Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Fantoma de la Cotroceni

Laurentiu Mihu Actualizat: 18.12.2014 - 16:19

Un tânăr, dar foarte îmbătrânit politician se vede renăscând din cenușă, dar ignoră sau deformează restul poveștii.

Share

Un tânăr, dar foarte îmbătrânit politician se vede renăscând din cenușă, dar ignoră sau deformează restul poveștii.

Klaus Iohannis primește duminică de la Traian Băsescu cheile Cotrocenilor, după ce, în prealabil, electoratul român îi pusese în brațe dosarul schimbării la față a României. România - țara pe care "neamțul" a pariat totul acum 25 de ani, când sașii care nu fuseseră vânduți de Ceaușescu au emigrat cu totul - familii și trecut - în Germania reunificată. El a rămas.

În linii mari, misiunea lui Iohannis sună frumos. E maiestuoasă, în felul ei - unică, dar și al naibii de grea.

Cum timpul trece, pe nesimțite, perioada romantică va curge și ea cu repeziciune.

Din punctul ăsta de vedere, Iohannis are șanse să găsească în jurul lui aproape orice, dar nu și clemență. Cum la nivel de priorități naționale și de asteptări (mai mult sau mai puțin realiste) stim, în mare, ce are în față noul președinte, haideți să identificăm împreună ce ÎL și ce NE pândește din umbră.

Schimbul prezidențial de ștafetă, de la Traian Băsescu la Klaus Iohannis, este în 2014 total diferit decât precedentele.

Nu doar că România însăși e diferită azi de cea din 2004 și cu atât "mai altfel" decât formele ei anterioare, dar premierul-supraviețuitor adaugă el însuși o notă aparte contextului general.

Nu știu, poate ați observat cumva, dar dacă e cineva care și-a dat seama că nu mai e timp de repaus, acela e Victor Ponta.

Proaspat învins la prezidențiale, șeful Guvernului a intrat, imediat dupa episodul Dubai, într-o logică ofensivă.

Extrem de ofensivă.

În ciuda semnalului care i-a fost transmis la urne, ca și din stradă, Ponta refuză să abandoneze. Sentimentul că, începând cu 16 noiembrie, securea îi stă deasupra capului clipă de clipă, îi dictează fiecare mișcare.

Certitudinea că lama se poate prăvăli oricând, retezându-i prezentul și viitorul, iar asta la o vârstă încă fragedă politic, îi alimentează disperarea.

Din sinergia lor, a sentimentului cu pricina și a certitudinii respective, s-a încropit și planul măreț de reșapare.

Că e moral, realist sau oportun, puțin contează.

Limpede este că Ponta a intrat pe acest drum.

Scopul: a demonstra că, în ciuda înfrângerii usturătoare de la prezidențiale și a compromisurilor reprobabile pe care le-a facut la viața sa, rămâne totuși un produs viabil al politicii post-decembriste, o alternativă, fie ea și extremă, ce poate fi scoasă din jobben la un moment dat.

Eventual, într-un moment de criză.

Pentru a avea un impact, o șansă de a se face vizibil, a recurs la mutări radicale.

Rețineți, fundalul îi este clar unul potrivnic.

Solvabilitatea lui Ponta, în termeni de credibilitate, e la pământ. Eșecul înregistrat în cursa pentru Cotroceni și lupta perversă la atât de multe capete - dacă avem în vedere opțiunile sale strategice pentru România și raportarea la statul de drept - nu puteau rămâne fără efecte.

Ca atare, în ultima vreme a făcut o sumă interesantă de gesturi pe care, ani de zile, același Victor Ponta le-a considerat de nefăcut.

Nici nu i s-a răcit cadavrul politic, după jenantul rezultat de la alegeri, și nici măcar o lună nu a trecut de la safari-clubbing-ul din Dubai, dar lui i-a fost suficient pentru a vira ca un copilot care se crede la volan.

A început prin adoptarea unui ton spășit și-o indigestă mea culpa pentru unele din mârșăviile comise în campanie.

A continuat cu ridicarea în calendar a vârstei fragede pe care ar avea-o, pedalând cu cinismu-i deja clasic ideea că toți avem dreptul la o a doua șansă (mai ales el, evident).

Nu a uitat că noua bătălie se dă pe două fronturi - în fața electoratului, dar nu mai puțin și în partid. Prin urmare, a condus o operațiune-fulger de epurare a pesediștilor considerați periculoși, dar poza sa de lider “nou” a fost făcută tot de fotografii vechi (Sebastian Ghiță, de exemplu). Blitzul mogulului nu doar că l-a scăldat în lumină, dar le-a și scos ochii "apostatilor" din PSD.

Urgența, disperarea, frustrarea l-au făcut, tractate de cinsimu-i fără margini, să pozeze tot mai des chiar în latifundiar al anticorupției.

E drept, a-l asculta pe Victor Ponta vorbind despre cum a decis el că social-democrații atinși de anchetele DNA ar trebui să plece singuri sau să fie trași pe linie moartă de partid, e ca și cum ai audia non-stop manele în camera de lucru a lui Wagner.

Și totuși, asta se întâmplă.

Dar cine zice că, în același timp, nu ar fi asta și o metodă "soft" prin care împușcă doi iepuri?

Pe de o parte, face bine la imaginea publică, pe de alta mai scapă de câte un incomod sau de vreun inspid din PSD.

Sunt mulți în jurul lui, din ambele categorii.

La ora asta, Victor Ponta bântuie prin politica autohtonă ca o fantomă în căutarea corpului pierdut.

O stafie gata să vândă, să mintă și să decimeze tot ce e în jurul lui, numai și numai pentru a-și satisface agenda personală: supraviețuirea – acum; revenirea – mai încolo.

Pe moment, Ponta se prăbușeste, iar componența noului guvern nu are cum să-i încetinească picajul.

Dar nu vom scapa foarte ușor de el.

Se agață de putere cu o încăpățânare și o disperare greu de descris.

Nu degeaba a anunțat inclusiv faptul că renunță la titlul de doctor, însoțindu-și demersul "principial" de o scrisoare lacrimogenă, dar fără fond, adresată rectorului Universității București.

El, plagiatorul-șef al României, renunță la doctorat.

Ceva de neimaginat, până să piardă alegerile!

Amintiți-vă că a distrus organisme importante din zona academică pentru a-și conserva titlul și pentru a mușamaliza totul, ca a manipulat instituții ale statului, până la nivelul Ministerului Educatiei.

Or, acum, subit și dintr-o dată, eminentul Ponta rupe în două pisica.

Nu în ultimul rând, guvernul pe care (încă) îl conduce a dat undă verde unor controale care-l vizează pe „de neatinsul” Raed Arafat.

În urma tragediei aviatice de pe lacul Siutghiol, soldată cu patru oameni morți, maestrul Ponta girează un audit extern asupra structurii conduse de doctorul Arafat.

Poți trece cu vedere faptul că Ponta îndrăznește de neîndrăznitul? Credeți că l-ar fi sacrificat pe Arafat dacă ar fi câștigat alegerile și n-ar fi ajuns în situația de a se agăța de orice creangă, după viitura din 16 noiembrie?

Credeți că l-ar fi atins cu o pană?

Părea ceva mai relaxat acum 11 luni, când o altă tragedie a avut loc, cea din Munții Apuseni.

Ce vedem noi aici? Că Ponta e premierul hotărât și mereu gata să tragă la răspundere pe oricine a greșit?

Așa e. Dar știți de ce? Pentru că așa-i dictează instinctul de autoconservare, sau poate consilierii stiuți și mai puțin stiuți.

Liderul PSD se află acum în plin proces de cosmetizare și tot ce vedem în ultimele săptămâni – de la renunțarea la doctorat, până la descotorisirea de Iliescu și de comunism - sunt pașii aceluiasi balet.

Unul menit, pe termen scurt, să-i asigure supraviețuirea politică, iar pe termen mediu revenirea.

În definitiv, ce altceva i-ar fi rămas lui Ponta?

Retragerea din fruntea Guvernului?

Retragerea din fruntea PSD?

Nici vorbă, deși, astea ar fi fost cu adevărat știrile anului.

Dar, nu. Ponta a băut, a dansat, a spart câteva mii de dolari în club (el sau Ghiță, tot aia), apoi s-a pus pe treabă, iar de atunci nu se mai oprește.

Își face operații estetice după operații estetice și speră în sinea sa, pângărind surdina în care se roagă asceții la cele sfinte, că nu-l va doborî vreun dosar penal înainte de vreme.

Asta ar fi nebunia de care se teme; nebunia statului de drept și a instituțiilor care funcționează.

E foarte probabil ca Ponta să profite și de evenimentul care va avea loc duminică la Cotroceni, când Băsescu și Iohannis fac schimb de mandate. În logica cu care premierul operează în prezent, parazitarea evenimentului ar fi chiar obligatorie.

După Dubai, Victor Ponta a terminat cu pauzele.

Ultima fiță în materie: îi curtează pe intelectualii și analiștii cu vederi de stânga pentru a-i avea alături la reformarea PSD sub bagheta sa de magician. Și o face cu aerul liderului proaspăt reconfirmat, deși înfrângerea de care a avut parte nu are precedent.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...