderea, dar si la impuscarea acelor tineri. si in mintile lor Grecia a functionat ca un miraj. Doar ca nu se duceau acolo ca sa se distreze, ci ca sa capete un sprijin dinspre lumea libera. Ei insa nu stiau ca lumea aceea nu era chiar de capul ei, ci pervers indoctrinata. Nu stiau ca acolo marxism-leninismul, impotriva caruia ei luptau riscandu-si viata, era adulat intr-un mod dizgratios inconstient si ca in optica adulatorilor agresori erau tocmai aceia spre care ei, fagarasenii, se duceau cu sufletul plin de speranta.

Ar fi fost interesant ca operatiunea "Grecia" sa nu fi fost o manevra a Securitatii, ci ceva real, ei sa fi ajuns in strainatate, iar acolo sa se fi confruntat cu segmente importante ale sindicalismului elen care-i injurau amarnic pe anglo-americani. Cum ar fi reactionat atunci tinerii nostri? Pastrand proportiile, s-ar fi simtit cum m-am simtit eu cand in urma cu 20 de ani ii ascultam consternat pe activistii eleni si nu-mi venea sa cred ca pot debita asemenea enormitati, iar, pe de alta parte, era departe de mine speranta ca va mai trece doar un an si un pic pana cand Ceausescu va trece ca un fals erou pe lumea cealalta.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede prelungirea limitării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 5/2024 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă