Daca Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu s-ar fi iubit in continuare, ca-n seara victoriei electorale – n-am sti azi decat foarte putin din ceea ce, asa, stim. Ar fi, in ochii celor mai multi, doua personaje care nu vor altceva decat binele natiunii, al tuturor si-al fiecaruia in parte. I-am privi – cei mai multi dintre noi – cu aceiasi ochi mirati de atata bine cat ne fac ei, prin deciziile lor, de la inceputul idilei D.A.
Mirarea fata de convertirea la dreapta a unui partid de stanga, despre PD vorbesc, ne-a cam parasit de catva timp. Ne-am luat cu intrebarea „se unesc, nu se unesc?”, asa, impotriva naturii cum parea fapta. PNL si PD nu s-au contopit intr-un singur partid, care sa stea de straja in spatele presedintelui mai ceva decat cel mai devotat sepepist. Si daca PNL, in intregime, n-a vrut sa faca pasul, nu-i nimic: l-a facut Theodor Stolojan, trezit din „boala grea” care l-a abatut de la candidatura la presedintie, plus Valeriu Stoica, plus alte cateva zeci de liberali marcanti mai mobili si mai iute convinsi. Daca nici PNL nu vrea sa intre in PD, daca nici premierul liberal nu vrea sa demisioneze sau, ma rog, nu e lasat sa vrea, atunci se scot alte arme. La presedintie sau in mediul „independent” al noului partid, pentru moment si liberal si democrat. Adica o sinteza fericita a insesi Aliantei D.A. De doi ani ne-am distrat cu incercarile presedintelui de a-l demonta din dispozitiv pe premier. Intai a fost „cel mai bun guvern de dupa 1990”, pe urma, cam cand se profila o integrare rapida in UE, presedintele s-a lamurit: e „un guvern mediocru”. Traian Basescu a intins elasticul tot mai mult, cu iluzia ca acesta se va rupe asa cum se rupe o sfoara. Dar elasticul s-a rupt ca un elastic: l-a plesnit peste mana si, scuzati, bot chiar pe autorul operatiei. Daca cineva dintre noi se distreaza la asemenea operatii pe elastic deschis, sa fie atent: materialul loveste in toate partile, loveste pe cine se asteapta mai putin.
Daca dl Traian Basescu n-ar fi extras de sub memoria Elenei Udrea biletelul, un carton cu antet, toata lumea ar fi stiut ca, in mod evident, premierul e la cheremul celui dintai petrolist al tarii. Dar dl Traian Basescu a impins lucrurile mai departe, dus de ambitie si, evident, de ura. Calin Popescu Tariceanu n-a mai rezistat si a spus si domnia sa ce stie despre actualul locatar al Palatului Cotroceni. Ma rog, lucruri despre care presa a scris, dar una e sa citesti in presa si alta pe buzele premierului. Asta poate sa confirme ceea ce spune presa, dar da si o nuanta trista vietii noastre politice: ca, daca presedintele si premierul merg mana in mana ca-n prima zi, sansele de a afla adevaruri indubitabile despre unul si despre altul si despre cei de care sunt legati sunt nule. Daca nu, incep sa zboare adevaruri in dreapta si-n stanga, se lovesc cu ele in cap, asa cum fac acele mame denaturate care-si dau in cap una alteia cu propriii copilasi. Halal copilasi, insa.
Trist mod de a afla adevarul, scump platit adevarul asta, cu compromiterea definitiva – a cata oara? – a oricarei increderi in vreun politician roman.
Serviciile ticalosite ne suflau de mult, inca de cand s-a vazut ca dl Iliescu si ai lui nu mai pot fi aparati, ca: toti sunt la fel. Acum, ele si-au atins tinta. Toti sunt la fel, chiar daca unii sunt niste domni iar ceilalti niste derbedei. In lupta intre domni si derbedei, e o regula de vreun secol incoace, intotdeauna castiga cei din urma.
N-a trecut o luna de la integrarea de la 1 ianuarie, ca avem, iata, si o dezintegrare.
