13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDoar varful aisbergului

Doar varful aisbergului

Daniel Morar, seful DNA, i-a uimit si pe ziaristii occidentali cu valul de anchete implicand nume dintre cele mai sonore ale politicii romanesti. Actiunile sale, din fericire, nu sunt singulare, ci rezultatul firesc al unei conjuncturi favorabile intronarii statului de drept. Iar aici presedintele Basescu are rolul principal. Inca din campania electorala si-a impus ca obiectiv principal determinarea institutiilor statului sa functioneze, sa-si faca datoria, indiferent cine se afla la putere. Si au inceput sa functioneze, chiar daca, pentru foarte multi concetateni ai nostri, perioada actuala pare dominata de confuzie si convulsii. De fapt, e o trecere zbuciumata de la un sistem cu care ne-am obisnuit prea mult catre o normalitate despre care avem cel mult cunostinte teoretice. Iar zbuciumul, in mare parte, este creat si amplificat tocmai de aceia care nu doresc normalitatea. Din pacate, destul de multi oameni onesti cad prea usor prada manipularilor. Ai vazut ce-a facut Basescu? Mai e un pas pana la dictatura! Nu se mai opreste! A depasit orice limita! Daca ii inviti sa spuna exact ce a facut Basescu, ce limite a depasit, ce fel de dictatura vrea sa introneze, nu mai au argumente. Intr-adevar, acum e altceva. Justitia s-a pus in miscare si procurorii nu mai tin cont de pozitia celui anchetat, de partide, de telefoane, ci doar de lege. Dupa 16 ani in care marile jafuri s-au derulat ametitor, aducand marea majoritate a populatiei la limita saraciei, dupa ce s-a furat pe rupte, ceva incepe sa se miste si sa deranjeze. E bine ca se intampla asa, dar sa nu uitam ca e abia varful aisbergului. Cele cateva cazuri de rasunet investigate in aceste zile dezvaluie retele halucinante prin care s-au derulat sume impresionante, s-au traficat functii publice, s-au dat tunuri peste tunuri, s-au facut apoi legi speciale, menite sa acopere furturile. Mai sunt nenumarate cazuri, soldate cu pagube de mii de miliarde de lei fiecare, unde nici macar nu s-a inceput vreo ancheta. Doar domeniul privatizarilor, daca ar fi luat serios la puricat, am vedea cum o intreaga industrie nationala a fost distrusa si furata sau vanduta la fier vechi bucata cu bucata, in totalul dispret al legilor, asa schioape cum erau ele. Apoi, in sectorul imobiliar, terenuri cu o valoare uriasa, imobile nationalizate, institutii intregi au fost date pe nimic in cadrul acelorasi retele de tip mafiot, create pe increngatura nomenclaturisto-securista de privilegiati ai vechiului regim. Si exemplele pot continua. Practic, nu exista domeniu unde sa nu se fi furat la greu si in complicitate cu marii politicieni sau cu cei pusi sa vegheze la respectarea legii. Acum, unii dintre politicienii de la varful puterii sau al opozitiei sunt chemati sa dea explicatii si deja s-a creat o adevarata isterie nationala. Desi, cum remarca Valeriu Stoica, cercetarile actuale n-au ajuns nici macar in faza de citire a rechizitoriului. Altfel spus, un intreg scandal doar pentru cateva dosare (implicand nume de rezonanta, ce-i drept), si acelea abia la faza de procedura. Pana la judecarea fondului mai pot trece ani buni, ceea ce inseamna ca n-ar trebui sa ne imbatam cu apa rece. E doar varful aisbergului si musuroiul da in clocot. Daramite sa mai apara si un rechizitoriu! Si totusi, de undeva trebuie inceput. Iar faptul ca, acum, Uniunea Europeana sta cu ochii pe noi si ne cere rezultate concrete justifica speranta ca procesul de intronare a statului de drept va continua, nu se va rezuma doar la o alta campanie de sunet si lumina.
Oricum, e clar ca ceva se schimba in bine. Cat de lung va fi drumul, sau cat de rapid, nu ne ramane decat sa vedem in lunile ce vor urma. Cat despre scandal, cu cat e mai mare, cu atat inseamna ca bisturiul patrunde mai adanc.

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă