De ce a retras Traian Basescu legea Sanatatii?

Cristian Campeanu 12.01.2012 - 13:40

Presedintele Traian Basescu a anuntat vineri seara ca cere Guvernului retragerea legii Sanatatii. Presedintele a invocat drept motiv opozitia sistemului. Pe de alta parte a incercat sa apere legea sustinand ca aceasta raspundea cresterii ...

Share

Presedintele Traian Basescu a anuntat vineri seara ca cere Guvernului retragerea legii Sanatatii. Presedintele a invocat drept motiv opozitia sistemului. Pe de alta parte a incercat sa apere legea sustinand ca aceasta raspundea cresterii alarmante a cheltuielilor bugetare destinate sa acopere deficitul asigurarilor de sanatate. Am incercat, cu o zi inaintea iesirii publice a presedintelui, sa oferim cateva argumente, deloc exhaustive, in favoarea ideii ca principala deficienta a legii a fost ca rata tocmai obiectivul enuntat de presedinte.

 

Ar cam fi timpul ca preşedintele să renunţe să mai invoce „somităţile‘‘ care au redactat noua lege a Sănătăţii. Pe de o parte că recursul la argumentul autorităţii este un truc ieftin, iar pe de alta, că „somităţile‘‘ amintite - medici eminenţi, nu ne îndoim - nu au, din nefericire, nici un fel de competenţă în ceea ce contează cu adevărat în această dezbatere despre privatizarea serviciilor medicale: Piaţa. Domnii doctori nu par să aibă nici cea mai mică idee despre ce este cu adevărat capitalismul şi cum funcţionează el.

Ne grăbim să precizăm dintru început că modelul românesc de privatizare nu se pune la socoteală. În România nu există capitalism decât în măsura în care au venit alţii cu el de-afară. În rest, realitatea românească este mai bine caracterizată de ceea se numea nu demult „economie de pradă‘‘. Esenţa oricărui proces de privatizare nu este sau nu ar trebui să fie „externalizarea‘‘ managementului sau „extragerea‘‘ statului din domenii pe care nu le poate finanţa. Scopul oricărei privatizări ar trebui să fie crearea unei pieţe cu concurenţă cât mai apropiată de perfecţiune pentru că se presupune că o competiţie sănătoasă şi transparentă între producători/furnizori de servicii asigură pe de o parte bunuri şi servicii de calitate, inovaţie etc, iar pe de alta trage preţurile în jos. Într-o piaţă sănătoasă ai bunuri şi servicii de calitate la cele mai mici preţuri. A văzut cineva ceva de acest fel în România? Nu. De ce? Să vedem. De exemplu, nu mai departe de săptămâna trecută aminteam de cazul domnului Ioan Niculae, proaspăt trimis în judecată pentru mită electorală la PSD, dar asta este altă poveste. Domnul Niculae deţine şase combinate de îngrăşăminte chimice, adică 80% din piaţă, deci o poziţie de cvasimonopol. Nici pomeneală, aşadar de concurenţă aici. Domnul Niculae nu simte niciun fel de presiune concurenţială. Ceea ce simte însă este creşterea preţului la gazul rusesc, pentru că industria respectivă este mare consumatoare de gaze. Şi atunci ce face domnul Niculae? Mituieşte politicieni şi birocraţi şi şantajează statul român - altfel ameninţă că lasă pe drumuri 8000 de oameni sau că pleacă în Bulgaria - să îi ofere lui gaz exclusiv din producţia internă, adică subvenţie. În final, ajungem în situaţia în care contribuabilii nu finanţează programe sociale pentru săraci, ci programe sociale pentru miliardari ca domnul Niculae. Ceea ce pe timp de criză este obscen! In industriile - puţine - în care nu există monopol, în România există carteluri. Am avut un exemplu săptămâna aceasta cu industria petrolieră, amendată de consiliul concurenţei, dar lucrurile stau la fel şi în alte sectoare, de la industria de retail la cea bancară. Explicaţia stă într-un amestec de incompetenţă, slăbiciune fundamentală a instituţiilor statului, politici proaste, clientelism politic şi corupţie neruşinată, dar rezultatul acesta este: o economie de pradă în care victima este întotdeauna cetăţeanul. Atunci, de ce ar sta lucrurile altfel în Sănătate? Pe scurt, după noua lege, nu stau. De fapt, este o reţetă sigură pentru exact acelaşi dezondământ.

Aceasta nu este o pledoarie împotriva privatizării serviciilor de sănătate. Dimpotrivă. Serviciile de săntătate din România trebuie reformate şi privatizarea este întotdeauna cea mai bună soluţie. Cel puţin atâta lucru a înţeles şi preşedintele Traian Băsescu. Regretabil, doctorul Raed Arafat pare să nu-l fi înţeles. Sănătatea, ca şi sistemele de pensii din toată lumea vor fi confruntate - mai devreme sau mai târziu - cu realităţile pieţei şi atunci vor fi nevoite să găsească soluţii în zona privată. E inevitabil. Problema nu este, aşadar dacă ci cum privatizezi.

Or, soluţia aleasă de autorii noii legi a Sănătăţii face exact acelaşi lucru pe care l-au făcut aproape toate „privatizările‘‘ româneşti: Privatizează profiturile şi redistribuie pierderile cât mai egal în rândul cetăţenilor.

Legea NU creează concurenţă. Asiguratorii privaţi nu au dreptul să colecteze venituri din asigurări şi atunci nu se pot bate în oferte de servicii pentru acces la banii asiguraţilor. În schimb, se vor bate pentru favorurile statului, pentru că CAS-ul merge tot la stat, care ulterior îl împarte asiguratorilor privaţi. În plus, preţurile le stabileşte tot statul. Teoria este că, în felul acesta, asiguratorul privat va asigura o administrare mai eficientă a banului public cu medicamente şi spitalizare etc, pentru că asiguratorii concurează pe acelaşi pachet de servicii minimale şi diferenţa se va contabiliza în eficienţă managerială. În realitate, acest lucru nu se va întâmpla, tocmai pentru că sunt banii statului. Legea este o invitaţie la clientelism, cartelizare şi corupţie pentru că este mai plauzibil ca asiguratorii să îşi negocieze tortul decât să se lupte cinstit pentru el. Din acest motiv, este foarte probabil ca, de fapt, costurile să crească, nu să scadă şi tot din acest motiv este limpede că nu vor veni bani suplimentari în sistem decât dacă îi aduce cetăţeanul, pentru că asiguratorul nu este stimulat în nici un fel să îşi asume vreun risc şi să vină cu bani de acasă şi să investească în Sănătate. Or, fără risc şi investiţie, fără ca cineva să îşi asume vreo responsabilitate şi fără concurenţă reală şi transparentă nu există piaţă. Şi dacă nu crează piaţă, atunci înseamnă că legea nu face decât să transfere bunuri şi mijloace de îmbogăţire unor oameni din sistem care în cele din urmă vor fi selectaţi pe criterii politice, adică ceea ce facem în România de 22 de ani. Şi vom subvenţiona, în continuare miliardari.

Chiar şi aşa să fie, nici măcar nu ştim dacă va funcţiona. Din acest punct, raportul FMI şi Băncii Mondiale, care recomanda statului român să lase SMURD-ul în pace pe principiul sănătos că nu strici ceva care funcţionează pentru a-l înlocui cu altceva despre care habar n-ai dacă funcţionează sau nu, este cât se poate de relevant. Şi tot din acest punct de vedere, doctorul Arafat are dreptate iar preşedintele greşeşte. Autorii legii ar fi trebuit să realizeze nişte proiecţii şi simulări în care să descrie ce şi cum se va întâmpla în fiecare etapă a reformei pentru că una e să privatizezi fiare şi alta să privatizezi Sănătatea. De exemplu, daca incredintezi unui asigurator privat controlul cheltuielilor, cum putem evita situatia ca asiguratorul privat sa nu inceapa sa trateze oamenii ca pe automobile? Ca asiguratorul nu blocheaza tratamente si medicatie pe motiv de pret? Cu alte cuvinte, cum ne asiguram ca serviciile oferite sunte cele mai bune la cele mai mici preturi, nu doar cele mai ieftine? Mijloace exista si ele trebuie analizate si asezate pe hartie intr-o forma coerenta. Reforma în Sănătate are insa nevoie de oameni care să înţeleagă exact cum ar putea funcţiona o piaţă eficientă a Sănătăţii şi să fie capabili să controleze fiecare pas al ei asfel incat sa se asigure ca aceasta serveste pacientul, nu bugetul de stat. Altfel, facem reformă de dragul Statului pe socoteala şi sănătatea populaţiei.


Citește totul despre:

Comentarii

loading...