Aniversarea de 20 de ani a PD/PDL de la sfârşitul săptămânii a dat o dublă lovitură: a fost cel mai consistent, mediatizat şi, prin urmare, reprezentativ eveniment organizat de democrat-liberali de la alegerile parlamentare încoace, iar asta pentru că a fost singura acţiune care, graţie crizei de subiecte de presă specifică week-end-ului, le-a reamintit oamenilor că această formaţiune încă există.
În al doilea rând, chiar dacă în loc de colivă au fost serviţi mici, aniversarea cu pricina a deschis de pe acum uşa viitoarelor comemorări.
Cel mai probabil, PDL – ca entitate parlamentară – va înceta în următorii trei ani să existe.
Ca partid de opoziţie, activitatea sa tindea deja spre zero, iar toate strigătele de luptă ale lui Vasile Blaga şi ameninţările pe care le proferează la adresa colegilor pe care-i suspectează de băsism şi „POPULARism” valorează fix cât acţiunile la bursă ale unei companii care a comunicat că nu mai poate onora nimic – comenzi, facturi, salarii, etc.
Şi, cum niciun moment aniversar de asemenea calibru nu poate ieşi în stradă fără bilanţul aferent, cred că ar fi interesant de scanat singurătatea în care pedeliştii au sărbătorit cei 20 de ani.
De fapt, cuvântul care caracterizează cel mai bine PDL-ul de azi este IZOLARE.
Evident, ca orice etichetă simplă, încărcătura e complexă şi, cum s-ar zice, vizează multiple aspecte.
Se vede asta în rutina zilnică a muncii de opoziţie, se simte izolarea în lipsa unor planuri coerente de viitor şi devine chiar mai limpede când, în toată vâltoarea privind reconstrucţia dreptei, cei implicaţi nu cheamă alături PDL, ci oameni din PDL.
De altfel, pentru echipa lui Vasile Blaga se profilează pe termen scurt o problemă extrem de serioasă: aceea ca PDL să devină furnizor de resursă umană pentru formaţiunile tinere – partide şi fundaţii – care se înfiinţează pentru a acapara spectrul de dreapta lăsat liber de PDL şi PNL şi care, în paralel cu câştigarea încrederii electoratului, au în primă fază nevoie de activitate în Parlament.
Din acest punct de vedere, este de aşteptat ca hemoragia de deputaţi şi senatori PDL să se acutizeze în următoarea perioadă.
Ultima oară când aşa ceva a avut loc, în primăvara lui 2012, pierderea s-a dovedit fatală pentru PDL, care a pierdut guvernarea în favoarea USL, compromiţându-şi totodată orice prspectivă.
Vasile Blaga e conştient de acest lucru. Însă de data asta, deşi va dori să oprească hemoragia de parlamentari sau cel puţin să o direcţioneze în altă parte, spaţiul său de manevră este extrem de redus.
Paradoxal, dar se întâmplă uneori: când poţi, nu vrei, iar atunci când vrei, nu mai poţi.
De altfel, aniversarea celor 20 de ani de PD/PDL a facilitat opiniei publice formarea unei păreri corecte vizavi de criza internă şi faliile din partid.
Gruparea Udrea, reprezentată la bairamul organizat de Blaga în curtea sediului din Modrogan chiar de fosta ministră a Dezvoltării, s-a referit mai mult la viitorul Mişcării Populare decât la viitorul PDL; în grupul reformiştilor, Monica Macovei, Cristian Preda şi Teodor Baconschi fac zilele astea cu greu faţă invitaţiilor echipei Blaga de a părăsi partidul, iar Emil Boc a lipsit de la marea ceremonie de la Bucureşti pentru că sărbătorea ceva mult mai important la Cluj, în prezenţa ambasadorului Marii Britanii şi a unor cetăţeni care l-au ales primar chiar şi după ce fusese înjurat de colegul Blaga.
În aceste condiţii, se pune întrebarea: acum, la 20 de ani de la înfiinţarea PDL, cu cine a rămas Vasile Blaga să reconstruiască partidul?
În lipsa reformiştilor din grupul Macovei-Preda şi a grupării coordonate de Elena Udrea, un posibil răspuns ar fi: aproape cu nimeni.
Oricum, în nici un caz cu Emil Boc, a cărui rămânere mai lungă în PDL nu are nimic de-a face cu enunţuri sforăitoare privind ataşamentul faţă de partid, ci cu imposibilitatea juridică de a părăsi formaţiunea fără a pierde automat mandatul de primar.
Însă chiar dacă rămâne în PDL, Boc va acţiona ca o frână trasă în timpul mersului şi nu ca un cal-putere care să mişte atelajul lui Blaga.
În fine, izolarea PDL nu poate să nu fie asociată cu PNL.
Deşi s-a pregătit pentru o coabitare mult extinsă cu liberalii încă din vremea în care vâna scaunul lui Emil Boc, Vasile Blaga se va confrunta cu efectele secundare ale propriei alegeri: prăbuşirea lui Crin Antonescu şi a schemei piramidale pe care a clădit PNL-ul de când a preluat şefia.
Şi în acest caz, liderul PDL va fi obligat la resetare, dar, din nou, spaţiul său de manevră s-a îngustat considerabil.
Probabil că tocmai aceste note sumbre din prezentul partidului au dorit strategii PDL să fie mascate bine de tot la aniversarea celor 20 de ani, din moment ce au decis să facă ceea ce până şi Marian Vanghelie a încetat de ceva timp: mici, grătare şi bere la tot poporul.
Iar tuturor, rege să le fie fumul.
