Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Defecte vechi si noi

Nicolae Prelipceanu 13.12.2005 - 00:00

Trebuia sa vina un ambasador al Uniunii Europene ca sa observam si noi ca traim intr-un oras, capitala pe deasupra, care nu e demn de Uniunea Europeana, unde vrem, cu toate acestea, sa ne integram cat mai urgent. Nu vazusem pana acum muntii de ...

Share

Trebuia sa vina un ambasador al Uniunii Europene ca sa observam si noi ca traim intr-un oras, capitala pe deasupra, care nu e demn de Uniunea Europeana, unde vrem, cu toate acestea, sa ne integram cat mai urgent. Nu vazusem pana acum muntii de gunoaie care inconjoara aceasta "metropola" a sud-estului, nu bagam de seama nici infernul RATB, cu aglomeratia inumana de la orele de varf, aproape toate de altfel, nu vedeam nici trotuarele impanzite de autoturismele care nu mai au unde parca, nu dadeam mare atentie gropilor din asfalt sau asfaltarilor cu denivelari gata pregatite pentru prima ploaie, made in Romania.
Mai sunt si multe altele care ne recomanda in aceeasi categorie. Ce sa mai spunem de coruptia endemica? Ce sa mai spunem de justitia in cadrul careia se lupta cele doua tendinte, evidente de altfel in tot restul vietii noastre sociale, aceea a trecutului si aceea a reformelor? Asa-zisele dialoguri intre ministrul Justitiei, Monica Macovei, si presedintele CSM, Dan Lupascu, nu sunt decat semnele persistentei retelei pesediste, cea care da numele (nou) retelei infiintate inca de regimul comunist a magistratilor obisnuiti cu comanda politica dintr-o singura directie, obisnuiti cu privilegiile functiei, asa cum erau ele concepute in acel regim.
Multa lume crede ca, daca avem alternanta la putere, gata, suntem in democratie. Suntem pe la periferiile ei, acolo unde reziduurile vechiului regim persista in modul cel mai evident. Scara de valori a lumii pe care revolutia (daca a fost asa ceva) a incercat sa o inlature este nu o data exhibata, ba, mai mult, impusa prin demonstratii cu pretins aspect de autoritate stiintifica, in toate zonele societatii noastre.
Felul in care sunt privite functiile publice, ca niste teritorii arendate celui numit in fruntea lor, vine tot din acel timp si din acea organizare a puterii.
Conflictul intre cele doua lumi, intre cele doua conceptii sta si in subtextul bataliei pe care ministrul Sanatatii o poarta cu feudalii spitalelor. Poate ca in unele cazuri el greseste sau este impins sa greseasca. Cine si-a inchipuit ca a doua sau a treia zi dupa inlaturarea clanului Ceausescu de la putere se va termina cu micile sau marile lor clone s-a inselat amarnic. Ceea ce e mai dezastruos este ca nici dupa 16 ani de la tulburarile din decembrie 1989 batalia nu s-a terminat. Si nu s-a terminat pentru ca alegatorii romani n-au dorit sa se termine. Au facut, vorba lui Ceausescu, totul ca sa se prelungeasca acest tip specific national de tranzitie, in care te izbesti tot timpul de vestigiile unui trecut care tine in loc evolutia spre un alt tip de civilizatie.
Periodic, oficiali europeni ne atrag atentia asupra acestui fapt, noi le dam replici tot mai intepate pe masura trecerii anilor, fara sa bagam de seama ca am evoluat extrem de putin fata de asteptarile lor, dar si fata de cele ale noastre.
Oriunde iti intorci privirea si te uiti cu atentie, dai de semne ale acestei tranzitii nesfarsite. Zona publica e domeniul acestei lupte nesfarsite, in prezent, si, probabil, pentru inca vreo cateva zeci de ani de acum inainte. Nu stiu daca la asta se referea Silviu Brucan cand cu prezicerea celor 20 de ani in care democratia ar mai avea de schiopatat in Romania. Dar, cum spunea cineva, acesti 20 de ani se numara din momentul in care vorbim. Atunci, acum, altadata. Asa ca dl Jonathan Scheele, vorbind despre Bucurestiul care nu e o capitala europeana, ne aplica doar o blanda mangaiere pe crestet fata de adevaratele palme pe care am putea sa le primim, daca lucrurile s-ar spune, ca la noi, verde in fata.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...