Şoc şi groază printre ultraşii USL! Victor Ponta susţine deschis explorarea gazelor de şist, anunţă că există o şansă pentru începerea proiectului minier de la Roşia Montană, vrea să extindă atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate şi, marea surpriză, se declară în favoarea votului prin corespondenţă pentru românii din străinătate.
Patru afirmaţii surprinzătoare, dintre care două complet noi, într-un interviu excelent realizat de Dan Tapălagă pentru Hotnews, care confirmă ceea ce scriam în martie anul trecut, în editorialul “Racolarea lui Ponta”: liderul PSD a intrat într-o altă ligă. Sau poate se află în ea mai demult şi de-abia acum poate să o arate cu adevărat.
Astăzi, este deja evident că loialitatea sa se manifestă faţă de cei ce l-au convins pe Traian Băsescu să-l numească de două ori premier, în timp ce USL şi parteneriatele cu Voiculescu şi Antonescu nu reprezintă altceva decât vehicule care îi ajută pe el şi pe cei ce îl susţin să-şi atingă scopurile.
Până acum, toate proiectele de mai sus au fost susţinute vehement de către preşedintele României şi demonizate cu pasiune de către Victor Ponta şi tovarăşii săi de alianţă.
Cu doar câteva luni în urmă, exploatarea gazelor de şist era considerată de liderul PSD drept o componentă a unei strategii perfide a Guvernului Ungureanu de “înstrăinare din patrimoniul naţional a resurselor naţionale şi a resurselor energetice”, care are legătură cu “interese externe României…”.
Consecinţa: prima sa decizie ca prim-ministru a fost să blocheze acest act de “trădare” şi să impună un moratoriu chiar şi asupra explorării gazelor de şist. Absurdă în aparenţă, deoarece anula orice şansă de a afla care sunt rezervele reale de hidrocarburi ale României, decizia lui Victor Ponta a fost, de fapt, parte a unui plan foarte abil, care de altfel a dat şi rezultate (detalii aici).
Astăzi, premierul afirmă răspicat că susţine explorarea gazelor de şist, care ar trebui tratate “serios pozitiv”, în timp ce fostul său consilier Remus Cernea, “ecologistul” devenit parlamentar USL, se mulţumeşte a constata că moratoriul împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist a expirat în decembrie.
Spectaculoasă este şi schimbarea de atitudine a liderului PSD în chestiunea Roşia Montană. După ce a criticat vehement lobby-ul făcut de preşedinte în favoarea demarării proiectului de exploatare a aurului şi chiar a lăsat să se înţeleagă că acesta a primit bani de la Gold Corporation, Victor Ponta a anunţat vineri că ministerul condus de Dan Şova va începe negocierile cu investitorul canadian în cel mai scurt timp.
La prima vedere, prim-ministrul este consecvent cu poziţia sa din trecut. Cere respectarea strictă a standardelor de mediu, creşterea redevenţelor şi a participării statului român, adică exact ce a spus şi până acum.
Problema reală este că modul în care şi-a formulat punctul de vedere în anii din urmă a semnalat cât se poate de clar tuturor organizaţiilor de mediu că nu va da undă verde acestui proiect dacă va ajunge la putere. O promisiune nerostită, dar garantată informal şi prin faptul că Daciana Sârbu, soţia sa, a fost co-autoare a rezoluţiei împotriva mineritului cu cianuri, adoptată de Parlamentul European în mai 2010.
Cum plănuieşte Ponta să scape cu această piruetă care îl va costa mult ca imagine? A spus-o deja. Va invoca forţa majoră. “Trebuie făcută o negociere, pentru că altfel o să avem un proces…” Aşadar, nu banii primiţi de Băsescu, la care făcea referire cu doar un an în urmă, vor reporni Roşia Montană, ci teama de un proces costisitor.
Nu sunt singurele schimbări de atitudine care demonstrează că Ponta s-a despărţit de acel Ponta care, în octombrie 2010, aflat în fruntea unui grup de protestatari, cerea jandarmilor să nu folosească muniţia şi “să nu asculte ordinele lui Băsescu, aşa cum nu le-au ascultat nici pe ale lui Ceauşescu în 1989”.
Cele mai importante: atitudinea faţă de FMI şi Comisia Europeană. Acelaşi Ponta care declara, în noiembrie 2011, că adevăratul premier al României este Jeffrey Franks, reprezentantul FMI, nu ia nici o decizie economică majoră fără acordul FMI. Şi nici măcar nu se mai străduieşte să o ascundă sau să facă bravadă mimând negocieri “la sânge”.
O atitudine mult mai înţeleaptă, de altfel, decât cea a lui Relu Fenechiu, care înainte de vizita FMI declara că CFR Marfă nu va mai fi privatizată, pentru ca după doar două ore de discuţii cu reprezentanţii Fondului să spună, nici mai mult, nici mai puţin, că privatizarea CFR Marfă a devenit “prioritatea numărul unu”. Amuzant, ministrul Transporturilor nici nu a început să se pregătească pentru vânzarea celor 51% din acţiuni şi declara: “Eu vizez ca în câţiva ani vânzarea restului de 49% din acţiuni să aducă statului un câştig considerabil”.
Şi în relaţia cu Comisia Europeană premierul dă dovadă de maximă atenţie. Chiar dacă asistă impasibil la atacurile lui Dan Voiculescu la adresa instituţiilor şi oamenilor pe care nu îi are cu nimic la mână, ba mai face şi declaraţii aberante, cum a fost cea privind mutarea dosarului ICA Alimentara la Înalta Curte, când a fost vorba de decizii concrete Victor Ponta nu prea a călcat în străchini.
A aruncat la coş propunerile jenante ale Monei Pivniceru pentru funcţiile de procuror general şi şef al DNA şi i-a impus reluarea procedurii de selecţie, decizie care a iritat la maximum trupa de dulăi plătiţi să-i sperie pe toţi cei ce ar putea să-i strice afacerile lui Felix sau chiar să-l bage la zdup.
O altă mişcare interesantă, anunţată tot vineri, care va scoate şi mai tare din minţi tribunalul poporului de la Antena 3, o constituie decizia de sporire a atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Integritate. Aşadar, nu doar că ANI nu va fi desfiinţată, după cum cereau Roşca Stănescu şi Becali, ci va primi un rol-cheie în procedura de atribuire a fondurilor europene: controlul conflictelor de interese, ex-ante, prin intermediul unei baze de date care se anunţă a fi cea mai comprehensivă arhivă de informaţii despre funcţionarii publici şi demnitarii statului român.
Ce s-a întâmplat cu Ponta? Unde a dispărut micul anarhist stângist anti-FMI, anti-UE, anti-american? Dar plagiatorul şi destabilizatorul numărul unu al ţării, care a fost la un pas astă-vară să ne scoată din Europa? Dar duşmanul numărul unu al lui Băsescu şi discipolul lui Adrian Năstase?
Nu vă impacientaţi şi nu vă iluzionaţi! Nu a dispărut nicăieri. A decis doar că e mai bine să ia o pauză. Nu ştim cât de lungă, dacă e definitivă sau nu, cert este că Dr. Ponta i-a lăsat locul, poate temporar, lui Mr. Ponta (puteţi să-i spuneţi şi Mr. Hyde, de dragul simetriei).
Vestea bună pentru cei ce îl urăsc pe preşedinte şi şi-au pus nădejdea în USL că îi va scăpa de el este că nu există nici amiciţie şi nici o afinitate reală între Victor Ponta şi Traian Băsescu. Vestea bună pentru cei ce cred că România a devenit o colonie americană, europeană a finanţei mondiale şi au votat USL pentru a ne reda “independenţa” este că Victor Ponta nu are vreo simpatie nici pentru partenerii strategici şi cu atât mai puţin pentru cei ce ne împrumută. Şi, în final, vestea bună pentru activul de partid USL-ist este că Victor Ponta nu visează la nici o ţeapă în Piaţa Victoriei pentru marii şi micii corupţi.
Din păcate pentru cei menţionaţi mai sus, veştile bune se opresc cam aici. Pentru că libertatea lui Victor Ponta de a decide singur, după propriile principii şi valori, care este drumul României este extrem de limitată.
Viziunea sa personală asupra lumii şi chiar dorinţele sale au devenit în bună măsură irelevante în momentul în care a ales să accepte condiţiile celor pentru care interesul naţional nu poate fi servit decât dacă România îşi urmează, chiar şi foarte, foarte poticnit, drumul spre Vest.
Din acest punct de vedere, oricât ar părea de neverosimil uitându-ne la ce declara şi făcea liderul PSD până de curând, Victor Ponta are mult mai mult în comun cu Traian Băsescu decât cu partenerii de la vârful USL alături de care cânta partitura dezrobirii din ghearele Occidentului hrăpăreţ.
Chiar dacă animaţi de idei şi aspiraţii diferite, ambii joacă la impuse şi se văd nevoiţi să coabiteze pentru că nu li s-a dat de ales. Ambii trebuie să accepte condiţiile celor ce ne finanţează deficitul şi ale celor ce conduc clubul în care am ales să intrăm şi care vizează inclusiv deschiderea totală pentru investiţii occidentale în domenii strategice cum sunt mineritul şi energia. Ambii trebuie să permită justiţiei să cureţe cât de cât această ţară, cu singura concesie că în proces îşi pot proteja cei mai apropiaţi prieteni şi sponsori.
Nu există nici o îndoială că dacă România vrea să rămână în parteneriatele cu Europa şi cu Statele Unite trebuie să urmeze o foaie de parcurs destul de bine definită. Ea a dictat multe dintre iniţiativele lui Traian Băsescu din ultimii 8-10 ani şi tot ea setează marja de acţiune şi pentru Victor Ponta. Convingerea personală că acesta este drumul bun, doza de patriotism autentic, entuziasmul, consecvenţa, sau lipsa lor, sunt chestiuni secundare. Din păcate.
Din acest punct de vedere, nu pactul de coabitare semnat după alegeri este dovada că liderul PSD ar fi acceptat să tragă în aceeaşi direcţie în care a făcut-o Băsescu, ci chiar faptul că Victor Ponta a fost desemnat premier. Nu ar fi ajuns prim-ministru dacă nu ar fi acceptat regulile acestor parteneriate şi dacă nu ar fi existat alţi oameni, cu greutate, care să gireze pentru el. Pactul de coabitare este doar un soi de cod de bune maniere, cam improvizat şi destul de pueril, şi atât. Înţelegerea care contează nu avea nevoie de nici o semnătură.
Singura derogare care i-a fost acordată lui Ponta este posibilitatea de a folosi aproape orice retorică şi mijloace politice doreşte, pentru a-şi antagoniza cât mai puţin electoratul şi partenerii de alianţă, atât timp cât îşi îndeplineşte misiunea.
În clipa de faţă, marele semn de întrebare legat de Victor Ponta nu mai pare a fi dacă vrea sau nu să se achite de obligaţiile pe care şi le-a asumat faţă de cei ce au garantat pentru el, ci dacă poate. Un alt punct în care experienţa lui Traian Băsescu este cât se poate de relevantă.
Preşedintele anunţa, în noiembrie 2011, în urma discuţiilor cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, un plan ambiţios de reformă, de care în final s-a ales praful. Nici managementul privat în companiile de stat nu a devenit realitate decât într-o măsură infimă, nici noua Lege a Sănătăţii nu a fost adoptată, nici în Transporturi şi Energie nu s-a făcut ordine, cele două domenii ratând şansa de a deveni motoare de creştere economică pe măsura potenţialului lor.
Motivul pentru care a eşuat Băsescu s-ar putea să-l deraieze şi pe Ponta. Lipsa susţinerii politice reale. Chiar dacă PDL asculta de preşedinte într-o măsură în care Ponta nici nu visează să controleze PSD, încercarea de a determina o schimbare radicală în modul de funcţionare a principalelor centre administrative şi economice ale statului a fost un eşec. Cu excepţia lui Boc şi a câtorva miniştri, nimeni nu a vrut sau nu a putut găsi soluţii pentru a le eficientiza şi debranşa de la reţelele de căpuşare.
Va reuşi Ponta acolo unde a eşuat Băsescu? Aşa cum arată lucrurile acum, răspunsul este nu. Dacă nu pentru alte motive, măcar şi pentru acela că în cabinetul său se regăsesc personaje precum Dragnea sau Fenechiu, în comparaţie cu care Udrea şi Boagiu par de-a dreptul inocente.
Reformarea Sănătăţii, a Transporturilor, a Energiei, dacă ne limităm doar la lista scurtă menţionată de Băsescu în urmă cu mai bine de un an, cere resurse imense de competenţă şi onestitate. Care în mod cert există în România, dar nu se văd în Guvern. Despre modernizarea statului, despre reformă administrativă nici nu are rost să mai vorbim. Opoziţia reţelelor de partid şi a baronilor faţă de tot ce le ameninţă puterea şi sursele de bani a fost şi rămâne la fel de crâncenă. Băsescu poate a avut o şansă în faţa lor, cândva, la început. Ponta nu are nici una.
Un semn că actualul Guvern şi arhitectura puterii care îl susţine ar putea fi doar o etapă intermediară într-un plan cu bătaie lungă vine de la cel mai interesant anunţ făcut de premier: susţinerea introducerii votului prin corespondenţă pentru românii din diaspora. Interesant nu atât pentru că Victor Ponta a privit întotdeauna acest proiect ca pe un instrument prin care preşedintele şi PDL plănuiau să fure voturi pe axa MAE-SIE, ci pentru că, dacă ar deveni realitate, cota forţelor de dreapta ar creşte considerabil.
Din 1990 încoace, românii din afara ţării au votat masiv în favoarea celor pe care i-au identificat a fi de dreapta, iar când nu au avut pe buletine o dreaptă autentică şi-au dat voturile celor de la dreapta stângii lui Iliescu.
Fără să fie nevoie de nici un furt, un milion de voturi exprimate în afara ţării, dintr-un maxim posibil de trei milioane, ar aduce forţelor de dreapta procente care le-ar da din nou greutate. De ce ar face Victor Ponta, liderul unui partid care a pierdut constant şi la scor în diaspora, un asemenea cadou opoziţiei?
Greu de spus, dar poate ar trebui să ne reamintim că proiectul votului prin corespondenţă a fost unul dintre cele mai importante pe care preşedintele şi le-a dorit materializate înainte de alegerile din decembrie. Dacă ar fi devenit realitate, în mod cert scorul ARD ar fi fost altul, USL nu ar fi obţinut un procent atât de mare, iar raportul dintre stânga şi dreapta ar fi fost mult mai echilibrat. Un proiect ratat pentru 2012, dar care poate schimba decisiv rezultatele viitoarelor alegeri, posibil cele prezidenţiale.
Dacă Victor Ponta va reuşi să-şi impună punctul de vedere măcar şi în câteva dintre proiectele despre care a vorbit în ultimele zile, toţi cei ce continuă să-l descrie doar în tuşa caricaturală în care s-a autodefinit în trecut s-ar putea să rateze momentul unei transformări remarcabile. Nu este nevoie să-ţi placă un om politic ca să recunoşti că devine mult mai interesant decât ai bănuit vreodată.
