Gafele, deciziile controversate, lipsa de transparenţă de la Ministerul Culturii şi, mai nou, luneta maşinii făcută ţăndări sunt singurele elemente care au făcut din Daniel Barbu subiect de ştire, în intervalul care s-a scurs de când deţine actuala demnitate în stat.
Timp de aproape doi ani înainte de instalarea USL la guvernare, acelaşi Daniel Barbu se remarcase doar prin zelul cu care era în stare să combată, pe orice temă, din studiourile Antenei 3.
Promisiunea că vei fi uns într-o poziţie oficială de primă mână, dacă-ţi pui la bătaie toate talentele, s-a dovedit şi-n alte cazuri o motivaţie fără cusur.
Dacă am avea în vedere servislismul de dinainte şi prestaţia ulterioară, ca ministru, Andrei Marga este, probabil, intelectualul care seamănă cel mai bine cu Daniel Barbu.
În concluzie, departe de mine gândul de a-i ridica vreodată statuie acestui din urmă domn.
În acelaşi timp, constat uluit cum o parte dintre inamicii de azi ai personajui în cauză se înghesuie pe umerii lui pentru a-l folosi drept catapultă. Pentru a nu fi acuzat că vorbesc fără să am dovezi, voi zice doar că motivele îmi scapă.
Am în vedere aici modul în care a evoluat situaţia după incidentul de acum aproape două săptămâni, când luneta maşinii ministrului a fost spartă în timp ce demnitarul liberal era înconjurat de un grup de tineri nemulţumiţi de atitudinea lui Daniel Barbu în chestiunea Roşia Montană.
Chiar dacă resping violenţa, nu m-am înfierbântat prea mult la vremea respectivă. Ca atare, nu m-am numărat printre cei care i-au înfierat pe respectivii protestatari atât de mult încât să confere momentului consumat în Centrul Vechi al Capitalei accente dramatice, artificale şi inutile.
Că suntem sau nu de acord, e de notorietate faptul că în ţări mult mai civilizate decât România unii aruncă ouă şi roşii în demnitarii de care sunt nemulţumiţi. Aş pune aici un semn de echivalenţă între luneta maltratată a domnului Barbu şi practica penalizării cu ouă şi tomate.
Pe de altă parte, este la fel de adevărat şi faptul că atunci când recurgi la asemenea gesturi – şi vorbim aici de un tip de alegere făcută conştient – trebuie să înţelegi că îţi asumi riscul de a suporta rigorile legii. Nu-ţi trebuie doctorat în fizică pentru a pricepe atâta lucru, ci simţul măsurii.
Aşa şi cu protestatarii care se aflau la faţa locului în seara în care maşina ministrului Culturii a fost lovită, iar luneta spartă.
E greu de înţeles de ce oameni tineri, cu studii superioare, care pretind a fi mai grijulii cu viaţa cetăţii şi mai informaţi decât media, fac atâta caz de invitaţiile primite la secţia de poliţie pentru a da declaraţii.
De ce-ar fi ieşit din comun faptul că poliţia interoghează martori?
De ce ar fi cercetarea unei plângeri penale semnul derivei spre autoritarism şi-o confirmare că statul român este poliţienesc?
De fapt, cum ar fi trebuit tratat cazul “luneta lui Barbu”? Fără anchetă, fără poliţie? Înţeleg dintr-o declaraţie de-a lui Claudiu Crăciun – numit de unii când lider informal, când manager al protestelor împotriva mineritului de la Roşia – că autorităţile n-ar trebui să considere incidentul o mare scofală şi pentru că “până la urmă maşina este plătită din banii noştri”. Interesantă abordare a domnului lector.
Dacă ăsta e stilul în care doctorul în ştiinţe politice, Claudiu Crăciun, îşi ţine cursurile la SNSPA, atunci fie acolo se întâmplă ceva ce merită o monitorizare atentă, fie studenţii dumnealui trebuie avertizaţi că un domn superficial şi cu lecturi îndoielnice le mănâncă degeaba timpul.
Personal, prefer să trăiesc într-o ţară în care poliţia anchetează astfel de cazuri şi, evident, interoghează oamenii aflaţi în asemenea momente la faţa locului. Cât despre cine-i vinovat şi de ce, asta tot autorităţile trebuie să o lămurească.
Cert este că deschiderea unei anchete nu înseamnă automat startul unui abuz. România nu e încă Rusia şi nici Claudiu Crăciun, oricât de priceput o fi domnia sa la marketing şi creşterea propriei notorietăţi, nu este Alexei Navalny.
Mă mir că nu e la curent cu astfel de adevăruri şi Alianţa pentru o Românie Curată, altădată un incubator de idei şi proiecte care au contribuit, fără îndoială, la aerisirea societăţii româneşti şi perpetuarea în spaţiul public a principiilor de bună guvernare.
Este surprinzător şi dezamăgitor că pe site-ul acestei organizaţii tronează un titlu (“SOLIDARI CU CLAUDIU CRĂCIUN. Ministrul Barbu foloseşte poliţia în scop politic”) care nu are acoperire nici în cel mai stingher centimetru pătrat din textul pe care îl însoţeşte.
Chiar dacă Claudiu Crăciun are o trecere mare în faţa celor de la Alianţa pentru o Românie Curată (nu înţeleg de ce, dar are) încă din vremea în care punea cu mâna sa o cărămidă la ascensiunea USL şi a lui Victor Ponta, nimic nu justifică paralelismul dintre acuzaţia lansată şi dovada prezentată – nici o dovadă.
Aşa ceva nu fusese până acum în spiritul ARC.
Practic, prin solidarizarea cu Crăciun fără a fi în stare să şi ofere publicului larg tocmai probele care arată că ancheta poliţiei se face la comandă politică, iar ministrul Daniel Barbu este direct implicat, ARC îşi aruncă în aer munca depusă ani de zile şi anulează orice distanţă între comportamentul său şi cel al politicienilor pe care până recent îi acuza de dublu discurs şi minciuni gogonate.
Ce diferenţă mai poate fi între tine şi Victor Ponta? Da, între tine, ARC, şi premierul care vrea să scoată aurul de la Roşia Montană şi care, mai presus de atât, îi atacă verbal şi chiar îi schimbă pe procurorii care-l anchetează pe Liviu Dragnea.
N-o avea şi Victor dreptate? N-o fi şi Liviu un caz politic?
De ce l-am crede numai pe Claudiu?
