Nu sunt deloc sigur ca presedintele Basescu a gasit cel mai potrivit calificativ pentru atitudinea oamenilor in fata puhoaielor care nu mai contenesc. “Isterie nejustificata” ar fi poate potrivit daca prim-ministrul, membrii cabinetului, parlamentarii Romaniei s-ar televiza smulgandu-si parul din cap. La acestia, intr-adevar, isteria ar fi nejustificata. Dar ia sa se fi pus cu totii in locul zecilor de mii de oameni ramasi fara absolut nimic, nici case, nici animale, nici obiecte de uz familial si personal. Privita din acest pol, parca isteria incepe sa se cam justifice. Cel putin pentru un timp, pana cand intervine, fatalmente, resemnarea. Altfel, presedintele Traian Basescu a gasit tonul franc si comportamentul just in vizitele sale pe locurile dezastrului. Dar domnia sa a stat doua ore la Vadu Rosca, iar cei care au fost intrucatva imbarbatati de promisiunile sale si de seriozitatea cu care le-a fost alaturi raman acolo tot restul vietii lor. Fara imbarbatari, fara vreun alt semn ca situatia lor se va imbunatati.
Chiar daca pare nedrept, e normal sa existe acesti doi poli: cel optimist, al conducatorilor care, pentru moment, nici nu pot oferi mai mult, si cel disperat, al oamenilor ramasi, la propriu, pe drumuri. E normal, atata vreme cat potopul sau orice alt cataclism nu se globalizeaza. Loveste, adica, in anumite parti ale pamantului, lasandu-le pe celelalte pentru altadata. Nu e o consolare pentru cei loviti ca maine sau poimaine li se va intampla acelasi lucru si altora.
Nu e deloc sigur ca dezastrele de vara aceasta nu au ca explicatie a proportiilor nemaiintalnite si modul in care multi baroni locali sau centrali au administrat fondurile destinate chiar prevenirii unor asemenea dezastre. Cum nu am motive sa ma numar in tabara optimista, chiar daca, pentru moment, nu am fost lovit de dezastrul apelor, mi-e greu sa cred ca vom afla vreodata cine si cat a furat din fondurile pentru indiguiri si regularizari ale cursurilor de apa din Romania. Acest tip de comportament a fost codificat intr-un banc, pe vremea impuscatului. Dintre cei trei fosti colegi la Moscova, deveniti ingineri de poduri, numai romanul, dupa ce le arata palatul pe care si-l construise, justificand cu “vedeti podul acela?”, raspundea la intrebarea lor “care pod?”, cu un gest larg spre mosia sa: “pai, asta e”.
Probabil ca multe poduri si sosele, diguri si alte constructii publice din Romania au azi forme neobisnuite, de vile sau cartiere intregi de constructii luxoase, dar putini au fost intrebati serios “din salariul de bugetar?”. Si chiar cei intrebati de presa au ramas neintrebati de justitie.
Nenorociri ca acelea care continua in aceasta vara blestemata se intampla si-n tari unde coruptia e mai rusinoasa decat la noi. In plus, pe-acolo, oamenii au avut bani pentru case mai solide, unde sa se poata intoarce dupa potop. In Romania e dezastru si fara vreo calamitate naturala. E normal ca atunci cand aceasta survine sa genereze o adevarata isterie.
Cateva zeci de mii de oameni au ramas fara case si bunuri. Nu sunt 22 de milioane, e drept, iar teritoriul inundat e “doar” 1% din total. Dar domnul presedinte ar trebui sa le dea voie celor cateva zeci de mii de sinistrati sa se manifeste ca unii care nu mai au ce pierde. Sa inteleaga ca isteria lor, tipetele lor sunt justificate. Daca se referea la “isteria” mass-media, aceasta nu e decat oglinda dezastrului, a disperarii sinistratilor.
Cei doi poli nu se vor intelege perfect niciodata. Trebuie numai sa se accepte, sa se concilieze. Poate chiar cu ajutorul presedintelui. Iar ajutoarele pe care le decide un pol pentru celalalt sa nu fie… doi poli.
