Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De ce i-e frică României de Ţinutul Secuiesc

Sabina Fati 01.06.2011 - 22:20

Ungurii vor autonomie teritorială şi, fiindcă nu o primesc de bunăvoie de la români, şi-o iau singuri cum şi cât pot via Bruxelles. Deschiderea la Bruxelles a biroului intitulat simbolic al Ţinutului Secuiesc, prin ...

Share

Ungurii vor autonomie teritorială şi, fiindcă nu o primesc de bunăvoie de la români, şi-o iau singuri cum şi cât pot via Bruxelles.

Deschiderea la Bruxelles a biroului intitulat simbolic al Ţinutului Secuiesc, prin care locuitorii judeţelor Covasna şi Harghita ar putea accesa mai repede şi mai uşor fonduri europene, a redeschis cutia temerilor mioritice. Din 1919 încoace, elita politică românească se arată periodic înfricoşată de ideea pierderii Ardealului, de influenţa Budapestei asupra acestei provincii care s-a modernizat o dată cu Europa Centrală în perioada ultimilor habsburgi, de capacitatea maghiarilor români de a-şi face publicitate dincolo de graniţele ţării. Biroul Ţinutului Secuiesc de la Bruxelles, pus pe tapet cu eforturile pastorului László Tökés, nu este „o provocare gratuită şi inutilă pentru UE", cum crede fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, nici „un atac fără precedent la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României", cum declară - panicată - eurodeputata liberală Ramona Mănescu, copiind stilul lui Vadim Tudor, ci mai degrabă o soluţie cu dublu rol: practic şi sentimental. László Tökés, care este artizanul biroului de lobby din capitala europeană, încearcă prin această inovaţie mai ales să-i atragă de partea sa pe maghiarii din Transilvania, demonstrându-le că pot obţine beneficii nu doar stând cu mâna întinsă spre Bucureşti, cum face UDMR, ci şi deschizând poteci printre instituţiile de la Bruxelles. Tökés vrea să se aşeze la următoarele alegeri în fruntea unei formaţiuni noi, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, care va concura cu UDMR.

László Tökés pune în faţa maghiarilor ardeleni o nouă hartă a posibilităţilor, care depăşeşte cele două centre de putere, Bucureşti şi Budapesta, de la care ungurii aşteptau gesturi. Biroul de la Bruxelles al Ţinutului Secuiesc este găzduit la Casa Regiunilor Maghiare din raţiuni mai degrabă economice decât politice, dar această amplasare sub tutela Budapestei le-a readus românilor sentimente de spaimă, frustrare şi nelinişte. Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, şi-a asumat în numele Guvernului frica tradiţională faţă de Ungaria, ca şi cum Budapesta chiar ar putea să pună mâna pe hălci din Ardeal. România „nu se scandalizează gratuit", spune şeful diplomaţiei, susţinând că denumirea Ţinutului Secuiesc, prin care sunt reprezentate judeţele Covasna şi Harghita, ar fi „un demers în care o denumire populară este în mod abuziv prezentată ca marcă identitară a unei regiuni". Liderii PSD şi PNL vor să ia „atitudine" faţă de intenţiile autonomiste ale ungurilor chiar în Parlamentul României, aşa cum au mai făcut-o, dar nici ei, nici ministrul de Externe nu ştiu să spună în ce fel Biroul Ţinutului Secuiesc lezează integritatea ţării. Traian Băsescu are „o părere proastă" despre acest demers, dar recunoaşte că „nu are efecte politice", fiind doar „un element de desconsiderare şi a Constituţiei, şi a românilor".

Sensibilitatea liderilor români faţă de ideile secuilor, care vor să aducă mai mulţi bani în Harghita şi Covasna, judeţe neglijate ani de zile de administraţia de la Bucureşti, scoate la iveală faptul că elita politică de la Bucureşti rămâne prizoniera unor stereotipuri şi prejudecăţi depăşite din punct de vedere istoric. Din afară, reactivitatea exagerată a politicienilor români faţă de pericole latente poate fi interpretată ca nesiguranţă: un stat mare, parte din UE şi NATO, înspăimântat de vecinul cu istorie imperială.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...