Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

După 12 ani, România va onora invitația lui George W. Bush

Dan Cristian Turturica Actualizat: 29.04.2014 - 14:28

Concentrați excesiv pe aspectele telenovelistice și pe detaliile conjuncturale ale luptei politice, pierdem din vedere esențialul. Ceea ce constituia, până acum 10 ani, cea mai mare problemă a statului român a devenit acum cea mai performantă activitate a sa: lupta împotriva corupției la nivel înalt.

Share

Concentrați excesiv pe aspectele telenovelistice și pe detaliile conjuncturale ale luptei politice, pierdem din vedere esențialul. Ceea ce constituia, până acum 10 ani, cea mai mare problemă a statului român a devenit acum cea mai performantă activitate a sa: lupta împotriva corupției la nivel înalt.

Profesionalizarea administrației și creșterea competitivității economice au bătut pasul pe loc sau chiar au regresat, în timp ce proiectul forjării unei coaliții trans-instituționale menite să distrugă nucleele de corupție și crimă organizată coordonate sau sprijinite de la vârful statului a dat rezultate mult peste așteptări.

Într-un interval de timp scurt, probabil un record mondial, am făcut saltul de la zero condamnări pentru corupție ale unor demnitari, politicieni și funcționari de rang înalt la peste 1.000 pe an.

Doar într-o singură lună, martie 2014, au fost condamnați pentru corupție mai mulți magistrați, demnitari și figuri publice decât, probabil, în toți primii șapte ani de mandat prezidențial ai lui Ion Iliescu: un fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, un prim-procuror, trei procurori, un judecător, un fost judecător (fost membru CSM), doi preşedinţi de club de fotbal, doi impresari sportivi, un acţionar la un club de fotbal, doi primari de municipiu, un director din cadrul unei primării de judeţ, patru profesori de colegiu, un inspector ITM de judeţ, un director din cadrul Direcţiei de Sănătate Judeţene, un fost comisar şi un director general de agenție județeană.

La fel de spectaculoase sunt și performanțele Agenției Naționale de Integritate. Nu mai puțin de 41 de deputați, 20 de senatori, 7 președinți și vicepreședinți de consilii județene, 288 de primari, 91 de consilieri județeni și 176 de consilieri locali au fost declarați incompatibili. La aceștia se adaugă aproape 200 din categoriile amintite mai sus care au fost deferiți justiției, fiind suspectați de fals în declarații sau de fapte de corupție.

În 2004, aproape nimeni nu îndrăznea să spere că Adrian Năstase va rata președinția, iar ipoteza că ar ajunge vreodată să înfunde pușcăria părea de domeniul SF. Astăzi, multora li se pare că sentința primită de Năstase a fost, într-adevăr, importantă, dar că semnificația unei condamnări la închisoare cu executare pentru Dan Voiculescu ar depăși-o cu mult pe cea a fostului premier, ca indicator pentru evoluția României.

Acum zece ani, arestarea unui judecător ținea prima pagină a ziarelor trei zile. După căderea rețelei Voicu-Costiniu, prinderea unui judecător corupt are nevoie de multe nume grele asociate ca să mai prindă un „breaking news“. La fel și în cazul procurorilor, după ce nume grele din parchete au fost condamnate pentru măsluirea unor concursuri de promovări pe funcții sau pentru conspirații menite să promoveze personaje controversate în poziții-cheie.

Cumulat, în ultimii trei ani vorbim de sute de magistrați extrași din rețelele de măsluit sentințe și protejat infractori și trimiși după gratii. Iar asta nu ar fi fost posibil fără revoluția produsă în CSM după tragere pe linie a moartă a dinozaurilor înșurubați de miniștrii de Justiție și procurorii generali de tipul Rodicăi Stănoiu și al lui Tănase Joița.

Fără îndepărtarea multor generali aflați pe statele de plată ale foștilor lor informatori privatizați pe banii statului, cu tinicheaua unei condamnări atârnată de coadă, nu ar fi fost posibilă securizarea operațiunilor informative care au asigurat succesul dosarelor anticorupție.

După condamnările a zeci de generali de armată și din serviciile de informații, nici un ofițer nu mai poate fi sigur că secretele și informațiile compromițătoare pe care le deține îi vor asigura imunitatea. Deparazitarea Serviciului Român de Informații, în special, s-a dovedit crucială.

După prăbușirea rețelei Vîntu, nici un om de afaceri cu ancore în politică și servicii de informații nu ar fi trebuit să se mai simtă invulnerabil. După încarcerarea lui Becali, nici un mafiot convins că-și poate cumpăra libertatea cu acte caritabile nu ar fi trebuit să mai doarmă liniștit. După condamnarea lui Marius Petcu, nici un sindicalist nu ar fi trebuit să mai fie convins că șantajul cu greva sau protestele de stradă îi garantează protecția pentru aranjamentele penale făcute la adăpostul proletariatului.

După condamnarea lui Mischie, toți baronii locali ar fi trebuit să priceapă că au trecut vremurile când omnipotența pe plan local se întindea până la București. După condamnarea lui Antonie Solomon, nici un primar votat în serie nu ar fi trebuit să mai mizeze pe relația de captivitate în care ține majoritatea amărâtă a unui oraș pentru a-l proteja de procurori.

După condamnarea senatorului Voicu, nici un parlamentar nu ar fi trebuit să mai mizeze pe sprijinul colegilor de partid pentru a bloca mersul anchetelor. După condamnarea lui Relu Fenechiu, nici un ministru nu ar fi trebuit să mai spere că problemele pot apărea doar după ce ai ieșit de la guvernare.

Faptul că și după aceste precedente, care ar fi trebuit să sune ca niște gigantice sirene de alarmă, politicieni, magistrați, sindicaliști, oameni de afaceri, patroni de echipe de fotbal și șarle simpatice cu priză la public au continuat să fure, să ia și să dea mită, sperând că vor scăpa fără să fie prinși, nu face decât să confirme cât de incredibilă li s-a părut revoluția ce se desfășura sub ochii lor.

Toți cei ce au continuat și continuă să se poarte ca și cum ar fi trăit încă în vremea lui Năstase și care au făcut ochii cât cepele când li s-au pus cătușele la mâini pur și simplu au negat și neagă noua realitate. Refuză să accepte că, aproape peste noapte, fără să fi emigrat, trăiesc într-o altă țară. Departe de a fi perfectă, în continuare, departe de a fi scăpat pe de-a-ntregul și definitiv de imunități acordate cercurilor de intimi ale celor mai puternici, și totuși, radical diferită.

Iar dacă multora dintre cei ce asimilează noutățile din jurul lor doar după ce au fost mai întâi mestecate și apoi regurgitate de televiziunile care luptă împotriva valului justițiar li se pare că totul e o mascaradă și că majoritatea celor ajunși după gratii sunt nevinovați, schimbarea nu le-a scăpat străinilor. Și, aproape fără excepție, toți cei aflați la vest de noi o consideră nu doar pozitivă, ci și uimitoare și remarcabilă.

În doar câțiva ani, declarațiile oficialilor occidentali despre România au evoluat de la „țară în care nimeni nu se leagă de peștii mari ai corupției“ la „țară în care ceea ce fac instituțiile justițiare este impresionant“. Chiar și înainte de 2009, cele mai frecvente evaluări ale justiției vorbeau de unele progrese, dar adăugau imediat că ele sunt insuficiente și că este nevoie de numeroase alte schimbări și reforme.

Astăzi, chiar dacă rapoartele MCV consemnează în continuare minusuri, ele sunt legate în special de presiunile politicului asupra justiției. De câțiva ani buni, instituțiile principale implicate în lupta anticorupție, DNA, ANI, Înalta Curte, CSM, precum și SRI, care nu face obiectul evaluării MCV, dar a cărui contribuție se vede în rezultatele celor cu care colaborează, sunt lăudate constant pentru progresele înregistrate.

Ce altă dovadă mai bună că am depășit de mult stadiul de „țară condamnată la corupție endemică“ decât că premiul „Women of Courage“, acordat de Ambasada SUA la București, a revenit procurorului care conduce DNA, Laura Codruța Kovesi.

Și ce dovadă mai bună că nu doar efortul lui George Maior, Horia Georgescu și Livia Stanciu este remarcat, ci și cel al miilor de oameni fără de care finalizarea dosarelor de corupție nu ar fi posibilă, decât declarațiile făcute de fostul ambasador al Marii Britanii, Martin Harris, la încheierea mandatului: „(…) DNA, ANI și Înalta Curte au reacționat în mod ferm la fenomenul de corupție (…). Am văzut o justiție din ce în ce mai independentă și aveți aici, în România, oameni curajoși, oameni de fier în Procuratură, în Înalta Curte de Justiție (…). Sunt oameni care au luptat împotriva corupției cu o determinare impresionantă…“.

Ar fi fost posibile asemenea declarații când PNA era condus de Ioan Amărie, ANI de Cătălin Macovei și Înalta Curte de Lidia Bărbulescu? În mod cert, nu.

Ar fi fost posibilă performanța acestor instituții dacă SRI ar mai fi fost condus de sluga unui infractor, iar SIE de un personaj suspectat de legături cu mafia italiană? În mod cert, nu. După cum nu ar fi fost posibilă nici dacă omul care le-a ținut spatele tuturor acestor șefi de instituții ar fi fost un președinte care nu ezita să ia în avion cu el, în deplasări oficiale, un mafiot suspectat de terorism.

Performanța României în lupta anticorupție are, în mod cert, și efecte secundare negative. Părem mai corupți decât alte țări din regiune și pentru că instituțiile justițiare și serviciile de informații ale vecinilor încă ezită să înceapă o ofensivă asemănătoare cu cea de aici. Este adevărat că au mai puțin de rânit decât instituțiile noastre, dar asta nu justifică diferența de tempo.

În ciuda problemei de percepție, cine are ochi să vadă efortul României îl vede. În ziua în care Laura Codruța Kovesi primea premiul Ambasadei SUA pentru curaj, Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene și eurasiatice, declara în fața Comisiei de relații externe a Senatului american: „În anul ce urmează, SUA se vor concentra pe lupta împotriva corupției în Europa Centrală și de Est și în Balcani, în strânsă colaborare cu Uniunea Europeană, pentru a ajuta țările din această regiune să aibă o guvernare curată și responsabilă, mass-media independente și o societate civilă liberă și activă și pentru a ajuta guvernele și cetățenii să dezvăluie corupția și să o elimine, indiferent unde s-ar ascunde“.

Această declarație vizează România în două feluri: atât ca subiect al eforturilor americane, cât și ca partener. Primul plan este cât se poate de vizibil deja, având în vedere firele din ce în ce mai strânse ce leagă cele două țări și care se concretizează inclusiv în eficiența și intensitatea luptei anticorupție de la noi.

Al doilea plan, însă, va deveni evident în perioada următoare. România va contribui, la rândul ei, la lupta anticorupție din țările vecine cu ajutorul instituțiilor care reprezintă deja un model de bune practici. Implicarea DNA, ANI, a Înaltei Curți și chiar a SRI în modelarea legislației, în construcția unor instituții similare și în stabilirea procedurilor de operabilitate inter-instituționale în țări precum Ucraina, dar nu numai, va reprezenta cea mai importantă recunoaștere a performanțelor statului român în acest domeniu care a devenit esențial pentru democratizarea regiunii.

Cu 12 ani întârziere, România este pe cale, în sfârșit, să răspundă afirmativ invitației pe care George W. Bush ne-o adresa cu ocazia vizitei sale la București: „Acum puteți ajuta alianța noastră, întinzând o mână de cooperare peste Marea Neagră“.

În 2002, când fostul președinte al SUA rostea aceste cuvinte, România nu avea cum să poată onora o asemenea invitație. Cu Ion Iliescu președinte este greu de crezut că își și dorea sincer să o facă, dar, chiar dacă ar fi fost adevărat, nu avea cu cine. Un stat corupt în profunzime, condus de oameni mici, fără vocația și dorința de a fi adevărați bărbați de stat, nu putea coopera pozitiv cu nimeni.

Astăzi, România are oamenii și expertiza necesare nu doar pentru a curăța statul de corupți, dar și pentru a-i ajuta și pe alții să o facă, chiar dacă nu de la început „peste Marea Neagră“. Este paradoxal, dar adevărat. Nevoia de a răspunde criteriilor impuse de intrarea noastră în clubul occidental ne-a obligat să devenim buni la ceva ce până nu demult părea că nu ne va reuși niciodată.

Singura condiție care mai trebuie îndeplinită pentru a capitaliza de pe urma acestei evoluții este ca și liderii politici să recunoască performanța magistraților, a inspectorilor de integritate, a ofițerilor de informații și să înceteze a mai lupta împotriva lor. Nu doar pentru că își riscă viitorul politic dacă o fac pentru a promova un model de guvernare corupt, ci mai ales pentru că ar refuza acestei țări șansa de a scăpa de condiția mediocră în care au lăsat-o predecesorii lor.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...