9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialFlutur si fluturasii electorali

Flutur si fluturasii electorali

Pe fondul accentuarii nemultumirilor populatiei legate de agravarea crizei aviare si nu numai, din baletul mediatic s-a evidentiat in mod categoric premierul Tariceanu, care crede ca isi poate rezolva problemele de imagine cu ajutorul fluturasilor. Drept care a impanzit cutiile postale din toata tara cu portretul sau. Probabil ca afisele si vederile electorale au fost tiparite cand inca se credea ca Raportul de Tara va contine o referire clara la momentul 1 ianuarie 2007. A fost un fiasco, ziua aderarii Romaniei nu s-a anuntat. O asemenea actiune, chiar daca, in mod evident, premierul a incercat sa confiste integrarea, meritele ei, imprumutand “modelul Nastase”, ar fi putut avea un infim succes daca oficialii europeni precizau data. Calculul strategilor a fost insa gresit, milioanele de persoane care s-au trezit cu zambetul lui Tariceanu in cutiile postale respingand aceasta solutie pentru acumularea de procente la capitolul imagine si oprirea declinului in sondaje. Oamenii sunt nemultumiti de salarii, de medicamente, de problemele sanatatii… Si Adrian Nastase credea ca le poate suci mintile cetatenilor cu asemenea exercitii de imagine. Totul se raporta la el, maretul salvator pe un cal alb. Dar subordonarea mass-media si fluturasii electorali cu pozele bossului pesedist nu au influentat pe nimeni. S-a vazut unde a ajuns. Acum a venit randul lui Tariceanu sa creada ca daca zambeste multiplicat in milioane de exemplare poate convinge astfel de eficienta sa. Nu a Executivului sau, caci poza de grup nu s-a gasit pentru afise. Asa ar vrea seful Agentiei pentru Strategii Guvernamentale ca noi, in naivitatea noastra, sa credem. Adica ministrii sunt atat de pretiosi la vedere ca si daca vin saptamanal la Palatul Victoria nu ar dori sa se lase fotografiati.
Se discuta aprins despre restructurarea Executivului, dar primul ministru spune categoric si raspicat ca nu, echipa sa a fost investita pentru un mandat de patru ani si intentioneaza sa-l duca la bun sfarsit. Respinge din start ideea eficientizarii, fara sa accepte sa discute, sa vada pe unde scartie treaba, sa afle de ce solicita democratii un Guvern dupa modelul Uniunii Europene cu mai putini ministri. Este cazul sa se pastreze structurile stufoase lasate mostenire de Adrian Nastase, care dorea astfel sa-si rasplateasca clientela politica? E o intrebare grea pusa cuiva care calca pe urmele dezastruoasei politici pesediste.
Premierul, pus in fata solicitarii directe de destituire a ministrului Agriculturii, liberalul Flutur, fara sa cumpaneasca prea mult, ii ia apararea, anuntandu-i pe toti ca se insala daca isi imagineaza ca-l va inlocui pe colegul sau cu un specialist eficient. Pentru primul ministru nu conteaza nici macar faptul ca ministrul Agriculturii este campionul steguletelor rosii. Pesedistii au cerut in mod firesc capul lui Flutur, ei speculand nemultumirile indreptatite ale oamenilor pentru a pansa cu o idee populista ranile pe care si le provoaca singuri in interiorul partidului. Flutur, ministrul care credea ca rezolva problemele laudandu-se pe sine, se apara lamentabil, spunand ca agravarea crizei aviare ar fi doar o chestiune de ghinion, nicidecum de ineficienta, de incompetenta si ca aviara care s-a raspandit nu are culoare politica.
In ciuda propagandei de care beneficiaza, Calin Popescu Tariceanu si PNL scad in sondaje pentru ca romanii resping manipularea. Oricat de des ar aparea la televizor premierul cu grupul sau de vocali si oricat de multi laudatori le-ar lua apararea atacandu-i pe adversarii politici ai lui Tariceanu, oamenii nu mai sunt dispusi sa-i creada salvatori doar pentru ca zambesc frumos. Si cum sa se increada in fluturasii lui Tariceanu cand, de pilda, din cauza gestionarii proaste a crizei de catre Flutur aviara s-a extins in toata tara?

Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
Ultima oră
Pe aceeași temă