George Maior şi-a umflat muşchii, dar a pierdut până la urmă războiul

Gabriel Bejan Actualizat: 27.01.2015 - 14:54

Demisia lui George Maior survine în contextul în care declaraţiile acestuia pe tema respingerii de către Curtea Constituţională a legilor Big Brother au lăsat în urmă un gust amar. Atât în România cât şi în străinătate. În ultimul său interviu, acordat lui Dan Andronic, fostul şef al SRI a arătat că nu prea înţelege cum trebuie să aibă loc o dezbatere într-o ţară democratică, pe o temă atât de importantă ca dreptul la viaţă privată şi a bătut un nou cui în cosciugul credibilităţii presei.

Share

Demisia lui George Maior survine în contextul în care declaraţiile acestuia pe tema respingerii de către Curtea Constituţională a legilor Big Brother au lăsat în urmă un gust amar. Atât în România, cât şi în străinătate. În ultimul său interviu, acordat lui Dan Andronic, fostul şef al SRI a arătat că nu prea înţelege cum trebuie să aibă loc o dezbatere într-o ţară democratică, pe o temă atât de importantă ca dreptul la viaţă privată şi a bătut un nou cui în cosciugul credibilităţii presei.

Subiectul „ofiţerilor acoperiţi” bântuie de ceva vreme spaţiul public, dar niciodată nu a apărut întâmplător. Spre exemplu, în campania electorală de anul trecut. Mai întâi, Crin Antonescu a sugerat că fostul său partener de alianţă ar putea fi ofiţer acoperit, iar apoi a venit Traian Băsescu care a spus-o de-a dreptul: Victor Ponta a fost angajat al SIE în timp ce era şi magistrat. Scandalul s-a stins subit, în momentul în care scopul pentru care a fost făcută această dezvăluire a fost atins: pierderea alegerilor prezidenţiale de către premier. Deşi dubla calitate a lui Ponta, din anii de început ai carierei sale de procuror, a ridicat o serie de întrebări legitime, nu s-a mai obosit nimeni să răspundă la ele. Dezvăluirea a săpat însă în credibilitatea şi aşa distrusă a candidatului PSD la prezidenţiale, dar societatea românească a rămas cu nedumerirea: de ce şi-au inflitrat serviciile secrete oameni printre procurori, în condiţiile în care legea interzice acest lucru?

Aşa cum declaraţiile despre politicieni  afectează credibilitatea acestora, discuţiile despre ofiţerii acoperiţi din presă lovesc greu în credibilitatea celei de-a patra puteri în stat. Când un şef al SRI admite răspicat că are subordonaţi printre ziarişti, a căror identitate nu o vom şti niciodată, în urma acestei declaraţii rămâne o dâră de neîncredere faţă de întreaga breaslă. Iar această neîncredere se manifestă exact în momentele cele mai tensionate, atunci când se discută subiecte atât de importante precum legile Big Brother. Pentru că una este ca un jurnalist să susţină pachetul de măsuri, care ar uşura munca ofiţerilor SRI în combaterea terorismului sau descoperirea reţelelor de crimă organizată, bazându-se pe argumente tehnice, juridice şi pe experienţa sa profesională şi cu totul altceva este să o facă pentru că doar asta îi este misiunea. Una este ca, spre exemplu, un jurnalist să greşească din bună-credinţă şi cu totul altceva să mintă cu bună ştiinţă, pentru că aşa i-au cerut şefii din serviciul secret pentru care prestează.

În contextul în care respingerea de către Curtea Constituţională a legii securităţii cibernetice, atât de mult dorită de SRI, a creat două tabere în spaţiul public, dreptul la viaţă privată versus siguranţa cetăţeanului,  declaraţiile lui George Maior au avut rolul unei canistre cu benzină turnate peste o maşină în flăcări. „Ca în orice stat democratic european”, există şi în România agenţi acoperiţi în presă, le spune directorul SRI românilor care privesc acum cu interes dezbaterile din mass-media despre legile Big Brother. Vor mai putea cetăţenii simpli, în aceste condiţii, să discearnă între argumentele susţinătorilor de bună credinţă ai legilor şi temele impuse de SRI? Sau vor spune: toţi sunt „acoperiţi” deci nu merită să-i luăm în seamă?

Nu a fost o scăpare, cum încearcă unii să sugereze. George Maior a pus pe tapet în mod intenţionat subiectul agenţilor acoperiţi din presă, când avea la îndemână varianta să nu răspundă deloc la această întrebare. Totul, în contextul atacului lansat de SRI împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională pe tema legile referitoare la retenţia datelor de trafic, a cartelelor prepay şi a siguranţei cibernetice.

Dar, după cum spuneam, tema „ofiţerilor acoperiţi” nu a apărut niciodată întâmplător în spaţiul public românesc. În acelaşi interviu, George Maior a mai spus ceva interesant: că doar el semnează toate mandatele de supraveghere şi interceptare ale SRI.

Declaraţiile şefului SRI au sunat mai degrabă ca o etalare de forţe sau ca umflarea muşchilor înaintea unui război: ştiu ce vorbiţi la telefon, ce învârteli puneţi la cale şi am oameni în presă care vă pot desfiinţa. Deci, aveţi grijă ce faceţi! George Maior nu a ameninţat direct, dar a dat de înţeles că are foarte multe mijloace la îndemână să-şi impună punctul de vedere, nu numai în faţa Curţi Constituţionale, dar şi a tuturor celor care i se opun.

Era de aşteptat ca toată această demonstraţie de forţă a şefului SRI să se lase cu urmări. Nu este acceptabil într-o ţară democratică şi civilizată ca şeful unui serviciu secret să sugereze că are atâta putere, încât poate schimba deciziile unor instituţii, precum Curtea Constituţională, folosind forţa şi nu argumentul juridic. Nu cred că partenerii occidentali ai României, SUA şi Comisia Europeană, ar fi putut sta cu mâinile în sân, asistând la această bătălie inegală şi injustă. Şi poate că Iohannis şi-a intrat în cele din urmă în rolul de preşedinte şi a vrut să tranşeze acest conflict. Nu ştim exact, dar putem bănui ce s-a întâmplat în zilele care au urmat după interviul acordat de George Maior.

Şeful SRI a plecat, dar subiectul „agenţilor acoperiţi” din presă ai acestui serviciu rămâne însă, după cum era de aşteptat, tot în aer. Cel puţin deocamdată.