Cand ceri incredere, cand ceri voturi, cand vrei sa hotarasti in numele a sute de mii de oameni, acesti oameni trebuie sa stie totul despre tine. Daca i-ai mintit o data, atunci ii poti minti oricand. Daca esti santajabil, oricand e posibil sa incepi a lucra pentru interesele altor persoane decat ale celor care ti-au dat voturile si din banii carora esti platit. Nici astazi Mona Musca nu accepta, nu intelege ca semnarea angajamentului a insemnat o colaborare clara cu Securitatea, ci o vede ca pe “o chestiune tehnica”. Sa spunem ca, teoretic, poate fi privita si astfel, fiind vorba de supravegherea studentilor straini, in sensul prevenirii unor incidente violente (desi nu stim sigur daca numai la atat s-a redus conlucrarea “Danei” cu politia politica). Privind la case mai mari, aflam ca, in zilele noastre, dupa numeroase atentate sangeroase, colaborarea profesorilor din Marea Britanie, spre exemplu, cu serviciile secrete, dupa o schema oarecum asemanatoare celei folosite acum trei decenii in cazul Monei Musca, poate fi considerata o datorie patriotica. Cu deosebirea fundamentala ca serviciile secrete din tarile occidentale functioneaza in folosul natiunilor respective, in timp ce Securitatea functiona ca politie politica in slujba unui regim dictatorial.
Pe de alta parte, in Romania de astazi, simpla existenta a unui angajament si a unui dosar de colaborator, indiferent ce contine el, reprezinta o arma distrugatoare in mana santajistilor din umbra. Cine nu se supune ordinelor este expus unui “linsaj politic si mediatic” distrugator, precum cel suferit chiar de Mona Musca in aceste ultime saptamani. Nu conteaza ce se afla in dosar, nu conteaza ca “titularul” chiar e convins ca n-a facut rau nimanui (si poate chiar n-a facut), conteaza doar ca dosarul exista. Iata de ce accesul neingradit la arhivele Securitatii este extrem de important pentru a termina o data pentru totdeauna cu santajul. De fapt, ar fi fost vital pentru noua democratie chiar in perioada imediat urmatoare revolutiei. Numai ca, atunci, securistii si politrucii care s-au instalat la putere n-au dorit asa ceva tocmai pentru a folosi dosarele in scopul distrugerii oricarei opozitii fata de planurile lor de a acapara integral puterea politica si economica in Romania. Ceea ce au si facut sub pulpana lui Ion Iliescu.
Halucinanta a fost si uriasa manipulare prin care stigmatul rusinii a fost aruncat asupra fostilor colaboratori ai Securitatii, fara nici o deosebire intre cei care au turnat de bunavoie si cei care au fost fortati sa semneze angajamente dupa ani de torturi inimaginabile in puscariile comuniste sau intre cei care supravegheau strainii dubiosi si cei care isi turnau intr-o frenezie cei mai buni prieteni ori chiar familia. Intre timp, adevaratii tortionari pozau in mari patrioti, intrau in Parlament, se laudau la televizor cum bateau ei disidentii ori puneau la cale jafurile care au falimentat Romania. Iar romanilor le spuneau ca accesul la arhivele Securitatii si legea lustratiei sunt chestiuni desuete, revansarde.
Ani de zile s-a tot amanat procesul comunismului, care urmarea restituirea adevarului si limpezirea apelor, nu “vanatoarea de vrajitoare”. Respectivul proces si lustratia adiacenta i-ar fi inlaturat pe borfasii securisto-nomenclaturisti din fruntea bucatelor. Din nefericire, amanarile si diversiunile au impins si imping chestiunea dosarelor Securitatii in aria derizoriului. Astazi, Mona Musca e compatimita, incurajata de cetateni sa ramana in politica dupa ce a ramas neclintita in topul increderii. Poate ca este o victima, poate nu, poate mai sunt ori vor fi si alte victime. Tocmai spre a clarifica asemenea cazuri trebuie ca deconspirarea colaboratorilor fostei Securitati, dar mai ales a fostilor ofiteri sa mearga pana la capat. La fel si lustratia.
